Una dintre companiile care lucrează la autostrada Lugoj – Deva a anunţat că va termina lotul la care se lucrează în acest moment, în lungime de 17 kilometri, în acest an. Tot în 2015 va fi gata în totalitate şi lotul 2 din autostrada Timişoara – Lugoj, deşi termenul de livrare era 2016, spune directorul Companiei de Drumuri, Narcis Neaga.
Locuitorii din orașul de orașul de pe Bega care iubesc cititul sunt invitați să spună nu taxei pe lectură, respectiv timbrului literar, care este în dezbatere de la începutul anului . Cei care au drum prin librării vor putea să semneze o petiție prin care să le atragă atenția politicienilor că nu sunt de acord cu o taxă care tratează cărțile la fel ca pe tutun sau ca pe alcool.
Sute de români au ales să îmbrăţişeze un maghiar, şi viceversa. Iniţiativa pornită de la Timişoara a avut ecou, mai mult pe Facebook. Deși inițiatorul acestei mișcări a lansat o invitație de a îmbrățișa un maghiar ”live” în Piața Victoriei, majoritatea au preferat doar să trimită imagini pe pagina de Facebook a evenimentului. Astfel, în doar câteva zile, s-au strâns sute de poze, care au fost transpuse într-un videoclip.
Nu daţi actele la control oricui în mijloacele de transport în comun! Reprezentanţii Regiei Autonome de Transport Timişoara (RATT) spun că, în ultima perioadă, le-au fost semnalate mai multe cazuri în care călătorii au fost abordaţi în tramvaie, autobuze sau troleibuze de persoane care nu aveau calitatea de controlori şi nu deţineau documentele necesare pentru efectuarea controlului de bilete şi abonamente.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 11 noiembrie
Miercuri, 11 noiembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 11 noiembrie 2026, în Timișoara?
Miercuri puteți merge la expoziții și un spectacol de teatru.

România

Nicușor Dan explică de ce a exclus AUR de la guvernare și de ce PNL și USR nu se puteau descurca fără PSD: „30% e mai mic decât 50%”
Președintele Nicușor Dan a ieșit marți seară cu o declarație îndelung așteptată, explicând cum de nu a susținut formarea unui guvern PNL-USR fără PSD. El a spus că cele două partide nu aveau suficiente voturi în Parlament pentru a asigura o majoritate. Șeful statului a susținut că nici sprijinul său nu putea compensa diferența dintre scorul parlamentar al celor două formațiuni și pragul necesar pentru guvernare. 2

Mapamond

Producția de cacao din Coasta de Fildeș ar putea scădea cu până la 25% din cauza fenomenului El Niño
Producția de cacao din Coasta de Fildeș, cel mai mare producător mondial, ar putea scădea cu 21% până la 25% din cauza unui episod puternic al fenomenului meteorologic El Niño. Temperaturile ridicate și lipsa precipitațiilor ar putea afecta grav plantațiile, avertizează Administrația națională de meteorologie din această țară, într-un raport consultat de AFP.

Ştiri din Timiș

Din piețe și grădini, în brutării și ateliere. Cum învață elevii din Timișoara să consume responsabil
Peste 1.100 de elevi din șapte școli din Timișoara participă la activități prin care învață cum să consume mai responsabil, de unde provin alimentele și hainele pe care le folosesc și ce pot face pentru a reduce risipa. Programul „LA PAS - Educație pentru schimbare”, derulat de Asociația CRIES, a început în septembrie, iar până acum 1.112 elevi au luat parte la primele activități.

Ştiri din Timiș

VIDEO. Lucrările de la Pasajul Slavici-Polonă, „înaintea graficului”. Ce se întâmplă pe șantier
Lucrările la complexul de pasaje Slavici–Polonă avansează în ritm bun și sunt înaintea graficului, susține viceprimarul cu atribuții de primar Ruben Lațcău. Pe șantier se lucrează la rampe, pasaje și fundații, iar un nou drum spre Parcul Industrial Freidorf a fost deja dat în exploatare. 2

Ştiri din Timiș

Bătaie pe contractul relicitat de modernizare a Școlii Gimnaziale nr.1. Cinci oferte la licitația primăriei
Primăria Timișoara a primit cinci oferte la licitația pentru modernizarea Școlii Gimnaziale nr. 1 din Fabric, proiect estimat la 2,4 milioane de euro. Investiția, rămasă fără finanțare prin PNRR, va fi continuată din alte surse, iar școala urmează să fie transformată într-una „verde inteligentă”, cu spații și dotări moderne. 1

Capitală Culturală

O scrisoare despre care ar fi vrut să știe și Mihai Viteazul, la licitație!
De la 1.500 de euro pornește licitația pentru o scrisoare pe care Mihai Viteazul ar fi fost bine s-o citească la vremea ei. În epistola scrisă în 1598, Sigismund Báthory, fost aliat al domnitorului Țării Românești, îi cere episcopului Alfonso Visconti o....„pilă” la însuși Papa. În aceeași licitație mai este scoasă la vânzare o monedă falsă de 1 Taler, cu efigia lui Báthory.