Astăzi vezi imagini cu un taximetrist care lovește o mașina parcată, iar apoi fuge de la locul accidentului. Afli apoi cum încercau șefii IPJ Timiș și primarul din Recaș să distrugă psihic un polițist.
Al doilea accident în tot atâtea zile în zona localităţii Albina, din judeţul Timiş. Un taximetrist în vârstă de 42 de ani, din Sacoşu Turcesc, şi-a văzut moartea cu ochii după ce a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat, duminică după-amiaza, în apropierea podului peste râul Timiş.
Un nou accident a avut loc miercuri seara, de data aceasta în zona centrală a Timișoarei, din cauza neacordării de prioritate. În urma accidentului nu au fost avariate doar autovehiculele implicate, ci și o bucată din gardul care împrejmuia spațiul verde de pe splaiul Tudor Vladimirescu.
Accident de circulație în noaptea de sâmbătă spre duminică, la Timișoara. Un taximetrist beat a intrat în plin într-o mașină parcată pe marginea drumului. Bărbatul avea permisul suspendat, culmea, tot pentru alcool, însă asta nu l-a oprit să facă taxi în continuare.
Un șofer neatent a provocat un accident de circulație, miercuri seara, pe drumul ce leagă Timișoara de localitatea Șag. Vina îi aparține unui taximetrist care a schimbat banda de circulație fără să se asigure și a intrat în coliziune cu un autoturism marca Mazda, care a ajuns cu roțile în sus în câmp...
Ştiri din Timiș
Educația a fost, în ultimele decenii, unul dintre principalele motoare ale schimbării sociale și economice în România. Pentru femei, tranziția postcomunistă a însemnat o recuperare accelerată a decalajelor față de Occident. Cu toate acestea, cele mai recente date publicate de Eurostat scot la iveală un paradox îngrijorător: după un progres spectaculos, noua generație pare să fi pierdut ritmul.
Ştiri din Timiș
Pentru prima dată, comunitatea din Timișoara este invitată să descopere farmecul uneia dintre cele mai importante sărbători din Sri Lanka. Anul Nou singalez va fi celebrat în luna aprilie printr-un eveniment dedicat tradițiilor, gastronomiei și spiritului comunitar.
Mapamond
Legendarul actor de la Hollywood Chuck Norris a murit la vârsta de 86 de ani. Cauza decesului nu a fost făcută publică. Cu doar o zi înainte, acesta fusese internat în spital în urma unei urgențe medicale.
Ştiri din Timiș
Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, a anunțat începerea lucrărilor preliminare pentru realizarea unui pasaj în zona intersecției Centurii de Sud a Timișoarei cu Drumul Boilor. Este vorba despre un proiect anunțat și pregătit încă din anul trecut, care a ajuns acum în etapa de pregătire, odată cu începerea forajelor geotehnice.
Turism
Orașul de pe Bega se pregătește să își întâmpine vizitatorii într-unul dintre cele mai spectaculoase momente ale anului. Visit Timișoara lansează a doua ediție a campaniei „Timișoara înflorită Timișoara in Bloom”, o invitație adresată turiștilor din România, Serbia și Ungaria de a descoperi orașul în plin sezon al înfloririlor.
Eveniment
810.000 de euro este prejudiciul unui furt de proporții descoperit în Carani, comuna Orțișoara, județul Timiș, unde zeci de tone de conductor de cupru au dispărut din curtea unei firme.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Proiectul Hail Mary”, o ecranizare SF în care îl vedem pe Ryan Gosling în rolul unui astronaut care se trezește singur în spațiu, fără memorie, și descoperă că de el depinde soarta întregii omeniri.
Ştiri din Timiș
Timișoara își întărește rolul de hub cultural regional prin deschiderea celui mai nou centru de artă imersivă din sud-estul Europei: MINA – Museum of Immersive New Art, care revine în Iulius Town cu un spațiu permanent, după ce a funcționat anterior sub forma conceptului temporar MINA Pop-Up.