Timișorenii vor putea urmări și în acest an, într-o transmisiune live, concertul de la Maastricht al lui André Rieu. Artistul supranumit Regele valsului promite "un eveniment magic" la ediția 2013 a spectacolului care aduce în orașul său natal mii de fani înfocați din toate colțurile lumii.
Timişoara beneficiază, începând de luni, de un nou complex de clădiri de birouri dotate la cel mai înalt nivel. Optica Business Park, situat pe Calea Buziaşului, este un proiect al Bega Grup, iar realizarea acestuia a fost făcută şi cu fonduri europene. Acesta este şi motivul pentru care la inaugurarea oficială a primului corp de clădire a fost prezent şi Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.
Peste 9500 de spectatori au asistat la cele 99 de reprezentații jucate de Teatrul German de Stat Timişoara (TGST) în stagiunea 2012/2013. Yuri Kordonsky, Alexandru Dabija, Dragoș Buhagiar și Florin Fieroiu sunt doar câteva dintre numele ilustre înscrise pe afișele instituției în sezonul teatral abia încheiat. Acum, trupa germană repetă la producţia „Tineri fără Dumnezeu".
Portalul de ştiri www.tion.ro şi Primăria Timişoara continuă concursul prin care puteţi câştiga bilete în zona VIP a Festivalului JazzTM, unde în ultima seară îl veţi putea asculta pe Ilhan Ersahin, unul dintre cei mai creativi artişti ai scenei contemporane de jazz.

Ştiri din Timiș

Institutul Regional de Oncologie din Timișoara, tot mai aproape de construcție. S-au încheiat demolările
Lucrările de demolare ale fostului spital de oncologie din Timișoara au fost finalizate, a anunțat vineri președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis. Săptămâna viitoare urmează recepția acestei etape, iar începerea lucrărilor de construire a Institutului Regional de Oncologie ar putea fi anunțată în scurt timp.

Ştiri din Timiș

Sorin Șipoș respinge „Guvernul PSD condus de Luca Niculescu”: „Nicio idee despre nimic și nicio valoare personală”
Sorin Șipoș, senator de Timiș și lider al senatorilor USR, acuză PSD de ipocrizie în privința privatizării companiilor de stat. El susține că social-democrații criticau dur aceeași măsură când era propusă de Guvernul Bolojan, dar o includ acum în propriul program de guvernare.

Ştiri din Timiș

Alfred Simonis dezgroapă morții: „Bolojan ar fi fost convins, după o vizită la Primăria Timișoara, să blocheze stadionul Dan Păltinișanu"
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că premierul interimar Ilie Bolojan ar fi fost convins, în luna mai, după o vizită la Primăria Timișoara, să nu anunțe deblocarea proiectului noului stadion „Dan Păltinișanu”. Simonis afirmă că există persoane care ar fi asistat la discuție și care ar putea confirma cele întâmplate. Acuzațiile vin însă după ce proiectul a fost deblocat, contractul pentru proiectare și execuție a fost semnat, iar în septembrie au început forajele geotehnice.

Ştiri din Timiș

Simonis, salvatorul liberalilor la Primăria Timișoara? PSD ar susține un candidat PNL, chiar și în alianță cu USR
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, spune că PSD ar putea susține un candidat PNL la eventualele alegeri parțiale pentru Primăria Timișoara, inclusiv dacă liberalii ar forma o alianță cu USR. Condiția este ca persoana propusă să fie din PNL. Simonis își justifică poziția prin protocolul politic și administrativ încheiat în 2024 cu liberalii și spune că vrea ca partidele să se concentreze asupra proiectelor județului, nu asupra disputelor politice. Dacă PNL nu va dori această variantă, PSD va avea propriul candidat. 1

Ştiri din Timiș

„Sinteticul” de pe Costică Rădulescu, omologat pentru Liga a III-a. O va găzdui pe Poli II
Baza sportivă „Costică Rădulescu” din Timișoara a fost omologată de Federația Română de Fotbal pentru meciuri din Liga a III-a. Terenul sintetic va găzdui, peste două săptămâni, partida dintre Știința Poli II Timișoara și Timișul Șag.

Capitală Culturală

Povestea lui Rahul din Bangladesh: teatru despre migrație, la Timișoara
Aici, acolo, nicăieri este un spectacol despre migrație, identitate și apartenență, despre „distanța dintre promisiunea unei vieți mai bune și realitatea ei, dar și despre posibilitatea de a construi punți între oameni prin cultură, empatie și solidaritate”, susțin creatorii săi. Spectacolul regizoarei Crista Bilciu va fi jucat la Timișoara duminică, 18 octombrie, de la ora 18, la C4C Company, iar accesul publicului este gratis, pe bază de rezervare. 2

Ştiri din Timiș

UPDATE. Adio, pod vechi! A început demolarea Pasarelei Îndrăgostiților
Lucrările la noua Pasarelă a Îndrăgostiților din Timișoara au intrat în linie dreaptă. Vineri, 16 octombrie, a început demolarea vechii pasarele, operațiune care impune și modificarea temporară a traseului vaporașelor STPT. Noul pod va avea 52 de metri lungime și 5 metri lățime. UPDATE. În două ore, podul a rămas fără suprastructură 1

Ştiri din Timiș

Primăria Timișoara vrea să cumpere clădirile din Aurora. Piața va fi desființată
Primăria Timișoara vrea să cumpere cele patru clădiri de pe terenul de 1,4 hectare al Pieței Aurora, pentru a putea folosi în sfârșit terenul. În primă fază, acesta ar urma să fie parțial transformat într-o parcare pentru locuitorii din Dâmbovița, urmând ca ulterior zona să fie regenerată în totalitate. 3