A murit Oscar Berger, publicist de vocație, al cărui devotament infinit pentru spiritul Timișoarei, pentru valorile morale ale României și pentru cele culturale și civice, l-a susținut o viață deasupra vremurilor și, uneori, împotriva lor. Directorul și principalul acționar al ziarului Timișoara, prima publicație privată postdecembristă a urbei, s-a stins din viață în această dimineață, la 66 de ani, în urma unei cumplite maladii.
La Timişoara se pregăteşte cea de-a VIII-a ediţie a Festivalului PLAI. Ediţia 2013 o are ca imagine pe Doina, fata care reprezintă prezenţa radăcinilor tradiţionale în contemporaneitate, pe care timişorenii o pot admira într-un graffiti gigant realizat pe o clădire istorică din centrul oraşului.
O echipă de specialiști se pregătește pentru o intervenție de lungă durată, al cărei scop final nu este salvarea vieții pacientului, ci a altor persoane aflate pe listele de transplant. Operația de prelevare de organe are loc la Spitalul Județean Timișoara, donator fiind un tânăr de numai 23 de ani.
Reprezentanţii Primăriei Timişoara, împreună cu cei ai Poliţiei, au încercat în urmă cu o săptămână să controleze două vile de pe bulevardul C.D. Loga, deţinute de doi membri ai familiei Cârpaci, unde aveau informaţii că se derulează lucrări de construcţie fără autorizaţie. Viceprimarul Traian Stoia a declarat că inspectorii primăriei au fost nevoiţi să se întoarcă aşa cum au plecat, deoarece proprietarii au fost anunţaţi în prealabil de control.
Începând de sâmbătă, 24 august, linia de autobuz Expres 4 barat, care face legătura între Gara de Nord şi Aeroport, va fi suspendată temporar, anunţă reprezentanţii Regiei Autonome de Transport Timişoara (RATT).
Ştiri din Timiș
COMUNA DUMBRĂVIȚA anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul "DEZVOLTAREA INFRASTRUCTURII DE TRANSPORT VERDE – PISTĂ DE BICICLETE ÎN COMUNA DUMBRĂVIȚA", propus a fi amplasat în comuna Dumbrăvița, pe străzile Nicolae Bălcescu, Tudor Vladimirescu, Franyo Zoltan, Praga, București, Dâmbovița, Ion Creangă, jud. Timiș, identificat prin CF-urile cu nr. 412512, nr. 412513, nr. 411775, nr. 411663, nr. 410213, nr. 407841
România
După mai multe informații apaărute în spațiul online, Ministerul Finanțelor intervine și clarifică introducerea taxei de 25 lei pentru coletele extracomunitare sub 150 euro, aplicabilă din 1 ianuarie 2026.
1
Capitală Culturală
Centrul de Proiecte din Timișoara găzduiește, în perioada 6–22 februarie, expoziția personală a artistului vizual Florin Drăgoi, intitulată „Future Tribes – rituals and remnants from a reconstructed future / Triburi Viitoare – ritualuri și fragmente dintr-un viitor reconstruit”. Vernisajul va avea loc vineri, 6 februarie, de la ora 18:00, la parterul Centrului de Proiecte, pe strada Vasile Alecsandri nr. 1.
Ştiri din Timiș
După revolta unor angajați de la Muzeul Satului Bănățean, președintele CJ Timiș Alfred Simonis reacționează criticând veniturile extrem de mici și rezistența la reformă apărută odată cu noua conducere.
2
Ştiri din Timiș
Garderoba bărbătească modernă se bazează pe câteva piese-cheie care aduc echilibru între stil și funcționalitate.
Sănătate
Inteligența artificială începe să joace un rol tot mai important în oftalmologie, contribuind semnificativ la depistarea precoce a unor afecțiuni oculare grave, precum glaucomul, retinopatia diabetică sau degenerescența maculară. Medicii atrag atenția că diagnosticarea timpurie a acestor boli poate face diferența în evoluția și prognosticul pacienților.
1
Capitală Culturală
Doar călătorii norocoși pătrund vreodată pe acoperișurile palatelor și clădirilor istorice din Viena, locuri aflate între cer și pământ, unde arhitecții și artiștii de altădată au ascuns simboluri secrete, mesaje pentru viitor și reprezentări ale jocurilor de putere. Aceste mistere sunt acum la îndemâna publicului timișorean prin expoziția „Zeii de împrumut ai Vienei. Martori împietriți”, semnată de renumita fotografă de teatru și artă Christine de Grancy.
Ştiri din Timiș
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a anunțat astăzi lansarea proiectului Centrului comunitar „Forum 01115”, un proiect pilot „New European Bauhaus” care va fi realizat în comuna Giroc, pe terenul fostei unități militare de la intrarea dinspre Timișoara.
2