Vasile Cepoi, fost ministru al Sănătății și actual consilier de stat, Dorel Săndesc, președinte al Societății Române de Anestezie și Terapie Intensivă, Lazăr Fulger, șeful Clinicii II chirurgie a Spitalului Județean Timișoara și Mihai Grecu, șeful Unității de Primire Urgențe a Județeanului sunt doar câteva nume de pe lista participanților la conferința dedicată politraumatismelor care va avea loc la Timișoara.
Un scurt rezumat al săptămânii ce tocmai s-a încheiat. Vedeți aici care au fost cele mai citite articole, pe tion.ro, în săptămâna 24 – 30 iunie.
Începând de luni, 1 iulie, şi până la finele lunii august, magistraţii Tribunalului Timiş se află în vacanţă. Totuşi, pe perioada vacanţei, Tribunalul Timiş va funcţiona după un program redus.
Un bărbat de 63 de ani riscă să îşi petreacă bătrâneţile în închisoare după ce a fost prins în timp ce încerca să fure o bicicletă din faţa unui imobil din Timişoara.
Festivalul Teatrelor Maghiare i-a adus actriței Andrea Tokai un nou trofeu. Ea a fost distinsă cu Premiul Orașului Kisvárda pentru interpretarea "Operei țărănești", montare votată de publicul timișorean drept cel mai bun spectacol al stagiunii pe scena ungurească.
Azi în Timișoara
Vineri puteți merge la mai multe spectacole sau expoziții.
Eveniment
Joi, pompierii din cadrul Detașamentului 2 Timișoara au intervenit în urma unui accident rutier produs în comuna Șag.
Eveniment
Joi, pompierii au intervenit în urma unui accident rutier produs în comuna Ghiroda.
România
PSD cere tuturor partidelor, inclusiv celor extremiste, să susțină formarea rapidă a unui nou guvern
PSD face apel către toți parlamentarii și liderii partidelor politice, inclusiv ai formațiunilor extremiste, să adopte o atitudine constructivă pentru constituirea unei majorități parlamentare și instalarea cât mai rapidă a unui guvern cu puteri depline.
1
Ştiri din Timiș
Gărâna Jazz Festival marchează în acest weekend 30 de ediții și aduce din nou jazzul în Poiana Lupului. Considerat unul dintre cele mai importante festivaluri open-air de profil din Europa, evenimentul este susținut în acest an și de Consiliul Județean Timiș.
Ştiri din Timiș
Istoria Timișoarei nu se regăsește doar în clădirile și documentele sale, ci și în memoria oamenilor care au trăit marile transformări ale orașului. La împlinirea vârstei de 91 de ani, ing. dr. Andrei Pogány rememorează, pentru Tion, copilăria petrecută în Fabric, bombardamentele din timpul celui de Al Doilea Război Mondial, destinul dramatic al familiei sale și parcursul profesional care l-a transformat într-unul dintre cei mai apreciați specialiști în hidrotehnică. Totodată, prin donația făcută Muzeului Național al Banatului, el contribuie la păstrarea unei părți importante din memoria vechiului Banat.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara a publicat regulamentul prin care sălile de jocuri de noroc ar urma să fie mutate într-o singură zonă din oraș, pe strada Sulina. Documentul introduce și o taxă anuală de autorizare, precum și sancțiuni pentru operatorii care nu respectă noile reguli.
2
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș a virat către Primăria Timișoara aproape șapte milioane de lei pentru lucrările la stadionul „Eroii Timișoarei”, cunoscut și ca stadionul Lego. Potrivit președintelui CJ Timiș, Alfred Simonis, instituția a achitat până în prezent 18 milioane de lei din cele 20 de milioane de lei pe care s-a angajat să le contribuie la investiție.