„Să vezi în imagini invazia Pragăi, să mergi la teatru, să participi la ateliere şi concursuri, să asişti la o lectură publică, să vezi un film cu prietenii": iată ce propune Institutul francez din Timişoara pentru Luna francofoniei. Accesul publicului la toate evenimentele ce se vor derula în luna martie sub semnul francofoniei este liber.
Jumătatea lunii martie aduce la Timişoara unul dintre principalele târguri de carieră, Angajatori de TOP. Vor fi prezente 40 de companii internaţionale de top care vor căuta candidaţi pentru noile joburi disponibile. Sunt căutaţi atât proaspeţi absolvenţi sau studenţi, cât şi oameni cu experienţă.
Pe strada Lucian Blaga din centrul Timișoarei, istoria Cetății se dezvăluie felie cu felie, strat cu strat, până la cea mai timpurie vârstă a sa. Ferestrele către trecut se deschid însă doar efemer, căci fiecare tronson cercetat se acoperă imediat cu pietriș și pământ. Timișorenii avizi să descopere misterele și viața orașului de acum mai multe secole se opresc, zi de zi, cu sutele, pe șantierul arheologic. Casele medievale pe care le descoperă aici echipa condusă de arheologul Alexandru Fluturi sunt lipite între ele, și pe orizontală și pe verticală, iar imaginea lor adusă la lumină după multe veacuri este adesea spectaculoasă.
Începe şantierul pe mai multe străzi din Timişoara. Pe unele va fi pentru prima dată asfalt. Reprezentanţii primăriei au anunţat lucrări de investiţii în zona Câmpului, pe străzile Ion Luca Bănăţeanu, Aurelia Fătu Răduţu, Liviu Tempea şi Vasile Creţu, în zona Petuniei – Magnoliei, pe strada Gladiolelor şi pe Gheorghe Cotoşman.
Un scurt rezumat al săptămânii ce tocmai s-a încheiat. Vedeți aici care au fost cele mai citite articole, pe www.tion.ro, în săptămâna 24 februarie - 2 martie.
Eveniment
Tragedie în Timișoara, în noaptea de miercuri spre joi. O persoană a murit în urma unui incendiu izbucnit la o clădire dezafectată de pe Bulevardul Antenei.
Eveniment
Un accident rutier a avut loc în această dimineață, în localitatea Hodoni, județul Timiș. Un autobuz în care se aflau 29 de persoane s-a răsturnat în afara părții carosabile.
Utile
Joi, 12 noiembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Joi puteți merge la expoziții sau la un festival de literatură.
Ştiri din Timiș
Ce spui de un weekend în care poți învăța cum să salvezi o viață, să descoperi o varietate de cartonașe de colecție, dar și să petreci timp cu cei dragi? În acest final de săptămână, Iulius Town găzduiește Maratonul Resuscitării, un eveniment dedicat acordării primului ajutor, Romanian Card Show, o expoziție de cartonașe de colecție, dar și teatru de păpuși pentru cei mici.
Mapamond
Rusia ar putea încheia acorduri bilaterale de neagresiune cu unele state membre NATO, ca parte a unui nou sistem de securitate europeană. Propunerea a fost prezentată miercuri de Alexei Drobinin, diplomat de rang înalt al Ministerului rus de Externe, în timp ce negocierile dintre Rusia și Ucraina au fost reluate la Abu Dhabi, după o pauză de câteva luni.
1
Sănătate
Un vaccin antigripal obișnuit, injectat direct în tumoră, a produs semne de regresie a cancerului la unii pacienți cu melanom, o formă agresivă de cancer de piele. Într-un studiu american cu 18 participanți, șapte au prezentat semne de regresie tumorală, iar în cazul a trei dintre ei medicii nu au mai identificat celule maligne în țesutul analizat după operație.
2
România
Sondaj: Părinții, principalii responsabili pentru prevenirea violenței în școli, în opinia românilor
Peste jumătate dintre români consideră că responsabilitatea principală pentru prevenirea violenței în școli revine părinților și familiilor elevilor, în timp ce implicarea mai activă a acestora în educația și supravegherea copiilor este văzută drept cea mai bună soluție pentru reducerea fenomenului. Datele apar într-un sondaj realizat de INSCOP Research, la solicitarea platformei Informat.ro, în parteneriat cu Strategic Thinking Group, și citat de Agerpres.
1