Premierul Victor Ponta a vizitat, vineri dimineaţa, fundaţia lăsată în paragină a noii aripi a Spitalului de Copii „Louis Ţurcanu” din Timişoara. După această vizită, şeful Guvernului a declarat că va cere de urgenţă ca banii necesari pentru această construcţie să fie prevăzuţi în proiectul de buget 2013-2014, construcţia urmând să fie finalizată în următorii doi ani.
Luni, 3 decembrie, la Hotel Timişoara, va avea loc Gala Pentru Voi. Evenimentul este organizat de Fundaţia Pentru Voi, cu ocazia Zilei Internaţionale a Persoanelor cu Dizabilităţi, iar anul acesta timişorenii vor putea ajuta 195 de persoane cu dizabilităţi intelectuale.
Nicolae Robu a declarat, joi, că „în sistemul sanitar trebuie soluţii radicale”. Declaraţia a fost făcută în timpul vizitei pe care primarul a efectuat-o la secţia ASCAR a Spitalului Municipal, unde a fost pus în funcţiune un ecocardiograf de ultimă generaţie, achiziţionat recent de Primăria Timişoara.
Societăţile comerciale aflate în Parcul Industrial Timişoara şi cele care ar dori să intre în el vor putea beneficia de unele facilităţi. Anunţul a fost făcut de Titu Bojin, preşedintele Cosniliului Judeţean Timiş.
Teatrul German de Stat Timişoara organizează în perioada 5–8 decembrie 2012 o microstagiune cuprinzând unele dintre cele mai reprezentative montări ale ultimelor stagiuni, anunţă directorul instituţiei, Lucian Vărşăndan.
Azi în Timișoara
Vineri puteți merge la expoziții și la filme.
Mapamond
Cel puțin 30 de persoane au fost rănite, dintre care șapte grav, după ciocnirea a două tramvaie în orașul german Gelsenkirchen. Trei victime sunt în stare critică, iar autoritățile investighează cauzele accidentului.
România
Dunărea a atins joi un nou minim istoric al debitului, de 1.400 mc/s, nivel care se va menține cel puțin până pe 12 august. Potrivit Administrației Naționale „Apele Române”, situația rămâne critică, iar 141 de localități din țară se confruntă cu restricții la alimentarea cu apă.
Ştiri din Timiș
Maestrul Senju Einojo, director al școlii Nihon Buyo Senju din Japonia, artist cu o remarcabilă carieră în dansul tradițional japonez, va deschide cea de-a treia ediție „festivalului de vară” nipon la Timișoara, anunță organizatorii. Evenimentul propune ateliere de dans și cântec, de tatami și de shōji (uși de hârtie) și multe evenimente pentru publicul captivat de cultura niponă.
Capitală Culturală
Programul de concerte Orgile Cetății continuă cu una dintre cele mai emoționante creații ale repertoriului baroc: Stabat Mater de Giovanni Battista Pergolesi.
Ştiri din Timiș
Elevii și cadrele didactice din Dudeștii Noi vor beneficia de o școală reabilitată, modernizată și extinsă, în urma unei investiții de aproximativ 15,5 milioane de lei. Proiectul, finanțat din fonduri europene, cu sprijinul Consiliului Județean Timiș și al administrației locale, a fost finalizat după aproape șase ani de la semnarea primului contract de finanțare.
Ştiri din Timiș
Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara lansează cea de-a treia ediție a campaniei „Un ghiozdan pentru fiecare!”, prin care își propune să strângă ghiozdane și rechizite pentru peste 150 de copii din familii vulnerabile. Donațiile pot fi făcute începând de mâine, 7 august.