Polițiștii de frontieră au fost nevoiți să tragă un foc de armă, marți seara, pentru prinderea unor contrabandiști care încercau să aducă în țară peste 2000 de pachete de țigări cu timbru de Serbia. Țigările urmau să fie vândute pe piața neagră din România. Cei doi bărbați sunt acum cercetați penal pentru contrabandă în formă calificată, evaziune fiscală şi trecere ilegală a frontierei de stat.
Un timișorean a fost prins, duminică, de polițiștii Secției 2, în timp ce vindea pe strada Grigore Alexandrescu din Timişoara țigări de contrabandă trecătorilor. Toate țigările au fost confiscate, iar cercetările vor continua în acest caz.
Percheziții la patru adrese din Timișoara, miercuri dimineața, pentru prinderea contrabandiștilor de țigări. Polițiștii au descoperit peste 2000 de pachete de țigări de contrabandă și 30 de litri de alcool.
Trei bărbaţi din Timişoara, care aveau o serioasă dependenţă de ţigări, au fost prinşi în flagrant de poliţişti în timp ce tăiau peretele de tablă al unui chioşc amplasat în Piaţa 700. Bărbaţii sunt suspectaţi că au dat zeci de spargeri în societăţi comerciale din Timişoara, iar de fiecare dată au furat pachete de ţigări.
Polițiștii de frontieră din Timiș au efectuat o captură record de țigări, la vama Moravița. Aceștia, împreună cu lucrătorii vamali au descoperit un automarfar în care se aflau 600.000 de pachete de țigări.
România
Criză, recesiune, sărăcie? Doar pentru cei mulți. Pe plan global, investițiile imobiliare de lux sunt în creștere, proprietățile de milioane se vând bine, iar România se înscrie în această tendință. Fostul pavilion de vânătoare al lui Nicolae Ceaușescu, cunoscut astăzi sub numele de Hadar Chalet, una dintre cele mai discrete proprietăți de lux din România, a fost vândut după ce a atras interesul mai multor investitori.
Capitală Culturală
O figurina ecvestră, veche de peste 2.500 de ani, ajunge până la noi nu doar ca artefact, ci și ca simbol al forței, echilibrului și direcției. Piesa, datată în secolul al VI-lea înainte de Hristos, provine din Ciprul arhaic și impresionează prin precizia și armonia formelor.
Sănătate
Programul Național de Transplant de Țesut Osos a fost reluat, la începutul lunii februarie, în cadrul Spitalului Județean „Pius Brînzeu” Timișoara. Prima intervenție a avut loc în data de 4 februarie, fiind coordonată de prof. dr. Jenel Marian Pătrașcu și realizată în Clinica II Ortopedie-Traumatologie.
Ştiri din Timiș
Peste 8 kilometri din drumul județean DJ 684, pe tronsonul dintre Coșava, Tomești și Luncanii de Jos, vor fi modernizați, după ce Consiliul Județean Timiș a aprobat valoarea totală a investiției. Momentan, drumul este afectat de degradări ale carosabilului, marcajelor, semnalizării și infrastructurii pentru scurgerea apei.
Turism
Festivalul gastronomic „Švarglijada” va avea loc în perioada 27–28 februarie, la Căminul Cultural din satul sârbesc Sân-Mihai (comuna Alibunar), la mai puțin de două ore de mers de Timișoara.
Ştiri din Timiș
Direcția de Asistență Socială Timișoara derulează proiectul european HEARTS pentru modernizarea serviciilor dedicate vârstnicilor. Primele dotări au ajuns la beneficiari: printre ele, două mașini de transport și 25 de paturi moderne, anunță primăria.
1
Ştiri din Timiș
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță deschiderea înscrierilor pentru cea de-a treia serie a cursului gratuit de Marketing Digital, organizat în cadrul proiectului ECOTECH – Integrarea competențelor ecologice și digitale pentru dezvoltare sustenabilă în Regiunea Vest și Regiunea Sud-Est.