Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara a anunţat că rămâne în vigoare restricţionarea circulaţiei pe podul peste râul Semiţa, Jamu Mare, pe DN 57 km 188+363, pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 12,5 tone, ca urmare a cedării rampelor podului şi surpării racordului dintre pod şi drumul naţional.
Agenţia pentru Protecţia Mediului Timiş a început să preia de luna aceasta solicitările timişenilor de accesare a finanţării nerambursabile pentru instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă, inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire, în cadrul programului „Casa Verde”, derulat de Ministerul Mediului şi Pădurilor.
O femeie care venea din Germania şi se îndrepta spre Timişoara cu un Volkswagen Tiguan şi-a văzut moartea cu ochii, duminică după-amiază, după ce maşina pe care o conducea s-a răsturnat în câmp şi a luat foc. Şoferiţa a fost salvată de către un alt conducător auto, care a oprit pentru a-i acorda primul ajutor.
Amatorii jocului de table s-au întâlnit sâmbătă la Cupa de Table Iulius Mall. Evenimentul a avut loc de la ora 15, la Food-Court-ul principalului centru comercial din Timișoara.
După primul meci oficial disputat noul tehncian de la Poli, Vladimir Petrovic, părea destul de degajat. Mai mult a spus că după aspectul jocului scorul este justificat, admiţând, chiar dacă nu direct, că la Timişoara mai e de lucru.

Ştiri din Timiș

Tribunalul îi respinge lui Fritz cererea de suspendare a ordinului prin care și-a pierdut mandatul. Luni, decizie privind sesizarea CJUE
Dominic Fritz pierde, pentru moment, o primă bătălie în instanță după încheierea mandatului de primar al Timișoarei. Tribunalul Timiș i-a respins cererea de suspendare a ordinului prefectului prin care și-a pierdut mandatul, însă se va pronunța luni asupra solicitării de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene în aceeași speță.

Turism

Târgurile de Crăciun din Budapesta își deschid porțile. Spectacole de lumini, gastronomie și cadouri artizanale
Budapesta se pregătește să intre în atmosfera sărbătorilor de iarnă. De vineri, 13 noiembrie, capitala Ungariei își deschide porțile pentru vizitatorii a două dintre cele mai cunoscute târguri de Crăciun din Europa, organizate în Piața Szent István, în fața Bazilicii Sfântul Ștefan, și în Piața Vörösmarty. Cu decorațiuni spectaculoase, produse artizanale, preparate tradiționale și spectacole de lumini, cele două evenimente pot deveni o destinație atractivă pentru românii care își doresc un city-break în apropierea sărbătorilor.

Eveniment

VIDEO. Dispărut de aproape o lună. Un vârstnic de 90 de ani din Timiș încă este căutat
Un bărbat de 90 de ani a dispărut din Babșa, județul Timiș, în noaptea de 15 spre 16 octombrie. Acesta suferă de demență și încă este căutat de familie și autorități.

Ştiri din Timiș

FOTO. În ciuda vremii, lucrările la noua Pasarelă a Îndrăgostiților continuă
Pasarela Îndrăgostiților din Timișoara prinde contur, după ce vechea structură a fost demolată. Constructorul lucrează acum la fundația noii pasarele, forarea piloților fiind finalizată, iar următoarele etape sunt armarea și betonarea.

Sănătate

Peste 2.500 de pacienți din România și Serbia, testați pentru cancer în cadrul unui proiect UMF Timișoara
Peste 2.500 de pacienți din regiunea transfrontalieră România–Serbia au beneficiat de servicii de screening, diagnostic și tratament pentru afecțiuni hepatice și tumori cutanate, în cadrul proiectului HEPASKIN, derulat de Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara și Spitalul General „Đorđe Joanović” din Zrenjanin. Proiectul, cofinanțat de Uniunea Europeană, a urmărit îmbunătățirea accesului la servicii medicale specializate în cele două țări.

Ştiri din Timiș

VIDEO. Încă o lună, încă 5% avans pe șantierul Centurii Timișoara Vest
La șase luni de la începerea lucrărilor, Varianta de Ocolire Timișoara Vest a ajuns la un stadiu fizic de execuție de 30%. Șantierul avansează pe mai multe fronturi, iar lucrările la poduri și pasaje au intrat într-o etapă importantă, potrivit DRDP Timișoara. 2

Ştiri din Timiș

Crăciun eco-logic la Muzeul din Charlottenburg. Copiii îl vor întâlni pe Moș Crăciun și vor împodobi pomii cu scrisori
Copiii sunt invitați să petreacă un altfel de Crăciun la Muzeul Cinegetic și Silvic Charlottenburg, unde magia sărbătorilor se va îmbina cu activități educative despre natură, păduri și protecția mediului. Moș Crăciun și Doamna Crăciun vor reveni la muzeu în zilele de 14, 15 și 16 decembrie, pregătiți să le citească celor mici scrisorile și să răspundă curiozităților lor.

Ştiri din Timiș

Fără noroc la prima licitație, SaluT caută din nou autoutilitare pentru deszăpezire
SaluT caută din nou furnizor pentru trei autoutilitare de deszăpezire, după ce prima licitație, lansată în septembrie, nu a atras nicio ofertă pentru vehicule. Compania municipală a majorat acum bugetul alocat la 1,7 milioane de lei, fără TVA. 1