Timișorenii s-au putut delecta, duminică seara, cu spectacolul „Proștii sub clar de lună”. Este vorba despre cea mai nouă producție a Teatrului Național Timișoara, care s-a bucurat de foarte mult succes. Prima reprezentație a spectacolului s-a jucat cu casa închisă. Cei care nu au apucat să vadă încă spectacolul sunt așteptați la cea de-a doua reprezentație din luna aprilie. Totuși, doritorii trebuie să se grăbească pentru că deja s-au vândut aproape toate biletele.
Teatrul Național Timișoara a pregătit o nouă producție de neratat pentru timișoreni. Așa cum a făcut de numeroase ori până acum, teatrul își propune să prezinte societatea în care trăim azi și neajunsurile celor ne conduc. Astfel, cu toate arestările care au avut loc în ultima perioadă, locuitorii orașului de pe Bega sunt invitați la Naționalul timișorean pentru a descoperi pe cine mai încătușează mascații în „Proștii sub clar de lună”.
Luna aprilie a acestui an marchează etapa finală a proiectului The Art of Ageing, un proiect al European Theatre Convention, susținut de Comisia Europeană prin programul Cultura. În cadrul Festivalului European al Spectacolului – Festival al Dramaturgiei Românești, ajuns la cea de-a XX-a ediție, la mijlocul lunii aprilie, la Teatrul Național va avea loc primul festival al European Theatre Convention, precum și Adunarea Generală a acestei rețele ce reunește peste 40 de teatre din 25 de țări ale Europei.
Amatorii de teatru, de artă și de voie bună sunt invitați să sărbătorească Ziua Internațională a Teatrului. Pentru a marca evenimentul, Teatrul Studențesc Thespis pune la cale evenimentul „24 de ore de Teatru”, cu spectacole, ateliere și proiecte.
Sunteți gata să vă testați spiritul de aventură...teatrală? Să descoperiți teatrul în locuri neobișnuite? Spre pildă într-un microbuz, într-o parcare, sau într-o cameră de hotel? Sau chiar la voi în dormitor, dacă vreți senzații tari. Invitația este lansată de Teatrul Maghiar din Timișoara care a pregătit pentru spectatorii săi o săptămână cu adevărat aventuroasă.
Ştiri din Timiș
Șase vase ceramice datând din epoca bronzului târziu au fost descoperite în timpul cercetărilor arheologice desfășurate în 2024, cu ocazia modernizării liniei feroviare Timișoara Est–Lugoj. Obiectele făceau parte din inventarul unui mormânt de incinerație vechi de peste trei milenii și au fost restaurate de specialiștii Muzeului Național al Banatului.
Eveniment
Momente dramatice la o bază sportivă din Timișoara. Un copil în vârstă de 13 ani a făcut stop cardio-respirator în timp ce se afla la antrenament. Băiatul a fost resuscitat și transportat la Spitalul de Copii „Louis Țurcanu”, unde a rămas internat pentru investigații.
România
Caz grav în Olt, unde un bărbat de 45 de ani, fost preot, a fost reținut după ce ar fi abordat două minore de 13 ani prin intermediul unei aplicații de mesagerie. Anchetatorii spun că acesta le-a făcut propuneri sexuale și le-a trimis imagini explicite.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara începe, din 11 noiembrie, o nouă acțiune de deratizare pe domeniul public, programată să se încheie pe 25 noiembrie, dacă vremea permite. Municipalitatea le cere timișorenilor să evite stațiile cu momeli raticide.
1
Eveniment
Polițiștii din Timiș au descins marți, 3 noiembrie, la 16 adrese din județ, într-un dosar de contrabandă cu țigări și alcool provenite din Serbia. În urma perchezițiilor, au fost găsite peste 21.000 de țigarete, 331 de litri de alcool și mai multe produse suspecte, iar un bărbat de 46 de ani a fost reținut pentru 24 de ore.
Sănătate
Aproximativ 60% dintre medicii rezidenți consideră că au nevoie de pregătire suplimentară pentru a comunica mai bine cu pacienții și aparținătorii acestora. În același timp, deși aproape două treimi își apreciază pozitiv abilitățile de comunicare, doar 13,1% spun că acestea sunt dezvoltate în foarte mare măsură, potrivit unui studiu realizat la nivel național de Colegiul Medicilor din România (CMR), citat de Agerpres.
Ştiri din Timiș
Timișorenii vor putea folosi gratuit bazinele de la Arena AquaSport, fosta bază sportivă a Ștrandului Tineretului, începând din 9 noiembrie, între orele 7 și 15. Primăria a publicat regulamentul de acces și propune și tarifele pentru închirierea bazinelor și sălilor.
Ştiri din Timiș
Dominic Fritz respinge acuzațiile potrivit cărora ar fi participat la botezul fiului lui Alfred Simonis și spune că fotografiile folosite pentru a-l acuza sunt vechi de doi ani. Președintele USR acuză o „rafală de fake-uri” menită să arate că „toți sunt la fel”.
9