Canicula întârzie în continuare trenurile României. Aşa cum am anunţat, canicula afectează în continuare circulaţia feroviară. În ceea ce priveşte cea rutieră aceasta se desfăşoară cât de cât normal, oprite fiind doar vehiculele peste 7,5 tone. Pe calea ferată restricţia rămâne în vigoare, inclusiv în Timiş, până duminică.
După ce au rămas fără Zăgrean poliştii de la ACS caută variante noi pentru atac. O variantă ar putea fi argentinianul Aldo Alexander Suarez, venit în teste, vineri, la Timişoara. El, împreună cu un alt fotbalist, românul Florea Voicu, vor trece prin proba focului sâmbătă dimineaţa, de la ora 10, într-un amical cu Vulturii Lugoj, pe „Dan Păltinişanu”.
Scena Teatrului de Vară a fost modificată special pentru Festivalul de Operă, Operetă şi Balet, eveniment care va începe în această seară, în Parcul Rozelor din Timişoara.
Direcţia Regională de Statistică Timiş a făcut publică o serie nouă, actualizată, de date referitoare la recensământul populaţiei şi locuinţelor. Conform acestora, în Timiş sunt 650544 de persoane, dintre care 87% sunt români.
Rugby-ul timişorean se pregăteşte pentru o zi de gală. În 15 septembrie se va desfăşura un meci aniversar între foştii rugbişti ai Universităţii Timişoara, inclusiv cu prezenţa campionilor din 1972.
Azi în Timișoara
Sâmbătă, 7 noiembrie, sunt programate proiecții speciale în cadrul Timișoara Football Film Festival, expoziții, ateliere, concerte, spectacole de teatru și petreceri.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „George Michael: The Faith Tour”, un film-concert care aduce pe marile ecrane înregistrări nedifuzate până acum ale spectacolelor susținute de artist la Paris, în mai 1988. Pelicula surprinde unul dintre momentele importante ale carierei sale, în timpul primului turneu solo, organizat după succesul albumului „Faith”.
Ştiri din Timiș
Sviatlana Tsikhanouskaya, lidera opoziției belaruse și una dintre cele mai cunoscute voci ale luptei pentru democrație din Europa, a vorbit vineri, 6 noiembrie, la Universitatea de Vest din Timișoara, despre lupta pentru libertate din Belarus și legătura dintre experiența țării sale și Revoluția din decembrie 1989.
Eveniment
Un adolescent în vârstă de 17 ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind bănuit că a distrus oglinzile retrovizoare a șase autoturisme parcate pe o stradă din Timișoara. Incidentul a fost semnalat polițiștilor la sfârșitul lunii octombrie, iar suspectul a fost identificat în urma cercetărilor.
Ştiri din Timiș
Filarmonica Banatul Timișoara devine prima instituție culturală din România care încheie un parteneriat cu Opera Rara, anunță instituția timișoreană. Parteneriatul se desfășoară în cadrul proiectului Musica Ricercata – Accademia Donizettiana, organizat la Timișoara între 5 și 12 decembrie 2026. Programul reunește recitaluri vocale, prelegeri și conversații cu publicul, în mai multe spații ale orașului, și propune o întâlnire cu Donizetti prin muzica sa, prin istoria operei și prin experiența unor artiști și specialiști.
Ştiri din Timiș
Forumul „Timișoara pentru Valori Europene” s-a încheiat vineri, la Cinema Timiș, după două zile de dezbateri despre viitorul Europei, democrație și libertate. Prima ediție a evenimentului s-a terminat cu decernarea Premiului „Timișoara pentru Valori Europene” către Sviatlana Tsikhanouskaya, lidera opoziției democratice din Belarus.
5
Ştiri din Timiș
Rata șomajului în județul Timiș a crescut în luna octombrie 2026, ajungând la 1,15%, față de 1,07% în septembrie. La sfârșitul lunii trecute, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Timiș figurau 3.867 de persoane fără un loc de muncă, cu 272 mai multe decât în luna precedentă.
1