Florin Piersic a ales Timișoara pentru a celebra 10 ani de la premiera unuia dintre cele mai longevive spectacole de teatru în România: „Străini în noapte”. Cel mai iubit actor român dedică evenimentul „poveștii mele de dragoste cu Timișoara, de o viață”, o poveste pe deplin împărtășită, căci fiecare reprezentație a acestei comedii romantice regizate de Radu Beligan a avut sală arhiplină în capitala Banatului.
Actorul arădean Ioan Peter vine în fața publicului timișorean cu un nou proiect care-i poartă semnătura. Producție a Teatrului Pit, “Iluzia” este un text scris și jucat de Ioan Peter, sâmbătă, 21 februarie 2014, de la ora 22.00, la Taverna Timișoara (Badea Cârțan, nr.10). ”O poveste cu umor și sensibilitate și un artist cu lipici la spectatori”, promit realizatorii evenimentului.
Pentru mai bine de două decenii spațiul, cunoscut acum sub numele de Sala 2, a arătat ca o adevărată ruină. Deși are o valoare istorică însemnată, fiind fosta menajerie imperială de pe vreme împărătesei Maria Tereza, spațiul nu a fost folosit ani de zile la adevăratul său potențial. Totul s-a schimbat, însă, în urmă cinci ani, când, pe 25 ianuarie, s-a inaugurat Sala 2 a Teatrului Național Timișoara.
Teatrul Studenţesc Thespis al Casei de Cultură a Studenţilor din Timişoara reia spectacolele în acest week-end, propunând spectatorilor două comedii, ”potrivite pentru o perioadă mai stresantă, cum este sesiunea studenţească”, subliniază actorul Adrian Korek, coordonatorul trupei.
Teatrul Maghiar din Timișoara are, pe afișul lunii ianuarie, trei premiere. După „Testosteron”, spectacolul masculinității luate în balon, și înainte de „Niște fete”, atipica montare care se va juca în camere de hotel, Teatrul „Csiky Gergely” propune o „Răsturnare”: one-man show ce îl are protagonist pe cel mai nou actor al trupei, Molnár Bence.

Eveniment

Prins din nou cu droguri de mare risc în Timișoara! Un bărbat de 36 de ani, recidivist, a fost arestat preventiv
Un bărbat de 36 de ani a fost prins în flagrant de procurorii DIICOT Timișoara în timp ce transporta drogul de mare risc 4-CMC, destinat comercializării. Acesta avea asupra sa plicuri autosigilante și un cântar de mare precizie. Deși se afla sub control judiciar într-un alt dosar de trafic de droguri, bărbatul a ajuns din nou în arest.

Ştiri din Timiș

„Exponatul lunii” la Muzeul Național al Banatului: șase vase funerare vechi de peste 3.300 de ani, descoperite în timpul lucrărilor la calea ferată Timișoara–Lugoj
Șase vase ceramice datând din epoca bronzului târziu au fost descoperite în timpul cercetărilor arheologice desfășurate în 2024, cu ocazia modernizării liniei feroviare Timișoara Est–Lugoj. Obiectele făceau parte din inventarul unui mormânt de incinerație vechi de peste trei milenii și au fost restaurate de specialiștii Muzeului Național al Banatului.

Eveniment

Un băiat de 13 ani a făcut stop cardio-respirator la o bază sportivă din Timișoara
Momente dramatice la o bază sportivă din Timișoara. Un copil în vârstă de 13 ani a făcut stop cardio-respirator în timp ce se afla la antrenament. Băiatul a fost resuscitat și transportat la Spitalul de Copii „Louis Țurcanu”, unde a rămas internat pentru investigații.

România

Preot de 45 de ani reținut după ce a abordat două fete de 13 ani pe o rețea online
Caz grav în Olt, unde un bărbat de 45 de ani, fost preot, a fost reținut după ce ar fi abordat două minore de 13 ani prin intermediul unei aplicații de mesagerie. Anchetatorii spun că acesta le-a făcut propuneri sexuale și le-a trimis imagini explicite.

Ştiri din Timiș

O nouă acțiune de deratizare la Timișoara. Când va avea loc
Primăria Timișoara începe, din 11 noiembrie, o nouă acțiune de deratizare pe domeniul public, programată să se încheie pe 25 noiembrie, dacă vremea permite. Municipalitatea le cere timișorenilor să evite stațiile cu momeli raticide. 1

Eveniment

Rețea de contrabandă cu produse din Serbia anchetată în Timiș. Percheziții și un suspect reținut de către DIICOT
Polițiștii din Timiș au descins marți, 3 noiembrie, la 16 adrese din județ, într-un dosar de contrabandă cu țigări și alcool provenite din Serbia. În urma perchezițiilor, au fost găsite peste 21.000 de țigarete, 331 de litri de alcool și mai multe produse suspecte, iar un bărbat de 46 de ani a fost reținut pentru 24 de ore.

Sănătate

Ce nu învață suficient medicii în facultate? Rezidenții cer cursuri de comunicare cu pacienții
Aproximativ 60% dintre medicii rezidenți consideră că au nevoie de pregătire suplimentară pentru a comunica mai bine cu pacienții și aparținătorii acestora. În același timp, deși aproape două treimi își apreciază pozitiv abilitățile de comunicare, doar 13,1% spun că acestea sunt dezvoltate în foarte mare măsură, potrivit unui studiu realizat la nivel național de Colegiul Medicilor din România (CMR), citat de Agerpres.

Ştiri din Timiș

Regulament pentru Arena AquaSport. Când și cum pot timișorenii înota gratuit
Timișorenii vor putea folosi gratuit bazinele de la Arena AquaSport, fosta bază sportivă a Ștrandului Tineretului, începând din 9 noiembrie, între orele 7 și 15. Primăria a publicat regulamentul de acces și propune și tarifele pentru închirierea bazinelor și sălilor.