Zeci de timişoreni s-au aşezat vineri la rând la ghişeele Direcţiei Fiscale pentru a beneficia de bonificaţia de 10 la sută la plata impozitelor cât se mai pot bucura de această facilitate. Pentru că 31 martie cade într-o zi de sâmbătă, luni, 2 aprilie, va fi ultima zi în care contribuabilii îşi vor mai putea plăti taxele cu reducere.
Mai puţin de jumătate din banii pe care judeţul Timiş îi trimite din taxe şi impozite la Bucureşti s-au întors de la Ministerul Finanţelor. Afirmaţia îi aparţine preşedintelui PSD Timiş, Titu Bojin, care a precizat că de vină pentru această situaţie sunt liderii Consiliului Judeţean Timiş şi Primăriei Timişoara.
Impozitele si taxele datorate de lugojeni pentru anul 2012 ramân la nivelul celor din anul 2011. Persoanele fizice care achită integral impozitul pe clădiri, teren şi taxa pentru mijloacele de transport până la data de 31.03.2012 primesc o reducere 10%.
Cum Timişoara e un oraş aglomerat, care riscă amenzi din partea Comisiei Europene din cauza poluării, pentru a impulsiona utilizarea maşinilor electrice, primăria propune scutirea de impozit şi de taxa de parcare în sistem TelPark a persoanelor care trec la vehicule eco. În plus, municipalitatea vrea să realizeze un spaţiu eco pentru alimentarea acestor maşini.
Contribuabilii persoane juridice pot fi scutiţi de la plata majorărilor de întârziere aferente impozitului/ taxei pe clădire şi/ sau teren pe 5 ani, dacă îşi achită integral debitul până în 31 ianuarie 2012, reamintesc reprezentanţii Primăriei Timişoara. Deşi măsura a fost adoptată în această vară, până acum doar zece firme au profitat de ea.
Agenda
În diferite părţi ale lumii există anumite destinaţii în care doar bărbaţii au acces. Motivele sunt diverse: de la credinţe religioase, la restricţii istorice ori sociale. Iată cinci astfel de locuri.
Ştiri din Timiș
Asociația Culturală Pusta, în parteneriat cu Episcopia Romano-Catolică și Facultatea de Muzică și Teatru a Universității de Vest din Timișoara (UVT), invită publicul la Concertul de Crăciun 2025. Evenimentul va avea loc duminică, 14 decembrie, de la ora 17, în Biserica Romano-Catolică „Sfântul Gerard” din Cenad.
Mapamond
Un incendiu izbucnit într-un club de noapte din renumita destinație turistică Goa, în India, a provocat moartea a cel puțin 25 de persoane, între care patru turiști, au anunțat autoritățile locale, citate de CNN.
Ştiri din Timiș
Aurelia Marcoane, psiholog clinician și psihoterapeut integrativ, explică pentru Tion fenomenul economia aparențelor: de ce părem bogați, dar trăim mai săraci emoțional și financiar ca oricând.
Ştiri din Timiș
Timișenii sunt invitați duminică, 14 decembrie, de la ora 12, la o nouă ediție a evenimentului „Poveste de Crăciun în Charlottenburg”. Este o manifestare care celebrează tradițiile locale și atmosfera autentică a sărbătorilor de iarnă.
Turism
Există locuri pe hartă care par inventate. Insula South Georgia, o fâșie lungă de 160 de kilometri aruncată în Atlanticul de Sud, între Antarctica și extremitatea Americii de Sud, e unul dintre ele.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la mai multe proiecții și concerte.
2
Ştiri din Timiș
Atmosferă de sărbătoare într-un decor feeric, plin de lumini, distracție și bucurie. La Muzeul Satului Bănățean de la Pădurea Verde s-a deschis, sâmbătă, de Moș Nicolae, Lights of the Village.
5