În Timişoara se va desfăşura un târg de joburi medicale sub numele Cariere în Alb. La cea de-a noua ediţie sunt aşteptaţi peste 10.000 de vizitatori, în cele 8 oraşe universitare din ţară, unde se desfăşoară târgul. Evenimentul este deschis tuturor candidaţilor din domeniul medical, indiferent de specialitate şi experienţă, iar intrarea este liberă. Cadrele medicale sunt invitate la târgul de joburi pe 26 octombrie, la Universitatea de Medicină şi Farmacie Timisoara, Club Hyperion, între orele 10:00 şi 16:00.
Un concert fenomenal, cum rar le este dat să asculte chiar și celor mai înfocați iubitori ai muzicii de orgă, a avut loc miercuri seara, în Domul Romano-Catolic din Piața Unirii. Susținut, în cadrul Festivalului Internațional Timorgelfest, de Giampaolo Di Rosa, un adevărat mag al improvizației la orgă, evenimentul l-a „reinventat”, într-un fel cu totul neașteptat, pe Bach.
Poliţiştii locali din Timişoara nu au reuşit să prindă nici măcar un singur graffer. O spune chiar primarul Nicolae Robu, care a devenit în ultima perioadă ţinta acestora, fiind comparat pe zidurile din oraş chiar şi cu dictatorul Nicolae Ceauşescu. În aceste condiţii, Robu se bucură că un proiect de instalare a aproape 100 de camere video în oraş, lansat în timpul administraţiei Ciuhandu, a fost deblocat şi îi va ajuta pe agenţii locali să îi prindă pe cei ce mâzgălesc clădirile de patrimoniu ale oraşului.
Controversata Coloană a Fidelităţii, aflată în acest moment în cimitirul din Calea Lipovei, va fi mutată în Piaţa Bălcescu din raţiuni estetice, a anunţat primarul Timişoarei Nicolae Robu. Decizia oficială în acest sens nu a fost luată, însă mutarea este aproape sigură după ce edilul Timişoarei a văzut o simulare pe calculator unde monumentul era suprapus peste imagini aeriene luate de dronă în zona Bălcescu.
Lugojul şi Timişoara vor găzdui în weekend o nouă ediţie a Cupei Libertăţii, Memorial Vasile Balmuş, la culturism. La Timişoara, ediţia e una aniversară, cea de-a 25-a consecutivă. Chiar dacă concursul de la Lugoj este mai „tânăr”, acolo se vor inaugura sâmbătă şi statuile a trei mari reprezentanţi ai culturismului, care au fost amplasate în faţa Sălii Florin Teodorescu: Ronnie Coleman, Larry Scot şi Cory Everson.
România
Maria Băsescu, Carmen Iohannis și Mirabela Grădinaru sunt cele trei nume pe care vi le propunem în sondajul Tion.ro. Pe care dintre ele o preferați?
Cariere de Poveste
Pentru Andrada Mazilu, meseria de învățătoare nu a fost o alegere întâmplătoare, ci un vis pe care l-a avut încă din copilărie și pentru care a fost dispusă să plece, la doar 14 ani, din Timișoara la Sibiu. A urmat un parcurs educațional în România și Germania, iar astăzi, după aproape două decenii la catedră, continuă să caute noi metode prin care să-i apropie pe copii de învățare, de lectură și de cultură.
Ştiri din Timiș
Pentru companii, fiecare leu în plus pe factura de energie apasă pe profit și competitivitate. Între 21 și 23 octombrie 2026, Târgul RoEnergy Timișoara reunește la Pavilion Expovest, Complex Hotel Senator, Calea Lugojului, 7, expozanți din șase țări cu tehnologii pentru producerea, stocarea și economisirea energiei. Reprezentanți E.ON Energie România, OMV Petrom, Nokia și ai autorităților dezbat soluții pentru industrie, iar EnergyJobs@RoEnergy aduce oportunități de recrutare în energie. Accesul la expoziție este gratuit, cu preînregistrare.
Utile
Luni, 12 octombrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Luni, 12 octombrie, puteți participa la evenimente dedicate fotografiei experimentale, puteți merge la teatru sau puteți lua parte la deschiderea festivalului de film și cultură balcanică Taifas.
Eveniment
Un accident rutier s-a produs duminică, 11 octombrie, pe DN68A, în județul Timiș. În urma impactului dintre două autoturisme, un tânăr în vârstă de 18 ani a fost rănit.
Eveniment
Un accident rutier s-a produs duminică, 11 octombrie pe drumul județean DJ 681, între localitățile Gladna Montană și Fârdea, din județul Timiș. Trei persoane au fost rănite și transportate la spital.