Timișoara Muzicală are în Concertul simfonic extraordinar de vineri, 24 aprilie, un moment excepțional al ediției 2015. În prim-planul evemimentului se află un muzician-vedetă al orchestrei Filarmonicii din Berlin, un instrument revoluționar și o primă audiție absolută. Firul roșu care leagă povestea în jurul acestei triade este chiar Timișoara!
Pentru publicul Filarmonicii Banatul începe cea mai frumoasă și ofertantă perioadă a anului: ediția 2015 a Festivalului Internaţional Timişoara Muzicală, ce va fi inaugurată vineri, 17 aprilie, la ora 19, în sala Capitol, de concertul simfonic ce va fi dirijat de Radu Popa.
Primăvara le aduce melomanilor o nouă ediție, cea de-a 40-a, a Festivalului Internațional Timișoara Muzicală, cu importanți artiști invitați din Germania, Franța, Ungaria, Grecia, Elveția Olanda și de pe alte meridiane, pe scena Filarmonicii Banatul, prime audiții muzicale și evenimente incitante. Festivalul se va desfășura în perioada 17 aprilie-28 mai 2015, cele mai multe dintre concerte având loc în sala Capitol.
În chiar clipele când o țară întreagă aștepta, cu sufletul la gură, să afle, din exit-poll-uri, cine va fi președintele României, peste 500 de timișoreni ascultau, cu un alt fel de emoție intensă, ”Nessun dorma” (”Nimeni să nu doarmă”), celebra arie a lui Calaf din ”Turandot”. Opera lui Giacomo Puccini, într-o premieră regizată de Corneliu Murgu, a încheiat cea de-a 31-a ediție a Festivalului Timișoara Muzicală, la Operă.
Melomanii au votat cu Olandezul zburător, duminică seara, când sala Operei Naționale Române din Timișoara a fost arhiplină, la un eveniment excepțional: Olandezul zburător, spectacol al Operei Național din Belgrad. Festivalul Internațional Timișoara Muzicală continuă miercuri, cu opera Adriana Lecouvreur.
România
După mai multe informații apaărute în spațiul online, Ministerul Finanțelor intervine și clarifică introducerea taxei de 25 lei pentru coletele extracomunitare sub 150 euro, aplicabilă din 1 ianuarie 2026.
Capitală Culturală
Centrul de Proiecte din Timișoara găzduiește, în perioada 6–22 februarie, expoziția personală a artistului vizual Florin Drăgoi, intitulată „Future Tribes – rituals and remnants from a reconstructed future / Triburi Viitoare – ritualuri și fragmente dintr-un viitor reconstruit”. Vernisajul va avea loc vineri, 6 februarie, de la ora 18:00, la parterul Centrului de Proiecte, pe strada Vasile Alecsandri nr. 1.
Ştiri din Timiș
După revolta unor angajați de la Muzeul Satului Bănățean, președintele CJ Timiș Alfred Simonis reacționează criticând veniturile extrem de mici și rezistența la reformă apărută odată cu noua conducere.
2
Ştiri din Timiș
Garderoba bărbătească modernă se bazează pe câteva piese-cheie care aduc echilibru între stil și funcționalitate.
Sănătate
Inteligența artificială începe să joace un rol tot mai important în oftalmologie, contribuind semnificativ la depistarea precoce a unor afecțiuni oculare grave, precum glaucomul, retinopatia diabetică sau degenerescența maculară. Medicii atrag atenția că diagnosticarea timpurie a acestor boli poate face diferența în evoluția și prognosticul pacienților.
1
Capitală Culturală
Doar călătorii norocoși pătrund vreodată pe acoperișurile palatelor și clădirilor istorice din Viena, locuri aflate între cer și pământ, unde arhitecții și artiștii de altădată au ascuns simboluri secrete, mesaje pentru viitor și reprezentări ale jocurilor de putere. Aceste mistere sunt acum la îndemâna publicului timișorean prin expoziția „Zeii de împrumut ai Vienei. Martori împietriți”, semnată de renumita fotografă de teatru și artă Christine de Grancy.
Ştiri din Timiș
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a anunțat astăzi lansarea proiectului Centrului comunitar „Forum 01115”, un proiect pilot „New European Bauhaus” care va fi realizat în comuna Giroc, pe terenul fostei unități militare de la intrarea dinspre Timișoara.
2
Ştiri din Timiș
Asociația Seeds of Kenosis renunță la spațiul din Piața Victoriei, după valul de critici online și anunțul liberalilor că vor sesiza prefectura. Deși Consiliul Local Timișoara aprobuse atribuirea, organizația spune că presiunile politice riscă să afecteze comunitățile cu care lucrează.
9