Tragedie la Lugoj, luni dimineață. Un bărbat de 31 de ani a murit după ce a fost lovit de trenul care circulă pe relația Lugoj-Margina. Tânărul nu a fost atent la trecerea la nivel cu calea ferată și a fost agățat de una dintre scările mijlocului de transport.
Scandal monstru, duminică seară, în localitatea timișeană Mașloc. Un tânăr de 29 de ani a ajuns la spital în stare gravă după ce a fost înjunghiat de un altul, de 22 de ani. Totul pe fondul consumului de alcool, spun polițiștii.
Medicii au declanşat, luni dimineaţă, greva japoneză şi la Timişoara. Nu numai ei, ci şi farmaciştii. Greva japoneză va dura din 14 octombrie până în 16 octombrie, urmând ca apoi, în 2 noiembrie, să fie un marş de protest la Bucureşti.
Sute de persoane, în mare parte studenți, au ieșit din nou în stradă, duminică, pentru a protesta împotriva proiectului minier de la Roșia Montană. Tinerii au venit pregătiți cu pancarte și steaguri, au agitat PET-uri și cutii cu pietre pentru a se face auziți și au mărșăluit pe străzile orașului.

Sănătate

Inflamația cronică. Semnale care nu trebuie ignorate
Inflamația este unul dintre mecanismele naturale prin care organismul se apără în fața infecțiilor și a traumatismelor. Aceasta contribuie la eliminarea factorilor care pot provoca leziuni și la refacerea țesuturilor afectate.

Mapamond

Satelitul european Sentinel-3C a surprins imagini spectaculoase cu Pământul la doar două săptămâni de la lansare
Satelitul european Sentinel-3C a transmis primele imagini ale Pământului la doar două săptămâni de la lansare, surprinzând Alpii acoperiți de zăpadă, insulele înghețate din Arctica și apele turcoaz din Caraibe. Pe lângă imaginile spectaculoase, instrumentele sale au început să măsoare nivelul oceanelor și înălțimea calotei glaciare din Groenlanda, date importante pentru monitorizarea schimbărilor climatice.

Ştiri din Timiș

VIDEO. Centura Timișoara Vest prinde viteză: lucrările au trecut de 25%, la cinci luni de la prima lopată
La cinci luni de la începerea lucrărilor, șantierul Variantei de Ocolire Timișoara Vest a depășit 25%, potrivit DRDP Timișoara. Cum termenul de execuție este de 24 de luni, lucrările sunt, în acest moment, în fața graficului.

Eveniment

„Azi nu am furat nimic”. Hoții de buzunare, dați jos din autobuze și amendați și pentru că... circulau fără bilet
Polițiștii locali din Timișoara au luat în vizor opt persoane suspectate că fură din buzunarele și poșetele călătorilor din mijloacele de transport în comun. În ultima perioadă, acestea au fost amendate de 13 ori și date jos din vehicule pentru a fi descurajate să mai acționeze.

Eveniment

Scandal între romi, în toiul nopții, în zona Modern. Patru bărbați au fost amendați
Într-un scandal izbucnit în noaptea de luni spre marți, pe Calea Dorobanților din Timișoara, patru bărbați au fost amendați cu 8.000 de lei după ce au tulburat liniștea publică și și-au adresat injurii.

Eveniment

Autoturism căutat de autorităţile din Germania, descoperit la Foeni
Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara au descoperit, la Punctul de Trecere a Frontierei Foeni, un autoturism în valoare de aproximativ 27.000 de euro, care figura în bazele de date ca bun căutat în vederea confiscării de către autoritățile din Germania.

Ştiri din Timiș

Modernizări, relocări și digitalizări. Cu ce investiții se laudă Spitalul Municipal în ultimul an
Spitalul Municipal Timișoara face bilanțul investițiilor derulate în ultimul an, de la modernizarea Clinicilor Noi și relocarea Hematologiei până la noua clădire ORL, aparatură medicală și digitalizarea unor servicii.

Ştiri sportive

Șah-mat pentru adversari! CS Studențesc Medicina Timișoara cucerește medalii și promovează în elită
CS Studențesc Medicina Timișoara a cucerit bronzul în Superliga feminină, iar echipa masculină a fost promovată în elita șahului românesc, după un parcurs neîntrerupt în Divizia A. Clubul a obținut și trei titluri naționale individuale la Campionatele de la Eforie Nord.