Frigul şi zăpada au închis, luni, 16 unităţi de învăţământ din Timiş, afectând aproximativ 10 la sută din populaţia şcolară a judeţului. Un număr de 9.600 de elevi vor rămâne acasă până miercuri, când autorităţile şcolare speră să redeschidă unităţile de învăţământ.
Prima ediţie a Carnavalului pe gheaţă a adunat în patinoarul din Parcul George Enescu din Lugoj printese, piraţi, pitici, pisicuţe sau spiriduşi. În ciuda temperaturilor sub zero grade, copiii şi-au îmbracat costumele "de scenă" şi, însoţiţi de părinţi, bunici sau prieteni, au luat cu asalt patinoarul din Lugoj.
Ninge fără întrerupere la Maşloc. În această dimineaţă patru cadre didactice care fac naveta de la Timişoara au ajuns cu maşina în şanţ, iar zece copii care trebuiau să vină la şcoală cu microbuzul de la Alioş, au rămas acasă din cauza nămeţilor.
Reprezentanţii Penitenciarului Timişoara au anunţat că, în aceste zile, oferă sprijin autorităţilor locale în activităţile de deszăpezire din oraş.

Eveniment

A vândut anvelope și piese auto ani la rând, dar nu a declarat veniturile. Prejudiciu de aproape 30.000 de euro
A vândut ani la rând anvelope, jante și piese auto în toată țara, însă fără să își autorizeze activitatea și fără să declare veniturile obținute. Acum, un bărbat din Timiș a fost trimis în judecată pentru evaziune fiscală, iar procurorii spun că prejudiciul adus statului depășește 150.000 de lei.

Eveniment

Live-uri obscene urmărite de peste 22.000 de oameni. Doi bărbați din Timiș au fost reținuți
Doi bărbați au fost reținuți de polițiștii din Timiș după ce ar fi transmis în direct, pe o platformă de socializare, videoclipuri cu conținut sexual explicit și acte de exhibiționism. Unele dintre transmisiuni au strâns peste 22.000 de spectatori, iar anchetatorii au deschis un dosar penal pentru ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Eveniment

Un elev și-a ucis bunicii, apoi a deschis focul într-un liceu din Thailanda. Opt persoane au murit și mai multe au fost rănite
Cel puțin opt persoane au murit, iar alte cel puțin 15 au fost rănite în urma unui atac armat produs vineri într-un liceu din provincia Nonthaburi, la periferia Bangkokului. Potrivit Mediafax, care citează Reuters, autorul atacului era elev al școlii și și-ar fi ucis mai întâi bunicii, înainte de a deschide focul asupra profesorilor și colegilor.

Ştiri din Timiș

Noile sisteme de tarifare a rovinietei și TollRo intră în vigoare pe 31 august. Noul plan de tarifare se aplică de la 1 octombrie
CNAIR anunță că, din 31 august, va deveni operațional Sistemul de Tarifare Rutieră Electronică din România (STRR), împreună cu TollRo pentru camioanele de peste 3,5 tone. Tarifele vor fi aplicate efectiv începând cu 1 octombrie.

Ştiri din Timiș

FOTO. Copiii din zona Orșova se pot bucura de un loc de joacă complet modernizat
Primul loc de joacă modernizat prin noul program al Primăriei Timișoara a fost finalizat pe strada Orșova. Spațiul a fost complet reamenajat, cu echipamente noi, alei și iluminat modernizate, mobilier urban și zone verzi refăcute, urmând și alte investiții în cartiere.

Ştiri din Timiș

VIDEO. STPT a frezat peste 25 de kilometri de linii de tramvai. Lațcău: „Călătoria va deveni mult mai confortabilă”
STPT se apropie de finalizarea primei campanii de frezare a șinelor de tramvai cu noul utilaj achiziționat în această primăvară. Până acum au fost recondiționați peste 25 de kilometri de cale de rulare, iar intervențiile vizează reducerea zgomotului și a vibrațiilor.

Azi în Timișoara

USR și PNL atacă la CCR noua lege a integrității. Susțin că „amendamentul Fritz” este neconstituțional
USR, împreună cu PNL, a sesizat Curtea Constituțională în privința noii legi a integrității, adoptată miercuri de Parlament, susținând că două dintre amendamentele introduse de PSD și AUR sunt neconstituționale. Formațiunea afirmă că unul dintre acestea îl vizează direct pe primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

Sănătate

Autoritățile sanitare investighează o posibilă mutație a virusului Ebola, pe fondul creșterii rapide a cazurilor în Congo
Autoritățile sanitare din Africa și Organizația Mondială a Sănătății (OMS) vor să investigheze dacă virusul Ebola a suferit o mutație, în contextul creșterii rapide a numărului de cazuri în Republica Democrată Congo. Focarul este provocat de varianta Bundibugyo, pentru care în prezent nu există un vaccin aprobat, potrivit Agerpres, care citează DPA.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici