Județul Timiș este unul tradițional cu prezență scăzută la vot, sub media națională, lucru dovedit de statisticile din ultimii ani. Aceleași statistici arată că rata cea mai crescută de absenteism se manifestă în rândul tinerilor de 18-24 de ani, doar unul din trei făcându-și timp în ziua votului pentru a merge la urne. La UVT, joi, mai mulți experți vor încerca să găsească răspunsul la întrebarea „Cum convingem tinerii să meargă la vot”.
Cinci timișoreni, membri ai Timișoara Civică, adunați sub titulatura „grup de lucru de monitorizare locală” cer aparatului Primăriei Timișoara să respecte Legea transparenței decizionale. Ei au la puricat aproape 200 de proiecte de hotărâri de consiliu supuse la vot de la începutul anului și până acum și au constatat că în cazul majorității dintre ele nu se respectă legea.
La Timișoara va avea loc un nou protest. Scopul protestului care va avea loc în centrul urbei de pe Bega este acela de a se arăta dezacordul cu politicile publice duse de majoritatea parlamentară. „Haideți să le spunem răspicat celor aflați la conducere că suntem și vom rămâne europeni”, transmit organizatorii.

Ştiri sportive

Kimi Antonelli, cel mai tânăr campion mondial din istoria Formulei 1
Italianul Kimi Antonelli a câștigat primul titlu mondial din carieră și a stabilit un record istoric în Formula 1. Pilotul Mercedes a devenit campion la 20 de ani și 68 de zile, după ce a încheiat pe locul al treilea Marele Premiu al Mexicului, câștigat de Max Verstappen.

Ştiri din Timiș

Comori istorice păstrate la Arhivele Naționale din Timișoara. De la planul Spitalului Militar la diplome imperiale
Procese-verbale ale administrației Timișoarei din 1811, planul inițial al Spitalului Militar, diplome de înnobilare cu sigilii imperiale, documente semnate de Eugeniu de Savoya și planurile unor clădiri emblematice ale orașului se numără printre comorile păstrate la Serviciul Județean Timiș al Arhivelor Naționale. Unele documente oferă detalii despre organizarea orașului în urmă cu peste două secole, altele dezvăluie cum au fost construite instituții importante sau cum arăta lumea văzută de un călător bănățean din secolul al XVIII-lea. Dr. Raul Rus, șeful instituției, și Aurelia Kincses, consilier superior, au explicat pentru Agenda&Publitim povestea unor piese de patrimoniu care păstrează fragmente esențiale din istoria Banatului.

Cariere de Poveste

Denis Blidariu, interpret în Limba Semnelor Române și promotor al drepturilor omului: „A comunica nu înseamnă a vorbi, ci a fi înțeles”
S-a născut într-o familie de părinți surzi și a învățat Limba Semnelor Române (LSR) în același timp în care învăța să vorbească. Pentru Denis Blidariu, interpret în LSR și promotor al drepturilor omului, comunicarea a fost dintotdeauna o punte între două lumi: cea a persoanelor surde și cea a celor auzitoare. Ceea ce a început în copilărie, din nevoia de a comunica cu propria familie, s-a transformat, în timp, într-o profesie căreia îi dedică pasiune, responsabilitate și dorința de a contribui la o societate mai accesibilă.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 2 noiembrie
Luni, 2 noiembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Horoscop

Horoscopul săptămânii 2 - 8 noiembrie
Horoscopul în această săptămână:

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 2 noiembrie 2026, în Timișoara?
Luni puteți merge la expoziții și un spectacol.

Ştiri din Timiș

Bolojan, la explicații cu liberalii timișeni: „Cei care doresc ca PNL să fie o clonă a PSD n-au decât să plece”
Președintele PNL Ilie Bolojan a venit la Timișoara cu un mesaj clar pentru liberali: partidul trebuie să se rupă de PSD și să construiască, inclusiv alături de USR, un pol de centru-dreapta. Bolojan a anunțat și că PNL va intra în opoziție față de Guvern. 4

Eveniment

Copil de 3 ani, rănit după ce un monument funerar s-ar fi desprins într-un cimitir din Timișoara
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.