Sportivii, antrenorii şi conducerea administrativă a clubului ACS Poli Timişoara au vizitat joi Spitalul de Copii "Louis Ţurcanu" din Timişoara. Ei s-au arătat dispuşi să susţină iniţiativa lansată pentru ridicarea unui nou corp de clădire pentru instituţia spitalicească, iniţiativă demarată prin intermediul proiectului "Dă un leu pentru copilul tău".
Alice în Ţara Minunilor IT: pentru prima dată în România, un duplex teatral live va uni două oraşe, prin intermediul tehnologiei ICT, a magiei „virtuale” care, cu siguranţă, l-ar fi captivat chiar şi pe Lewis Caroll, dacă ar fi trăit astăzi. Premiera „Alice (Pe urmele lui Lewis Caroll)” va avea loc în 10 iunie 2013, concomitent în Timişoara şi Szeged. Vor exista două ecrane-gigant, două scene simultane, iar spectacolul va putea fi urmărit live de peste 1000 de spectatori. Proiectul Teatrului Maghiar din Timişoara beneficiază de o finanţare europeană de peste un sfert de milion de euro.
Consiliul Local Timişoara a adoptat joi, într-o şedinţă extraordinară, bugetul pe anul în curs. Timișoara mizează anul acesta pe un buget record, de aproape 300 de milioane de euro. Priorităţile anului 2013 sunt sănătatea, învăţământul şi cultura. Vedeţi pe ce se vor duce banii!
Amatorii de petreceri din Timișoara au de unde alege când vine vorba de evenimentele din acest sfârșit de săptămână.
Clinica de Chirurgie Cardiacă din cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare Timișoara așteaptă în continuare semnarea contractului-cadru care va reglementa finanțarea pentru anul 2013. Până atunci însă din fonduri proprii au fost cumpărate materiale sanitare nespecifice, care permit realizarea de operații minore. Cele 10 persoane aflate pe lista de așteptare pentru operații complexe, cum sunt cele de by-pass nu pot fi încă tratate.
Ştiri din Timiș
Piața imobiliară din Timișoara continuă să pună presiune pe bugetele celor care vor să cumpere o locuință. În septembrie 2026, prețul mediu solicitat pentru apartamente a ajuns la 1.984 euro/mp, cu 8,2% peste nivelul din aceeași perioadă a anului trecut. În cazul apartamentelor noi, media a urcat la 2.272 euro/mp.
Utile
Miercuri, 21 octombrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Ştiri din Timiș
Luca Niculescu a depus jurământul și a preluat oficial funcția de prim-ministru al României, alături de cei 18 miniștri ai noului Cabinet, după ce Guvernul a primit marți votul de învestitură al Parlamentului, cu 280 de voturi „pentru”.
5
Capitală Culturală
O tânără actriță din Timișoara transformă tema femicidului într-un spectacol de teatru documentar, construit pe baza unor cazuri reale, mărturii și cercetări despre violența de gen. „DERIVAT FEMININ: Documentarea unei traume colective” va avea premiera joi, 23 octombrie, de la ora 19, la UPT Campus Creativ. Intrarea este liberă.
Ştiri din Timiș
Radiala Vest, proiectul care ar urma să lege Timișoara de Centura de Vest și, mai departe, de autostradă, face noi pași înainte. Consiliul Local a aprobat marți parteneriatul cu CNAIR, iar săptămâna viitoare ar urma să fie supusă aprobării procedura de expropriere a terenurilor necesare proiectului.
6
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara încearcă să pregătească terenul pentru următoarea etapă a proiectului noului Spital Municipal, care ar urma să fie construit prin parteneriat public-privat. Municipalitatea a discutat cu reprezentanți ai Ministerului Finanțelor, Băncii Mondiale și Departamentului de Comerț al SUA despre modificări și clarificări legislative necesare pentru atragerea investitorilor.
2
România
Guvernul condus de Luca Niculescu a fost învestit de Parlament cu 280 de voturi „pentru” și 58 „împotrivă”, depășind pragul de 233 de voturi necesar pentru învestire. Noul Executiv beneficiază de susținerea PSD, PNL și UDMR, ultimele două formațiuni semnând un acord de susținere fără a intra la guvernare.
9