Vera & friends, concert unplugged: un eveniment care readuce în prim-plan una dintre cele mai interesante cântărețe de jazz din Timișoara. În program, piese pe care le-au făcut celebre Nat King Cole, Frank Sinatra sau Norah Jones.
Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a afirmat că până acum nu a avut în vedere să prevadă în bugetul din acest an al municipiului bani pentru Catedrala Mântuirii Neamului, însă, dacă municipalitatea timişoreană va sprijini acest proiect, suma pe care o va acorda nu va depăşi 100.000 de lei. Cifra este similară cu cea acordată, marţi, de consilierii judeţeni.
Neatenția și inconștiența i-au băgat în spital. Vorbim despre o femeie de 31 de ani și un bărbat de 61 care au ajuns, marţi, la spital după ce au încercat să traverseze strada și au fost loviți de mașini. În ambele cazuri a fost vina pietonilor, spun polițiștii.
Primăria Timişoara şi Primăria din Ghiroda au reuşit să obţină o finanţare europeană de 24,6 milioane de lei, care va permite extinderea reţelei de troleibuz până la Ghiroda. Proiectul trebuie să fie finalizat până în primăvara anului viitor.
Consiliul Judeţean Timiş pune accent, în acest an, pe investiţiile în sănătate. Vor fi finanţate mai multe lucrări la Spitalul Judeţean din Timişoara, cum ar fi schimbarea tâmplăriei din unitatea sanitară, reabilitarea lifturilor şi se aşteaptă şi bani europeni pentru modernizarea ambulatoriului.
Azi în Timișoara
Marți, 25 august, ai mai multe motive să ieși în oraș: la Iulius Town te așteaptă reduceri, oferte și surprize. Seara, te poți bucura de un show de stand-up comedy.
Mapamond
O insectă periculoasă pentru vița-de-vie și pomii fructiferi, Lycorma delicatula, a fost depistată pentru prima dată în Republica Moldova, la Chișinău. Deși primul focar a fost eradicat, noi exemplare au fost găsite în alte zone. ANSA recomandă populației să raporteze imediat orice apariție și să verifice mașinile și materialele transportate din zonele afectate.
Mapamond
Armenia ar putea depune în curând cererea de aderare la UE, a anunțat premierul Nikol Pașinian, în pofida opoziției Rusiei și a presiunilor pentru organizarea unui referendum.
Eveniment
Cinci persoane, inclusiv un bebeluș de 9 luni, au fost rănite într-un accident produs pe drumul dinspre Săcălaz către Timișoara, după ce un șofer de 59 de ani a intrat în coliziune cu un autoturism care circula regulamentar. Toate victimele au fost transportate la spital, iar polițiștii au deschis un dosar penal.
Ştiri din Timiș
Camera Deputaților a dat luni un raport favorabil proiectului de modificare a legii ANI, reexaminat după decizia CCR. Dominic Fritz critică forma adoptată și acuză PSD, PNL și UDMR că susțin un amendament pe care îl consideră „anti-Timișoara”. Proiectul ajunge miercuri la Senat, for decizional.
6
Ştiri din Timiș
Un incendiu din Săcălaz a lăsat mai multe familii fără locuințe. Oamenii, cazați temporar la Beregsău Mare, au primit sprijin și produse de primă necesitate.
Eveniment
DIICOT și polițiștii antidrog au făcut luni 16 percheziții în Timiș și în alte județe, într-un dosar de trafic de droguri și spălare de bani. Gruparea ar fi transportat droguri din Spania în mai multe țări europene, iar anchetatorii au confiscat aproximativ 1,7 tone de cocaină, canabis și hașiș, în valoare de până la 25 de milioane de euro.
Sănătate
Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara a pus în funcțiune un aparat PET-CT, achiziționat din fonduri europene. Primele investigații au fost realizate în perioada de instruire a echipei medicale, iar aparatul poate fi utilizat acum pentru pacienții internați în spital. În viitor, acesta ar putea fi disponibil și pe bază de programare.