Discuţii pe tema construcţiilor. Timişoara a găzduit, marţi după-masă, seminarul internaţional cu tema „Politici şi bune practici privind sustenabilitatea în sectorul construcţiilor la nivel european”.
Zeci de pensionari din Timisoara vor sa actioneze Guvernul in judecata pentru ca a diminuat pensiile
În urma anunţului făcut de liderul PNL Timiş, Nicolae Robu, care afirma, la finele săptămânii trecute, că avocaţii liberali îi vor reprezenta gratuit pe toţi bătrânii care sunt nemulţumiţi de diminuarea pensiilor şi doresc să acţioneze Guvernul în judecată, peste 30 de pensionari timişoreni s-au prezentat la sediul filialei.
În 20 iunie, la Arsenal Park Orăştie se dă strigarea la arme. Bicicliştii din toată ţara şi nu numai sunt chemati să îşi arate priceprea în parcurgerea celor 12 km de traseu pregătiţi pentru ei de cei mai experimentaţi bikeri.
Formaţia Spitalul de Urgenţă, cunoscută pentru piesele pline de energie, printre care şi „Trăiască berea”, va susţine un concert la Timişoara, pe Terazza Fratelli. Intrarea la eveniment va fi liberă.
O selecţie impresionantă cu filmele scurte premiate în 2009-2010 la cele mai apreciate festivaluri ale lumii se află deja la linia de start a unui maraton de o noapte ce va avea loc în Timişoara, pe 19 iunie. Evenimentul se va desfăşura simultan în Bucureşti, Cluj şi Iaşi.
Ştiri din Timiș
Timișorenii cu balcoane închise fără autorizație nu vor plăti impozite duble, clarifică Primăria Timișoara. Municipalitatea precizează și cum pot fi regularizate lucrările, în baza noilor instrucțiuni naționale.
Ştiri din Timiș
Primăria comunei Balinț a instalat primul sistem de monitorizare video din localitate, format din 48 de camere de supraveghere. Dintre acestea, 34 au fost montate pe domeniul public, iar alte 14 la sediul Primăriei. Autoritățile locale spun că investiția are ca scop prevenirea abandonării deșeurilor, a vandalizării bunurilor publice și menținerea curățeniei în comună.
Ştiri din Timiș
CCIAT organizează două cursuri gratuite de formare profesională, pentru meseriile de Cofetar și Ajutor bucătar, prin proiectul „Rețea de Succes”, destinat persoanelor eligibile din județul Timiș.
Ştiri din Timiș
Black Friday continuă în acest weekend la Iulius Town Timișoara, cu reduceri de până la 70% la haine, încălțăminte, produse de beauty și articole pentru casă. În plus, clienții care fac cumpărături de minimum 500 de lei, în fiecare vineri din noiembrie, pot câștiga un Mystery Box cu produse, accesorii, vouchere și alte surprize.
Ştiri din Timiș
Piața muncii din România are preferințe diferite în funcție de generație. Tinerii cu vârste între 14 și 29 de ani sunt cei mai activi în căutarea unui loc de muncă, cu aproape șase milioane de aplicări înregistrate pe platforma eJobs în primele zece luni din 2026. La polul opus, candidații de peste 60 de ani se orientează în special către construcții, în timp ce persoanele cu vârste între 30 și 45 de ani sunt cele mai interesate de locurile de muncă remote.
1
Ştiri din Timiș
Filarmonica „Banatul” are un nou manager interimar, după demisia lui Ovidiu Andriș. Dirijorul Radu-Ioan Zaharia va prelua conducerea administrativă a instituției de luni, 16 noiembrie, după ce a ocupat funcții de conducere la Filarmonica „Oltenia” din Craiova și a lucrat anterior chiar la Timișoara.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș alocă peste 6 milioane de lei din bugetul propriu pentru finalizarea lucrărilor de renovare energetică a două clădiri de la Liceul Tehnologic Special „Gheorghe Atanasiu” din Timișoara. Investiția, începută în 2024 cu fonduri europene prin PNRR, a fost întârziată după ce primul contract a ajuns în procedură de reziliere, iar termenul până la care cheltuielile mai puteau fi decontate prin programul european a expirat.
Ştiri din Timiș
Județul Timiș are, începând de joi, 12 noiembrie, un al doilea subprefect. Vanessa Opriș a fost numită în această funcție printr-o hotărâre de Guvern adoptată în ședința de joi.
4