Sute de credincioşi au primit de la stareţul Varlaam vestea plină de bucurie a Învierii lui Christos, la slujba de la miezul nopţii a Mănăstirii Sf. Iosif cel Nou de la Partoş.
Petrecăreţii care au ales să-şi petreacă noaptea de Înviere în acorduri muzicale au avut parte de un spectacol desfăşurat sub numele de The Bad Bunny Party, evenimentul generând la faţa locului o distracţie de zile mari.
Excursie cu ghinion pentru un reșițean care se deplasa cu autoturismul către orașul Timișoara. Acesta a ajuns sâmbătăla spital după ce s-a dat cu mașina peste cap, la ieșirea din Remetea Mare către Timișoara. În urma accidentului traficul rutier nu a fost afectat, însă mașina a fost grav avariată.
Sute de oameni din mai multe localităţi au ales să ia parte la slujba de Înviere într-un loc mai retras, la Mănăstirea Săraca din judeţul Timiş. La ora 00.00 cu toţii au luat lumină, iar mai apoi au cântat „Hristos a Înviat”.
Aparatele radar vă urmăresc conduita la volan şi astăzi, duminică, 15 aprilie pe drumurile din Timişoara şi judeţ. Vezi aici unde vor fi ele amplasate.
Azi în Timișoara
Luni, 19 ianuarie, puteți merge la teatru sau să vizitați expoziții.
Eveniment
Un accident a avut loc duminică în Giroc, fiind accidentată o femeie.
Eveniment
Un caz șocant a cărui protagonistă este o minoră de 14 ani este investigat de procurorii DIICOT Oradea și de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Oradea. Originară din județul Prahova, fata este acuzată de pornografie infantilă (5 acte materiale), viol săvârșit asupra unui minor și şantaj.
1
Ştiri din Timiș
Primăria Sânnicolau Mare a lansat licitația pentru reabilitarea centrului orașului, un proiect estimat la peste 4 milioane de euro, cu TVA. Investiția vizează modernizarea infrastructurii urbane din zona centrală, inclusiv amenajări pietonale, spații verzi și două fântâni arteziene.
Eveniment
Autoritățile au intervenit duminică la un accident rutier produs în localitatea Moșnița Nouă, pe str. Florentina.
Sănătate
Cancerul colorectal este a treia cea mai frecventă boală oncologică din România, cu peste 12.000 de cazuri noi diagnosticate anual. Deși poate fi prevenit și depistat timpuriu prin colonoscopie, mai mult de jumătate dintre pacienți ajung la medic în stadii avansate ale bolii, când șansele de supraviețuire scad semnificativ.
Turism
În fiecare an, în 20 ianuarie, orașul spaniol San Sebastián devine scena unuia dintre cele mai spectaculoase festivaluri tradiționale din Europa: Tamborrada. Cunoscută în limba bască drept Donostiako Danborrada, sărbătoarea reunește mii de participanți care, timp de 24 de ore, mărșăluiesc pe străzile orașului în ritmul tobelor și al butoaielor.
Horoscop
În data de 18 ianuarie pe bolta cerească are loc prima Lună Nouă din anul 2026. Ea se concretizează în semnul Capricornului, un semn al maturității, responsabilității, stabilității și construcției pe termen lung.