Un nou cutremur cu o magnitudine de 3,5 grade pe scara Richter, s-a produs în zona Vrancea, sâmbătă dimineața. Asta după ce, în urmă cu o săptămână, în zonă s-a produs un alt seism de 5,5 grade.
La sfârșitul săptămânii trecute, pe pista Aeroportului Internațional din Arad, în organizarea Lupo Racing au avut loc două etape ale clasei Oldtimer din Campionatul Est European. Evenimentul a fost o excelentă ocazie de întâlnire a trei generații ale celei mai prolifice familii „moto” din România.
Zebra proaspăt adusă la Grădina Zoologică din Timișoara a murit înecată, vineri seara, după ce a reușit, din nou, să evadeze din habitatul în care fusese plasată. Directorul Direcției de Mediu din cadrul Primăriei Timișoara, Adrian Bere, a fost rănit serios, în timp ce încerca să o salveze, și transportat la spital.
De săptămâna viitoare începe curăţenia generală de toamnă la Timişoara. Angajaţii Retim vor colecta obiecte de uz casnic şi gospodăresc şi deşeuri vegetale de la populaţie. Puteţi consulta, pe www.tion.ro, graficele de colectare a deşeurilor.
Nu o spunem noi, o spun polițiștii din județul Timiș, care ne avertizează că, în această perioadă, este posibil ca hoții din biserici să își intensifice activitatea. Nu de alta dar, în 14 octombrie, cu ocazia sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva, tâlharii vor profita de aglomerația creată în și în jurul lăcașelor de cult.
Mapamond
Casa Albă i-a cerut demisia ambasadoarei Statelor Unite în Grecia, Kimberly Guilfoyle, în urma unor acuzații privind folosirea influenței americane în interes personal și posibile presiuni asupra autorităților elene, relatează Agerpres, care citează Reuters. Anunțul a fost făcut marți, 13 octombrie, după ce președintele Donald Trump afirmase cu o zi înainte că ia în calcul îndepărtarea acesteia din funcție.
Ştiri din Timiș
Ciacova găzduiește sâmbătă, 17 octombrie, cea de-a cincea ediție a Festivalului Păturatei pe Crumpi, alături de Ujina Bănățeană și prima ediție a Gomboțiadei. Între orele 10 și 18, în Piața Cetății, vizitatorii vor putea degusta preparate tradiționale, urmări demonstrații culinare, participa la activități pentru copii și descoperi patrimoniul orașului prin tururi ghidate. Intrarea este liberă.
Capitală Culturală
Teatrul German de Stat Timișoara (TGST) propune publicului, în luna noiembrie 2026, un program care reunește musicalul, teatrul pentru copii și adolescenți, adaptările după opere literare consacrate și dramaturgia contemporană.
Capitală Culturală
Dragostea, banii și valsul — uneori, toate trei — se învârt în același ritm: „Văduva veselă” revine pe scena Operei Naționale Române din Timișoara, sub conducerea muzicală a dirijorului Szabolcs Herman. Actuala producție timișoreană a fermecătoarei operete compuse de Franz Lehár este o adaptare a lui Răzvan Mazilu, care semnează regia, coregrafia și costumele.
Ştiri din Timiș
Pereți cu pete închise la culoare, care ar putea indica mucegai, insecte în sălile de clasă, geamuri vechi și toalete murdare. Acestea sunt câteva dintre problemele semnalate la Liceul Tehnologic de Silvicultură și Agricultură „Casa Verde” din Timișoara, unde elevii învață în condiții care ridică semne de întrebare privind igiena și siguranța spațiilor. În exterior, lipsa trotuarelor îi obligă pe elevi să meargă pe iarbă pentru a evita circulația direct pe drumul destinat mașinilor.
3
Ştiri din Timiș
Timișorenii își pot debarasa gratuit locuințele de electrocasnicele vechi și alte echipamente electrice, în cadrul unei campanii derulate până la sfârșitul anului. Aparatele voluminoase sunt ridicate de la domiciliu, iar cele mici pot fi predate la un punct fix.
Capitală Culturală
„Arta proporției” se intitulează următorul concert al Filarmonicii Banatul (FBT), a cărui conducere muzicală i-a fost încredințată dirijorului Christian Schumann. Flautul va fi instrumentul-vedetă al serii, apoi orchestra timișoreană va interpreta simfonia pe care Felix Mendelssohn a compus-o când avea 15 ani.
România
Actorul Toma Cuzin, cunoscut pentru rolul lui Firicel din serialul „Las Fierbinți”, a fost reținut de polițiști după ce a fost implicat într-un accident rutier în județul Teleorman. Acesta avea dreptul de a conduce suspendat.