Judecătorul Titu Birceanu este președintele Biroului Electoral Județean Timiș, iar judecătoarea Anișoara Tîră ocupă funcția de locțiitor al președintelui, în urma tragerii la sorți a magistraților care vor ocupa funcțiile de președinți ai Birourilor Electorale.
Ploile din ultimele zile au pus în alertă autorităţile judeţene din Timiş. Prefectul judeţului Timiş, Mircea Băcală, a convocat, miercuri dimineaţa, o şedinţă a Comitetului pentru situaţii de urgenţă pentru a se asigura că în perioada următoare apele nu vor atinge cote alarmante.
Polițiștii de frontieră din Timiș nu au avut liniște nici în perioada sărbătorilor pascale. Peste 20 de persoane, care au trecut ilegal frontiera din Serbia în România sau intenționau să treacă ilegal pe teritoriulul maghiar, au fost prinse în ultimele zile de polițiștii de frontieră din Jimbolia, Lunga şi Sânnicolau Mare.
Doi bărbaţi au fost prinşi, în noaptea de luni spre marţi, în timp ce transportau 14 saci cu porumb şi doi miei pe care i-au furat de la un saivan din localitatea Şemlacu Mare din judeţul Timiş. Cei doi sunt acum cercetaţi penal pentru furt calificat.
Un bărbat de 46 de ani a murit chiar în noaptea de Înviere după ce, fără să se asigure, a traversat neregulamentar strada și a fost lovit de un autoturism. Tragedia s-a petrecut pe D.N. 6, în localitatea timișeană Jena. Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili condițiile în care s-a petrecut accidentul.
Azi în Timișoara
Luni, 19 ianuarie, puteți merge la teatru sau să vizitați expoziții.
Eveniment
Un accident a avut loc duminică în Giroc, fiind accidentată o femeie.
Eveniment
Un caz șocant a cărui protagonistă este o minoră de 14 ani este investigat de procurorii DIICOT Oradea și de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Oradea. Originară din județul Prahova, fata este acuzată de pornografie infantilă (5 acte materiale), viol săvârșit asupra unui minor și şantaj.
1
Ştiri din Timiș
Primăria Sânnicolau Mare a lansat licitația pentru reabilitarea centrului orașului, un proiect estimat la peste 4 milioane de euro, cu TVA. Investiția vizează modernizarea infrastructurii urbane din zona centrală, inclusiv amenajări pietonale, spații verzi și două fântâni arteziene.
Eveniment
Autoritățile au intervenit duminică la un accident rutier produs în localitatea Moșnița Nouă, pe str. Florentina.
Sănătate
Cancerul colorectal este a treia cea mai frecventă boală oncologică din România, cu peste 12.000 de cazuri noi diagnosticate anual. Deși poate fi prevenit și depistat timpuriu prin colonoscopie, mai mult de jumătate dintre pacienți ajung la medic în stadii avansate ale bolii, când șansele de supraviețuire scad semnificativ.
Turism
În fiecare an, în 20 ianuarie, orașul spaniol San Sebastián devine scena unuia dintre cele mai spectaculoase festivaluri tradiționale din Europa: Tamborrada. Cunoscută în limba bască drept Donostiako Danborrada, sărbătoarea reunește mii de participanți care, timp de 24 de ore, mărșăluiesc pe străzile orașului în ritmul tobelor și al butoaielor.
Horoscop
În data de 18 ianuarie pe bolta cerească are loc prima Lună Nouă din anul 2026. Ea se concretizează în semnul Capricornului, un semn al maturității, responsabilității, stabilității și construcției pe termen lung.