Locuitorii din Gătaia, Partoş, Denta, Roviniţa Mare, Sângeorge, Mânăstire şi Berecuţa din judeţul Timiş vor primi în localităţile lor câte o sirenă electronică, în cadrul unui sistem de alarmare zonal, menit să prevină urmările nedorite ale dezastrelor naturale precum inundaţiile.
Persoanele supraponderale, copiii sau cei care suferă de claustrofobie (teama de spaţii închise) şi au nevoie de investigații RMN, dar nu au putut să le facă în Timișoara din cauza acestor probleme au acum la dispoziţie un aparat deschis. Serviciile sunt decontate parțial prin Casa de Asigurări de Sănătate Timiş.
Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a declarat, vineri, la Valea lui Liman, că proiectul turistic de cea mai mare anvergură din Timiş este realizarea unui parc balnear de genul celor din Ungaria la Sânnicolau Mare. Ea nu a ezitat să atace PSD, susţinând că în timpul guvernării Năstase turismul românesc a fost distrus, iar actualul Executiv doreşte să repare ce se mai poate repara.
Cluburile din Timişoara au pregătit pentru acest sfârşit de săptămână un program variat, cei care iubesc viaţa de noapte având de ales între petreceri cu Lucian D, Alpha Byte şi Yo Yo, concerte cu Direcţia 5 şi Mony, Gore şi Călin Lupu sau modă la Fashion Fridays.
Unul dintre membrii clanului țigănesc Cârpaci a ajuns în arestul Poliției Timiș. Este vorba despre nepotul lui Vladimir Cârpaci, zis și Dulcea, liderul unei familii de romi înstăriți care a acaparat clădirile din centrul Timișoarei.

Ştiri din Timiș

RETIM începe pe 2 noiembrie colectarea deșeurilor de la 9 insule ecologice din Lugoj. Alte 40 vor fi puse în operare etapizat
RETIM Ecologic Service S.A., împreună cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri (ADID) Timiș și Primăria Municipiului Lugoj, anunță începerea, din 2 noiembrie 2026, a punerii în funcțiune, etapizat, a celor 49 de insule ecologice din municipiu, parte a proiectului din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru modernizarea infrastructurii de colectare a deșeurilor menajere, accesat de Primăria Lugoj.

Sănătate

Când e nevoie de un consult psihiatric. Medicii Spitalului Municipal Timișoara explică semnele care nu trebuie ignorate
Insomniile, atacurile de panică, stările persistente de tristețe, lipsa energiei sau retragerea socială pot fi semne ale unei afecțiuni psihice care necesită evaluare de specialitate. Medicii Spitalului Municipal Timișoara explică în ce situații este indicat un consult psihiatric, cum decurge prima întâlnire cu specialistul și de ce este important ca pacienții să respecte tratamentul și să meargă la controalele periodice.

Ştiri din Timiș

Se caută constructor pentru pasajul de la Urseni. Peste 15 de milioane de euro și termen de doi ani
Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara a lansat licitația pentru proiectarea și execuția lucrărilor la mult-așteptatul pasaj de la Urseni. Pentru pasajul subteran, cu cheson, de la intersecția DC 152 Calea Urseni cu Varianta de Ocolire Timișoara Sud sunt puși la bătaie aproape 16 milioane de euro, cu TVA.

Eveniment

Guvernul prelungește cu trei luni măsurile de limitare a scumpirii motorinei
Guvernul va prelungi cu încă trei luni aplicarea măsurilor pentru limitarea majorărilor prețului la motorină. Anunțul a fost făcut vineri, 30 octombrie, de premierul Luca Niculescu, la începutul ședinței de Guvern.

Cinema

Filmul săptămânii: „Crăciun amar”, noua producție a lui Pedro Almodóvar despre pierdere și fragilitate
Recomandarea de film din această săptămână este „Crăciun amar”, cea mai recentă producție semnată de regizorul spaniol Pedro Almodóvar. Comedia tragică urmărește povestea unei femei care încearcă să facă față pierderii mamei sale, în timp ce responsabilitățile profesionale nu îi lasă prea mult timp pentru a-și trăi doliul.

Ştiri din Timiș

De la propaganda comunistă la manipularea cu AI. Dan Barna și Gheorghe Falcă, despre pericolele dezinformării, într-o dezbatere la UVT
Dezinformarea amplificată de inteligența artificială, riscurile pentru democrație și responsabilitatea fiecăruia în verificarea informațiilor au fost principalele teme ale unei dezbateri organizate vineri, 30 octombrie, la Universitatea de Vest din Timișoara. La întâlnirea cu studenții au participat europarlamentarii Dan Barna și Gheorghe Falcă, jurnalista Melania Cincea și Adriana Săftoiu, expertă în comunicare, care au vorbit despre schimbările din mediul informațional și despre modalitățile prin care pot fi recunoscute și combătute manipulările.

Ştiri din Timiș

Bugetul local, rectificat pe repede înainte. Bani suplimentari pentru stadion
Primăria Timișoara a convocat de îndată o ședință de consiliu local, cu doar jumătate de oră înainte de începere, pentru o rectificare bugetară prin care a alocat încă 8 milioane de lei pentru Arena „Eroii Timișoarei”. Astfel, suma prevăzută pentru stadion a ajuns la 111 milioane de lei, banii fiind luați din bugetul pentru iluminat public.

Eveniment

UPDATE. Incendiu la un autotren, pe A1, în zona Orțișoara
Un incendiu a izbucnit vineri, la un autotren aflat pe Autostrada A1, la kilometrul 514, pe sensul de mers Arad–Timișoara, în zona localității Orțișoara. UPDATE. Incendiul a fost lichidat.