Premierul Victor Ponta se află într-o vizită oficială la Washington, Miercuri, primul ministru a avut i întrevedere cu vicepreşedintele american, Joe Biden. În timp ce Ponta discuta Parteneriatul strategic politic şi militar dintre cele două ţări, în faţa Casei Albe, un grup de oameni protestau împotriva exploataţiei miniere de la Roşia Montană şi a extragerilor gazelor de şist.
Campania pentru respectarea legii monumentelor istorice, iniţiată de reprezentanţii Primăriei Timişoara, continuă. Până acum, la somaţia autorităţilor locale, au fost demontate 330 de aparate de aer condiţionat care erau amplasate ilegal pe faţadele imobilelor din zona centrală a oraşului, anunţă viceprimarului Traian Stoia.
O staţie ce va fi folosită pentru depozitarea temporară a deşeurilor şi transferul lor la deponeul de la Ghizela a fost inaugurată, miercuri, la Timişoara. Staţia a fost contruită din fonduri europene şi face parte din cadrul Sistemului Integrat de Management al Deşeurilor din Timiş.
Chiar dacă a votat noul program de reabilitare a clădirilor istorice din Timişoara care prevede acordarea de subvenţii şi credite cu dobândă zero de la primărie proprietarilor, pentru refacerea faţadelor şi acoperişurilor, consilierul local Adrian Orza nu este de acord cu forma în care a fost adoptată această hotărâre. Alesul crede că ar trebui să fie stimulaţi în primul rând cei interesaţi să realizeze lucrări şi la partea interioară, la structura de rezistenţă sau reţele. „Cred că scopul nostru este să salvăm clădirile de patrimoniu şi nu doar în Piaţa Victoriei să vopsim nişte faţade”, spune Orza.
Mihai Câmpineanu, membrul formaţiei Şuie Paparude, internat la Spitalul Judeţean din Timişoara, la Terapie Intensivă, şi-a revenit din comă şi e conştient, din ce spun medicii.
Eveniment
Inspectoratul de Poliție Județean Arad a lansat un apel urgent către populație pentru identificarea și localizarea unui bărbat considerat periculos. Acesta este condamnat pentru infracțiunea de omor.
Ştiri din Timiș
Inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Timiș au desfășurat, pe parcursul anului 2025, o amplă activitate de control la angajatorii din județ. În total, au fost efectuate peste 4000 de controale în domeniul relațiilor de muncă și al securității și sănătății în muncă.
Economic
Continental România a lansat primul raport de impact al fabricii din nord-estul Timișoarei, subliniind rolul său dincolo de cele 330 de milioane de anvelope produse. Documentul evidențiază investițiile, sustenabilitatea, implicarea în comunitate, parteneriatele educaționale și contribuția economică majoră la nivel local și național.
Ştiri din Timiș
Dezinformarea circulă rapid, iar cercetarea românească rămâne adesea „invizibilă” în afara mediului academic. Pentru a schimba acest lucru, Games of Science 2026 deschide înscrierile pentru tinerii cercetători care doresc să își facă munca înțeleasă de public. Evenimentul are loc pe 5 și 6 martie, la Timișoara.
Eveniment
Un șofer a ajuns la spital după ce mașina sa a fost lovită de un alt autoturism în Chevereșu Mare, luni dimineață.
1
Ştiri din Timiș
Șoferii care circulă pe autostrada A1 între Timiș și Hunedoara reclamă, de două săptămâni, gropi periculoase apărute în special pe banda 1, pe sensul Timișoara–Deva. DRDP Timișoara spune că intervine zilnic cu reparații provizorii, specifice sezonului rece.
Turism
Peste 60 de specialiști din întreaga Europă vor ajunge la Timișoara, anul viitor, pentru a discuta strategii de atragere a conferințelor și evenimentelor internaționale, după ce orașul a fost selectat să găzduiască City Destination Alliance CVB Expert Meeting. Aceasta este una dintre cele mai importante întâlniri profesionale din domeniul turismului de afaceri.
Ştiri din Timiș
Actualul mandat parlamentar a început în decembrie 2024. Timișul are patru senatori și 10 deputați. Tion vă prezintă ce au făcut aceștia în anul de mandat împlinit de curând. Începem cu senatorul USR Sorin Șipoș.
2