tion.ro Web analytics

Cel mai așteptat festival al Timișoarei, în viziunea primarului Nicolae Robu, nu mai are șanse să aibă loc. El recunoaște că ideea mutării festivalului florilor nu este realistă, după ce a anunțat că l-ar vrea la finele lunii mai. Rațiunea trebuie să prevaleze, nu ai cum să aduni 100.000 de oameni într-un singur loc în aceste vremuri, spune acesta.
Festivalul Timfloralis, care ar fi trebuit să aibă loc în perioada 24-26 aprilie, ar putea fi reprogramat. Poate chiar spre sfârșitul lunii mai. Cel puțin așa își dorește primarul Timișoarei, care își sărbătorește și ziua de naștere în 28 mai. Ceea ce ar fi trebuit să fie cea mai scumpă și spectaculoasă ediție ar putea deveni un fiasco, dacă va avea loc atunci.
Specialiștii în organizarea evenimentelor din primărie au stabilit care sunt principalele manifestări pe care le vor pregăti pentru timișoreni anul acesta. Apar în plus un spectacol de Ziua Femeii și unul de Florii, iar banii alocați Agendei culturale în anul 2020 ar putea depăși suma de anul trecut: 2,97 milioane de euro.
Timișoara se pregătește de anul 2021, când va fi Capitală Culturală Europeană. Primarul Nicolae Robu promite o ediție de anvergură pentru unul dintre cele mai importante festivaluri. Timfloralis 2020, exercițiu pentru TM2021, costă și mai mult, iar la anul va fi și mai scump. Dar vom avea parte de surprize în aprilie, promite Robu.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 18 decembrie 2025, în Timișoara?
Lansare de carte, spectacol de dans contemporan, ateliere, concerte, spectacole de teatru, expoziții - sunt câteva dintre evenimentele la care puteți lua parte joi, 18 decembrie.

Ştiri din Timiș

Hala de tramvaie din Timișoara ar putea deveni centru cultural cu bani europeni
Municipalitatea va depune spre finanțare europeană un proiect în valoare de șapte milioane de euro, care vizează reabilitarea halei mari de tramvaie de pe Bulevardul Take Ionescu și transformarea acesteia într-un spațiu cultural multifuncțional, parte a Centrului Multiplexity. Proiectul își propune să ofere timișorenilor o nouă atracție urbană dedicată culturii, educației și petrecerii timpului liber, adresată atât familiilor și tinerilor, cât și comunității creative locale.

Ştiri din Timiș

FOTO. Grădiniță modernă pentru 360 de copii, construită cu fonduri europene la Moșnița Nouă
O nouă grădiniță modernă, cu o capacitate de 360 de locuri, va fi construită în localitatea Moșnița Nouă, prin Programul Regional Vest 2021–2027. Contractul de finanțare a fost semnat marți, 17 decembrie, de Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest și Primăria Comunei Moșnița Nouă.

Eveniment

Accident la Belinț. Pasager rănit după ce mașina în care se afla s-a izbit de un copac
Accident rutier pe DN 6, în localitatea Belinț, miercuri după-masă. Un șofer de 76 de ani a pierdut controlul autoturismului și a intrat într-un copac. În urma impactului, un pasager de 75 de ani a fost rănit și transportat la spital. Polițiștii au deschis un dosar penal.

Ştiri din Timiș

Festivalul de Datini și Colinde transformă Giarmata într-o scenă a folclorului autentic
Giarmata se pregătește să găzduiască, sâmbătă, 20 decembrie, cea de-a XV-a ediție a Festivalului de Datini, Colinde și Obiceiuri de Iarnă, la Casa de Cultură, începând cu ora 18. Evenimentul promite să aducă împreună muzică tradițională, dansuri populare și colinde din diferite regiuni ale țării.

Ştiri din Timiș

Pișchia celebrează identitatea bănățeană la prima ediție a Festivalului de Cultură „Ionel Iacob-Bencei”
Comuna Pișchia găzduiește vineri, 19 decembrie, începând cu ora 16, prima ediție a Festivalului de Cultură Bănățeană „Ionel Iacob-Bencei”, un eveniment dedicat valorilor locale și memoriei unuia dintre cei mai importanți creatori ai Banatului.

Ştiri din Timiș

Controale extinse la azilele de bătrâni din Timiș după neregulile descoperite la Cenad
Autoritățile județene transmit că au demarat o amplă acțiune de verificare a tuturor centrelor rezidențiale pentru vârstnici din Timiș, după ce, în urma unor controale recente, au fost descoperite nereguli grave la două locații, din Lenauheim și Cenad.

Ştiri din Timiș

Rata șomajului din Timiș rămâne scăzută, în ciuda a aproximativ 600 de concedieri anunțate
Rata șomajului în județul Timiș este de 1,06%, ceea ce înseamnă 3.554 de șomeri înregistrați, cei mai mulți fiind luați în evidență de Agenția Locală Timișoara. Dintre aceștia, 1.854 beneficiază de indemnizație de șomaj. 1

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici