În urma verificărilor pe care viceprimarul Sorin Grindeanu le-a făcut săptămâna aceasta pe şantierele din Timişoara, el a fost sesizat că drumarii din Timişoara nu lucrează în ritm alert decât atunci când sunt controale. Tocmai de aceea, pe şantierul care urmează să se deschidă în curând pe Calea Torontalului vor fi montate camere video care vor transmite imagini live, pe internet, astfel că oricine va putea să vadă cum decurg lucrările.
Tehnicianul sârb Vladimir Petrovic consideră că Timişoara ar fi meritat cel puţin un egal în întâlnirea de joi seara. El s-a declarat totuşi mulţumit de jocul prestat de elevii săi şi i-a felicitat că nu s-au speriat de numele mari trimise în teren de Mancini.
Antrenorul celor de la Manchester City, Roberto Mancini, a apreciat prestaţia gazdelor din această seară, dar a spus că echipa sa a fost superioară în întâlnirea ce a contat pentru calificarea în grupele Europa League.

România

Un șofer român este responsabil de carambolul cu peste 80 de mașini de pe autostrada din Bulgaria
Autoritățile bulgare au reținut un șofer român de camion, suspectat că ar fi provocat unul dintre cele două accidente în lanț produse marți dimineață pe autostrada Tracia din Bulgaria. În urma celor două caramboluri, în care au fost implicate peste 80 de vehicule, 11 persoane și-au pierdut viața, iar alte 51 au ajuns la spital.

Ştiri din Timiș

A murit Florin Laza, fostul primar al comunei Belinț. A condus administrația locală timp de 12 ani
PNL Timiș a anunțat decesul lui Florin Laza, fostul primar al comunei Belinț. Acesta a condus administrația locală timp de 12 ani în trei mandate consecutive, în perioada 2008–2020.

Ştiri din Timiș

Copiii petrec prea mult timp pe telefon? DAS Timișoara organizează întâlniri gratuite pentru părinți
Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara (DASMT) organizează un grup de suport destinat părinților care se confruntă cu utilizarea excesivă a tehnologiei de către copii și adolescenți. Întâlnirile oferă un cadru în care părinții pot discuta despre dificultățile întâmpinate în familie și pot primi informații și soluții practice pentru gestionarea timpului petrecut de copii în fața ecranelor.

Femei în funcții-cheie

Femei în funcții-cheie. Paula Mihaela Rusu: „Femeile aduc în politică eleganță, profesionalism și echilibru”
A intrat în politică în 2016, după ce, până atunci, spune că ar fi râs de această posibilitate. Acum, medicul și consilierul local Mihaela Rusu povestește cum o discuție despre România a determinat-o să renunțe la postura de spectator și să se implice în viața publică.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 11 noiembrie
Miercuri, 11 noiembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 11 noiembrie 2026, în Timișoara?
Miercuri puteți merge la expoziții și un spectacol de teatru.

România

Nicușor Dan explică de ce a exclus AUR de la guvernare și de ce PNL și USR nu se puteau descurca fără PSD: „30% e mai mic decât 50%”
Președintele Nicușor Dan a ieșit marți seară cu o declarație îndelung așteptată, explicând cum de nu a susținut formarea unui guvern PNL-USR fără PSD. El a spus că cele două partide nu aveau suficiente voturi în Parlament pentru a asigura o majoritate. Șeful statului a susținut că nici sprijinul său nu putea compensa diferența dintre scorul parlamentar al celor două formațiuni și pragul necesar pentru guvernare. 4

Mapamond

Producția de cacao din Coasta de Fildeș ar putea scădea cu până la 25% din cauza fenomenului El Niño
Producția de cacao din Coasta de Fildeș, cel mai mare producător mondial, ar putea scădea cu 21% până la 25% din cauza unui episod puternic al fenomenului meteorologic El Niño. Temperaturile ridicate și lipsa precipitațiilor ar putea afecta grav plantațiile, avertizează Administrația națională de meteorologie din această țară, într-un raport consultat de AFP.