Banatul are economiştii asiguraţi şi pentru anii viitori. Aceasta poate fi principala concluzie trasă după organizarea de către Facultatea de Economie și de Administrare a Afacerilor din Timișoara a Zilelor Porților Deschise. La eveniment au participat peste 1.000 de liceeni, din județe precum Timiș, Caraș-Severin, Arad, Bihor, Hunedoara și Gorj.
Primarul Robu nu renunţă la ideea de a crea o linie de metrou în Timişoara. Pe zi ce trece, proiectul este, cel puţin verbal, tot mai ambiţios. Vineri, edilul Timişoarei declara că noua linie de metrou, în lungime de opt kilometri, va începe la Gara de Nord, va trece pe la mall, Gara de Est şi se va termina la Aeroportul Internaţional Timişoara.
Viceprimarul Traian Stoia spune că la Primăria Timişoara ar trebui să ajungă mai mulţi bani de pe spaţiile cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă, după ce au fost majorate chiriile, la începutul anului, dar că s-a încasat mai puţin ca în 2012. De vină ar fi cei care se ocupă de urmărirea încasărilor la Direcţia Economică, susţine Stoia!
S-a rezolvat, în sfârşit, problema accesului în noua secţie TBC a Spitalului de Copii din Timişoara, acolo unde au fost mutaţi micuţii aruncaţi în stradă de clanul Cârpaci, când vechea Secţie de Pneumologie a fost evacuată. După multe diferenţe de opinie între conducerea Spitalului de Copii şi cea a Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Timiş în ceea ce priveşte accesul în secţia destinată micuţilor bolnavi de TBC, problema s-a rezolvat tocmai la Consiliul Judeţean Timiş.
Dacă primarul Timişoarei, Nicolae Robu, declara joi că nimeni n-a ştiut că cele 129 de locuinţe din blocul de pe strada Polonă pe care era cât pe ce să îl cumpere municipalitatea sunt devastate, pentru că nimeni n-a avut acces acolo, viceprimarul Traian Stoia spune că la Patrimoniu, la Direcţia Clădiri, Terenuri şi Dotări Diverse a primăriei sunt fotografii, încă din vară, cu garsonierele... În care se vede că sunt distruse!
România
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) vine în sprijinul contribuabililor cu două aplicații gratuite care permit verificarea mai simplă a datelor raportate prin declarația D406 SAF-T. Instrumentele sunt concepute astfel încât firmele să poată identifica eventualele erori și neconcordanțe înainte de transmiterea declarațiilor către ANAF.
Cinema
O proiecție de film va avea loc vineri, 4 septembrie, pe terenul fostului stadion „Dan Păltinișanu” din Timișoara, înaintea celei de-a doua ediții a Timișoara Football Film Festival (TMFF). Documentarul „Ultras”, realizat de regizoarea suedeză Ragnhild Ekner, va fi proiectat în aer liber, pe platoul fostei Peluze Sud, loc care a fost timp de decenii unul dintre punctele importante pentru suporterii timișoreni.
Ştiri din Timiș
Turul României, cea mai prestigioasă competiție ciclistă din țară și una dintre cele mai importante din Sud-Estul Europei, aduce la start 23 de echipe din 16 țări, ediția din acest an reunind aproximativ 150 de cicliști care vor parcurge peste 800 de kilometri, în 5 zile și 5 etape, între 9 și 13 septembrie.
Capitală Culturală
Asociația Bis (Bis Teatru) organizează al XVI-lea festival de teatru independent „25 de ore de teatru non-stop”, o ediție care propune 20 de evenimente în 12 spații din oraș. Cap de afiș al acestei ediții este spectacolul „Lalele, păsări și beton”, producție a companiei Reactor Cluj, anunță organizatorii.
Turism
Românii au ales și în această vară Ungaria pentru vacanțe și escapade de weekend, atrași de apropierea față de casă, oferta bogată de evenimente internaționale, stațiunile balneare și atmosfera de vacanță de la Lacul Balaton. Potrivit Visit Hungary, destinația a fost accesată în mai multe moduri, de la city break-uri la Budapesta și excursii de o zi la băile termale până la sejururi mai lungi pe malul Balatonului.
România
Rusia a declarat persona non grata un angajat al Ambasadei României la Moscova, în replică la expulzarea unui diplomat rus de către România. Moscova susține că măsura este una de răspuns, după ce Bucureștiul a expulzat diplomatul rus în contextul incidentelor cu drone rusești în spațiul aerian românesc.
Eveniment
O amplă anchetă privind furtul și valorificarea ilegală a unor cabluri provenite din vechea infrastructură feroviară este desfășurată joi, 27 august, de polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Arad, sub coordonarea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Lipova.
Turism
Cartierul istoric Fabric din Timișoara poate fi descoperit într-un mod inedit, prin povești literare, lecturi publice și istorii mai puțin cunoscute. Duminică, 13 septembrie, între orele 17 și 19, aici va avea loc un tur ghidat cu specific literar, organizat în cadrul proiectului „Timișoara All Around”.