Un șofer de 34 de ani din județul Ilfov le-a dat bătăi de cap polițiștilor de pe autostrada Timisoara-Lugoj. Bărbatul aflat în stare avansată de ebrietate a lovit ușor un parapet, apoi a oprit autotrenul pe banda a doua de mers și s-a pus să doarmă. Bărbatul a rămas fără permisul de conducere și s-a ales cu dosar penal.
Poliţiştii locali au trăit surpriza vieţii lor în acest weekend, când la adăpostul pentru oamenii străzii din Timişoara s-a prezentat un bărbat care figurează ca fiind mort... în acte.
Un cititor www.tion.ro ne sesizează că, de săptămâna trecută, taxiurile chemate la comandă nu mai au acces în parcarea Aeroportului Internaţional Timişoara. Conducerea aerogării susţine însă că nu pasagerii sunt nemulţumiţi, ci taximetriştii piraţi, care nu vor să plătească 500 de lei pe lună pentru a aştepta clienţii în locul special amenajat.
Peste 24 de tone de porumb au fost confiscate, luni dimineața, după ce polițiștii au descoperit că în actele transportului existau nereguli. Comisarii Gărzii financiare au amendat firma pentru care se efectua transportul cu suma de 5.000 de lei.
Asociaţia Pet Hope a făcut publică propunerea de hotărâre de consiliu local privind gestionarea câinilor şi controlul reproducerii acestora, care cuprinde şi deja celebra „taxă pe câine fără pedigree și nesterilizat”. Potrivit acestui proiect, timişorenii care nu îşi sterilizează patrupedele vor fi obligaţi să plătească o taxă anuală de 100 de lei.
Ştiri din Timiș
Trei scurtmetraje animate au fost realizate la Timișoara de 15 tineri, în cadrul atelierului AnimaDOK 4, care a combinat tehnicile tradiționale de animație stop-motion cu instrumentele bazate pe inteligență artificială. Proiectul organizat de Asociația Documentor a ajuns la finalul primei etape, iar filmele și decorurile create de participanți vor fi prezentate publicului și vor ajunge în școli.
Ştiri din Timiș
Timișoara City Marathon, organizat de Universitatea Politehnica Timișoara, a ajuns la cea de-a zecea ediție, cu un record de peste 2.000 de participanți din România și din alte 21 de țări. Competiția desfășurată în 2026 a adus laolaltă alergători de toate vârstele, de la copii și tineri până la sportivi de peste 60 de ani, într-un eveniment care a devenit o tradiție pentru comunitatea timișoreană.
România
MApN avertizează asupra unor postări alarmiste distribuite pe Facebook, care prezintă declarații mai vechi ale generalului Gheorghiță Vlad drept informații recente. Ministerul precizează că șeful Armatei Române nu a emis nicio „alertă națională” și recomandă cetățenilor să verifice informațiile din surse oficiale înainte de a le distribui.
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 16 ani a fost rănit și transportat la spital, duminică după-amiază, în urma unui accident rutier produs în Dumbrăvița. Potrivit polițiștilor, adolescentul s-ar fi răsturnat cu motociclul în timp ce încerca să evite o coliziune cu un autoturism.
Capitală Culturală
Spectacolul „Derivat feminin: documentarea unei traume colective”, realizat de Miruna-Maria Conțiu și Lucas Neagu, abordează femicidul și violența de gen, inspirându-se din cazul studentei ucise la Timișoara în 2024. Prezentat la UPT Campus Creativ, proiectul subliniază importanța educației, empatiei și sprijinului pentru victime.
Ştiri din Timiș
„Este un curs strălucitor! a fost declarația făcută de prof.univ.dr. Christopher Teng din Statele Unite ale Americii, prezent la Centrul de formare OPHTACORE Timișoara, unde s-a desfășurat „Masterclass Internațional de Glaucom. Curs Avansat de Chirurgie Wetlab”, eveniment organizat sub egida Universității de Medicină și Farmacie (UMF) „Victor Babeș” Timișoara, în perioada 22-24 octombrie 2026.
România
Prim-ministrul Luca Niculescu a transmis un mesaj de Ziua Armatei Române, duminică, 25 octombrie, în cadrul ceremoniei organizate la Mormântul Ostașului Necunoscut din Parcul Carol I din București.
1
Sănătate
Oboseala care nu dispare după odihnă, lipsa de energie și dificultățile de concentrare pot avea cauze mai complexe decât stresul sau schimbarea anotimpului. Reprezentanții Spitalului CFR Timișoara atrag atenția că aceste simptome pot indica, în anumite situații, carențe de vitamine și minerale, însă administrarea suplimentelor fără recomandare medicală nu este întotdeauna soluția.