Un DVD cu muzică din perioada Renaşterii şi barocului transilvănean va fi lansat la Timişoara, chiar în sala de 500 de locuri unde, în urmă cu câteva zile doar, a fost inaugurată o orgă nou-construită. Evenimentul i se datorează organistului Felician Roşca, iar accesul publicului la concert va fi liber.
Cele mai bune echipe de minifotbal din ţară se adună între 29 iunie şi 1 iulie la Iaşi pentru turneul final al Cupei României. Misiunea cea mai grea va fi pentru AS WMT Giroc Timişoara, formaţie care anul trecut cucerea în premieră trofeul Cupei şi care acum are dificila misiune de a-l apăra.
Atletismul timişorean are viitorul asigurat. Alături de performanţele juniorilor mari, la sfârşitul săptămânii trecute s-au înregistrat rezultate deosebite şi în categoriile de vârstă mai mici.
Patru persoane au ajuns, marți după-amiază, la sediul Poliţiei Municipiului Timişoara pentru audieri, fiind suspectate de furt din buzunare. Un călător din tramvaiul care se deplasa marți pe linia 1 a observat cum una dintre persoane a furat un portofel din poșeta unei bătrâne. Când a realizat că a fost văzută, a aruncat portofelul sub un scaun.
Patru microbuze şcolare au ajuns în judeţul Timiş. Ele sunt destinate pentru transportul elevilor din Moşniţa, Banloc, Bethausen şi Mănăştiur.
Azi în Timișoara
Joi puteți merge la expoziții și la spectacole.
Mapamond
Republica Moldova anunță că alte două drone au pătruns miercuri în spațiul său aerian, în contextul atacurilor rusești asupra Ucrainei. Potrivit autorităților de la Chișinău, numărul dronelor rusești care au încălcat teritoriul Republicii Moldova a ajuns la 84.
România
Președintele Nicușor Dan va convoca luni partidele parlamentare la Palatul Cotroceni pentru o nouă rundă de consultări, după ce Parlamentul a respins miercuri Guvernul propus de Siegfried Mureșan. Șeful statului a anunțat că în aceeași zi va face o nouă nominalizare pentru funcția de prim-ministru și le-a cerut formațiunilor politice să ajungă la un consens.
Ştiri din Timiș
Circuitul sportiv al Timișoarei se îmbogățește de sâmbătă, 3 octombrie. Baza „Costică Rădulescu”, administrată de Municipiul Timișoara prin Sport Club Municipal, va fi inaugurată printr-o zi dedicată sportului și comunității.
România
Parlamentul a respins învestirea Cabinetului condus de Siegfried Mureșan, iar criza politică intră într-o nouă etapă. După vot, partidele au reacționat diferit în privința soluției pentru formarea unui nou guvern.
2
Ştiri din Timiș
Trei spații din Palatul Baroc, clădirea în care funcționează Muzeul Național de Artă Timișoara, vor fi scoase la licitație pentru a fi transformate în cofetărie, cafenea culturală și club de jazz. Prețurile de pornire propuse de muzeu sunt însă considerabil mai mari decât valorile stabilite în rapoartele de evaluare. La cursul BNR din 30 septembrie, chiria pentru cofetărie ar fi de 264 de lei/mp/lună, față de cei 93,55 lei/mp/lună pe care i-au propus evaluatorii.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. În zilele în care frigul intră pe ușă înaintea oricui, felurile simple, fierbinți și parfumate capătă altă valoare. Nu vorbim doar despre hrană, ci despre acel tip de confort care adună familia la masă și face bucătăria să pară mai primitoare. În noul sezon, rețetele cu legume, carne afumată și sosuri bine legate rămân printre cele mai căutate, fiind ușor de pregătit și foarte sățioase.
Ştiri din Timiș
Traficul din Timișoara va fi restricționat pe mai multe străzi în octombrie și noiembrie, pentru lucrări la rețeaua de gaze. Pentru organizarea unor evenimente, HAMEI Festival și UVT-Liberty Marathon, vor fi alte restricții în weekend.
3