Aşa cum am anunţat deja, străinii care vin cu maşina în Timişoara nu vor plăti parcarea în sistemul TimPark. Şi asta nu pentru că am fi mărinimoşi, ci pentru că oamenii nu pot plăti, tehnic vorbind. Dacă până acum totul era la nivel de vorbe acum este şi pe hârtie, oficial: cine are maşină cu numere străine de înmatriculare nu este taxat, dar şoferul trebuie să demonstreze că are domiciliul în ţara unde este înmatriculat autovehiculul. Cum se vor face verificările nu este încă prea clar...
Consiliul Local Timişoara a aprobat joi finanţările pentru sport. ACS Poli Timişoara primeşte în 2013 peste 900.000 de euro, Baschet Club Timişoara aproape 500.000 de euro, pentru rugby se alocă aproximativ 450.000 de euro, iar handbaliştii de la Politehnica beneficiază de circa 225.000 de euro. În total vorbim despre peste 2 milioane de euro.
Ar fi trebuit să o finanţeze Guvernul, dar se va face cu banii timişorenilor ca să avem totuşi o sală polivalentă care să poată găzdui competiţii internaţionale fără să ne fie ruşine! Acestea ar fi concluziile aleşilor, care au aprobat, joi, contractul de asociere cu Universitatea Politehnica pentru finalizarea lucrărilor la noua sală polivalentă a instituţiei de învăţământ începute în zona Stadionului „Dan Păltinişanu”.
Locuitorii din Timişoara şi Buziaş, dar şi din alte aproape 30 de oraşe din România, au ieşit, joi după-amiaza, în stradă, pentru a protesta împotriva exploatării gazelor de şist prin metoda fracturării hidraulice. Protestatarii susţin că prin folosirea acestei controversate metode de obţinere a gazului de la adâncimi mari se va distruge ireversibil solul, iar apa va fi contaminată.
Destul de tensionat, chiar dacă lasă greu să se vadă, antrenorul BC Timişoara, Srdjan Jovanovic, se declară pregătit pentru a înfrunta Gaz Metan Mediaş în prima partidă a turneului Final Four al Cupei României, programat în acest sfârşit de săptămână. Aflat în faţa primei încercări de acest nivel în calitate de antrenor, tehnicianul sârb pare încrezător de şansele echipei sale. Turneul are loc la sala "Constantin Jude" şi debutează sâmbătă, de la ora 17, cu partida dintre CSU Ploiesti şi U Cluj, urmată de la ora 19.30 cu partida dintre BC Timişoara şi Gaz Metan Mediaş.
Ştiri sportive
Doi sportivi ai Asociației Club Sportiv „Ambasadorii Speranței” din Timișoara au urcat pe podium la prima ediție a Galei Sportului Paralimpic 2026. În cadrul categoriei „Sportivul Special Olympics al Anului”, Casian Munteanu, din Timișoara, a obținut locul I, iar Andrei Cupșa a fost desemnat câștigătorul locului al II-lea.
Capitală Culturală
Teatrul German de Stat Timișoara anunță că următoarea reprezentație a spectacolului „Tschick. De ce am furat mașina” va fi accesibilizată pentru persoanele cu deficiențe de văz. Persoanele interesate sunt rugate să menționeze necesitatea acestui serviciu în momentul ridicării biletelor.
Eveniment
O femeie de 83 de ani din Sânnicolau Mare a fost jefuită în locuință de persoane necunoscute, care i-au furat bani și bijuterii. Poliția a deschis dosar pentru tâlhărie calificată.
Ştiri din Timiș
Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara implementează proiectul „Orizont Digital: Creșterea nivelului de digitalizare”, finanțat prin PNRR, care vizează modernizarea infrastructurii IT, creșterea securității cibernetice, optimizarea fluxurilor medicale, dar și accesul în timp real la informațiile medicale cu ajutorul mai multor tablete.
Ştiri din Timiș
Licitația lansată de Primăria Timișoara pentru execuția lucrărilor de regenerare urbană din Piața Mocioni a atras doi ofertanți, pentru un contract estimat la peste 55 de milioane de lei cu TVA. Proiectul, care vizează modernizarea a 26.000 mp din zonă, prevede trei ani pentru finalizarea lucrărilor.
Ştiri din Timiș
Galeria Helios, spațiu al Primăriei Timișoara administrat până acum de Uniunea Artiștilor Plastici Timiș, va fi preluată de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara. Decizia nu schimbă destinația culturală, iar artiștii își vor putea continua activitatea expozițională.
Ştiri din Timiș
De la parcare la hub cultural. Clădire multifuncțională de 40 milioane de euro în centrul Timișoarei
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a prezentat planurile pentru terenul aflat pe strada Sfântul Ioan, vizavi de Hotel Timișoara. Proiectul prevede construirea unei clădiri multifuncționale care va include o parcare subterană, săli pentru evenimente culturale și conferințe, dar și o cafenea culturală. Planul inițial pentru teren era construirea unei parcări supraetajate.
1
Ştiri din Timiș
Consiliul Local Timișoara a aprobat la limită proiectul privind amplasarea de căsuțe pentru pisici fără stăpân între blocuri. Inițiativa Primăriei și a ONG-urilor a trecut cu 14 voturi „pentru”, după dezbateri aprinse – cu glume mai mult sau mai puțin inspirate pe alocuri – despre amenzi, responsabilități și rolul municipalității.
3