3.200 de contoare cu transmisie radio achiziţionate de curând de societatea Aquatim vor fi montate în peste 100 de străzi din zona centrală şi din cartierele Elisabetin, Bălcescu, Circumvalaţiunii, Dacia, Mircea cel Bătrân, Ronaţ şi Mehala din Timişoara.
Elevii din Timiş au susţinut joi proba de competenţele digitale. Aproximativ 300 de candidaţi s-au înscris pentru această probă, care nu este eliminatorie, iar din 29 august elevii încep să suţină examenele scrise.
Cea de-a cincea ediţie a Taberei Internaţionale de Ceramică „Happy Daro” se desfăşoară la Lugoj în perioada 22 – 31 august. La ediţia din acest an participă copii din Spania, Turcia, Bulgaria şi România.
Locul unde au loc multe dintre manifestările culturale ale oraşului – Casa de Cultură Făget- va fi, în curând, modernizată. Recent, primarul Marcel Avram a primit confirmarea că proiectul de reabilitare a Casei de cultură a fost aprobat şi va primi finanţare guvernamentală.

Eveniment

Autoutilitară care transporta animale răsturnată pe A1, între Deva și Timișoara. O femeie a ajuns la spital
O femeie a ajuns la spital după ce autoutilitara în care se afla s-a răsturnat, vineri dimineață, pe autostrada A1, pe sensul Deva-Timișoara. Femeia a rămas blocată în vehicul și a fost scoasă de pompieri, care au intervenit la fața locului.

Horoscop

Zodia Scorpion 23 octombrie - 22 noiembrie. Nativii intenși și misterioși
Scorpionul este unul dintre cele mai profunde, intense și misterioase semne ale zodiacului. Este un semn fix, element de apă, guvernat tradițional de planeta Marte, iar în astrologia modernă și de Pluto, planeta transformării, regenerării și puterii interioare.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 23 octombrie
Vineri, 23 octombrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 23 octombrie 2026, în Timișoara?
Vineri, 23 octombrie, puteți merge la teatru, concerte, festivaluri, ateliere și la filme.

România

CCR: Guvernul demis și-a depășit atribuțiile când a aprobat OUG prinvind programul SAFE
Curtea Constituțională a României (CCR) a constatat, joi, că Guvernul și-a depășit atribuțiile constituționale prin adoptarea Ordonanței de urgență privind programul SAFE, după ce Executivul fusese demis prin moțiune de cenzură.

Ştiri din Timiș

FOTO. O batoză pentru treierat cereale, fabricată la Budapesta, a ajuns la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara
O batoză staționară pentru treierat cereale, fabricată la Budapesta de firma Schlick-Nicholson, a intrat în patrimoniul Muzeului Satului Bănățean din Timișoara. Utilajul a fost adus din localitatea Sichevița, județul Caraș-Severin, unde a fost păstrat timp de mai multe decenii. Acesta urmează să fie restaurat și inclus în circuitul de vizitare al muzeului.

Ştiri din Timiș

StudentFest revine la Timișoara cu a 35-a ediție. Ada Milea, teatru, expoziții și dezbateri, în program
StudentFest ajunge la cea de-a 35-a ediție și se desfășoară la Timișoara între 26 și 30 octombrie, sub tema „De la 8 la infinit”. Organizat de Organizația Studenților din Universitatea de Vest din Timișoara (OSUT), festivalul include concerte, spectacole de teatru, expoziții, ateliere și discuții despre artă și rolul festivalurilor în viața culturală.

Sănătate

Peste 217.000 de femei din grupuri vulnerabile vor beneficia de screening pentru cancerul de col uterin printr-un proiect național
Peste 217.000 de femei din categorii vulnerabile ar urma să fie testate pentru cancerul de col uterin, printr-un program național care prevede și investigații suplimentare pentru pacientele cu rezultate pozitive. Proiectul CLARA, prezentat joi, la Timișoara, urmărește să îmbunătățească accesul la screening și să asigure îndrumarea pacientelor către următoarele etape de diagnostic și tratament.