România a celebrat pentru prima dată Giving Tuesday, o zi destinată carității, mișcare preluată din SUA, unde a fost lansată anul trecut. Pentru a marca această premieră, Organizaţia Salvaţi Copiii Timişoara a organizat un eveniment în cadrul căruia au fost generos răsfățați cu cadouri 50 de copii care provin din familii cu situație materială precară sau care au părinții plecați în străinătate.
Probleme pe Aeroportul din Timişoara din cauza ceţii, mai multe curse au fost anulate sau redirecţionate pe alte aeroporturi.
Doi foşti miniştri în Guvernul României au fost condamnaţi, marţi, de magistraţii instanţei supreme, la închisoare cu executare în dosarul privatizărilor. Codruţ Şereş a primit 6 ani pentru trădare, iar Zsolt Nagy 5 ani pentru aderare la un grup infracţional organizat.
Primarul din Sânmihaiu Român, Viorel Bara, riscă să fie decăzut din dreptul de a mai exercita o funcţie publică pe o perioadă de trei ani, după ce inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate au constatat că şi-a angajat soţia pe post de arhivar în cadrul primăriei pe care o conduce.
Magistraţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş au dispus trimiterea în judecată a lui Scumpea Stancu, liderul unei cunoscute familii de romi din Timişoara. Acesta este acuzat de tentativă de omor şi ultraj contra bunelor moravuri, după ce, la începutul lunii august, a lovit un alt rom cu toporul în cap şi a sărit cu toporul la un jandarm, care a fost nevoit să facă uz de armă.
Ştiri din Timiș
Elevii din Timiș și din întreaga țară nu vor merge la cursuri mâine, 5 octombrie, de Ziua Internațională a Educației. Data este prevăzută în structura anului școlar 2026-2027 ca zi în care nu se organizează cursuri, atât pentru elevi, cât și pentru profesori.
Eveniment
Un accident rutier s-a produs sâmbătă pe strada Valeriu Braniște din municipiul Lugoj. Un tânăr de 20 de ani a fost rănit, iar șoferul autoturismului care a provocat impactul ar fi părăsit ulterior locul accidentului.
Târgul Imobiliar
Ediția de toamnă a Târgului Imobiliar Timișoara (TIT) are loc în perioada 3–4 octombrie, la Iulius Congress Hall. Intrarea este gratuită.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la mai multe evenimente: festival, expoziții sau la Târgul Imobiliar Timișoara.
1
Eveniment
Un grav accident rutier s-a produs sâmbătă seara, 3 octombrie 2026, pe un drum forestier din comuna Tomești.
Turism
Toamna este una dintre perioadele în care Roma își arată o altă față. Temperaturile devin mai plăcute, aglomerația din sezonul de vârf începe să scadă, iar piețele și restaurantele își schimbă oferta odată cu venirea sezonului rece.
Ştiri din Timiș
Târgul Imobiliar Timișoara (TIT) a revenit, în acest weekend, la Iulius Congress Hall, cu ediția de toamnă. Dezvoltatori imobiliari, agenții, consultanți și furnizori de soluții financiare s-au întâlnit cu timișorenii interesați să își cumpere o locuință, să investească în imobiliare sau pur și simplu să afle ce se mai întâmplă pe piața locală.
3
Ştiri din Timiș
Sâmbătă, la inaugurarea bazei sportive „Costică Rădulescu”, întrebată dacă există vreo veste în privința sprijinului financiar pe care Primăria Timișoara vrea să îl acorde Consiliului Județean Timiș (CJT) pentru proiectul Stadionului „Dan Păltinișanu”, viceprimarul Paula Romocean a spus că, din declarațiile lui Alfred Simonis, instituția județeană ar fi de acord cu un astfel de parteneriat, însă nu există, deocamdată, un acord oficial.
7