Datoriile mari cu care se confruntă Spitalul Municipal din Lugoj dau bătăi de cap primăriei municipiului. Edilul-şef al oraşului, Francisc Boldea, doreşte privatizarea unor secţii, pentru ca activitatea din spital să fie eficientizată. De asemenea, este posibil ca personalul instituţiei medicale să fie redus în perioada următoare.
Atenţie, se improvizează! Teo, Vio şi Costel, componenţii fostei trupe de stand-up comedy Deko, alături de Suzi şi Micuţu’, aduc la Timişoara „Zis şi Făcut!”, un show de improvizaţie bazat în întregime pe sugestiile publicului.
Dascălii care nu au prins un post titularizabil, care au fost prinşi copiind la examenul de titularizare sau care au luat note mici mai au încă şanse să predea în învăţământul timişean: în luna august va avea loc un nou examen, pentru suplinitori.
Firmele bănăţene sunt mai dezvoltate şi au încă active cu care îşi pot susţine solictările de credite. Preşedintele Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii (FNGCIMM), Aurel Şaramet, a anunţat, miercuri, la Timişoara, că biroul local al instituţiei pe care o conduce nu a reuşit în ultimul an să acorde prea multe garanţii de stat pentru susţinerea acordării de credite pentru dezvoltarea afacerilor.
Chiar dacă Ziua Timişoarei este în data de 3 august, anul acesta sărbătoarea va fi puţin devansată. La sfârşitul acestei săptămâni vor concerta pentru timişoreni, de ziua lor, Viţa de Vie, Smiley, Mircea Baniciu, Direcţia 5, Publika şi Paula Seling.
Turism
Budapesta se pregătește să intre în atmosfera sărbătorilor de iarnă. De vineri, 13 noiembrie, capitala Ungariei își deschide porțile pentru vizitatorii a două dintre cele mai cunoscute târguri de Crăciun din Europa, organizate în Piața Szent István, în fața Bazilicii Sfântul Ștefan, și în Piața Vörösmarty. Cu decorațiuni spectaculoase, produse artizanale, preparate tradiționale și spectacole de lumini, cele două evenimente pot deveni o destinație atractivă pentru românii care își doresc un city-break în apropierea sărbătorilor.
Eveniment
Un bărbat de 90 de ani a dispărut din Babșa, județul Timiș, în noaptea de 15 spre 16 octombrie. Acesta suferă de demență și încă este căutat de familie și autorități.
Ştiri din Timiș
Pasarela Îndrăgostiților din Timișoara prinde contur, după ce vechea structură a fost demolată. Constructorul lucrează acum la fundația noii pasarele, forarea piloților fiind finalizată, iar următoarele etape sunt armarea și betonarea.
Sănătate
Peste 2.500 de pacienți din regiunea transfrontalieră România–Serbia au beneficiat de servicii de screening, diagnostic și tratament pentru afecțiuni hepatice și tumori cutanate, în cadrul proiectului HEPASKIN, derulat de Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara și Spitalul General „Đorđe Joanović” din Zrenjanin. Proiectul, cofinanțat de Uniunea Europeană, a urmărit îmbunătățirea accesului la servicii medicale specializate în cele două țări.
Ştiri din Timiș
La șase luni de la începerea lucrărilor, Varianta de Ocolire Timișoara Vest a ajuns la un stadiu fizic de execuție de 30%. Șantierul avansează pe mai multe fronturi, iar lucrările la poduri și pasaje au intrat într-o etapă importantă, potrivit DRDP Timișoara.
2
Ştiri din Timiș
Copiii sunt invitați să petreacă un altfel de Crăciun la Muzeul Cinegetic și Silvic Charlottenburg, unde magia sărbătorilor se va îmbina cu activități educative despre natură, păduri și protecția mediului. Moș Crăciun și Doamna Crăciun vor reveni la muzeu în zilele de 14, 15 și 16 decembrie, pregătiți să le citească celor mici scrisorile și să răspundă curiozităților lor.
Ştiri din Timiș
SaluT caută din nou furnizor pentru trei autoutilitare de deszăpezire, după ce prima licitație, lansată în septembrie, nu a atras nicio ofertă pentru vehicule. Compania municipală a majorat acum bugetul alocat la 1,7 milioane de lei, fără TVA.
1
Eveniment
O încercare de trecere ilegală a frontierei a fost descoperită de polițiștii din Jimbolia, în apropiere de localitatea Checea. Un cetățean turc ar fi încercat să-și ajute soția, care nu avea viză valabilă pentru spațiul Schengen, să intre în România din Serbia.