Trei persoane au murit în Grecia în urma unor ciupituri de ţânţari, purtători ai virusului West Nile, în timp ce alte sunt spitalizate, în nordul Bulgariei, aşteptând un diagnostic şi tratament, relatează site-ul Novinite.com.
Dacă timişorenii s-au tot plâns în ultima perioadă că s-au înmulţit excesiv ţânţarii şi muştele şi nimeni nu ia măsuri, iată că din această seară autorităţile locale au hotărât să înceapă dezinsecţia. În primă fază vor fi aplicate tratamente la sol pe spaţiile verzi, anunţă reprezentanţii Primăriei Timişoara, care fac apel şi la locuitorii urbei să intervină. Cei care nu fac acest lucru riscă amenzi!
Pentru că temperaturile ridicate au dus la înmulţirea insectelor în Timişoara în această perioadă, viceprimarul Dan Diaconu anunţă că, începând de joi, tratamentele la sol pentru combaterea muştelor şi ţânţarilor vor alterna cu cele aeriene. Un elicopter va survola oraşul şi va împrăştia substanţe pentru combaterea insectelor.
Primăria Timişoara continuă acţiunile
de dezinsecţie în aceste zile, după ce a
constatat o infestare masivă cu muşte în
sudul oraşului, din cauza deşeurilor depozitate
pe platforma de lângă CET, mulţi
ţânţari în cartierele Kuncz şi
Plopi, dar şi purici şi căpuşe în
Kuncz.
Miercuri puteți merge la mai multe spectacole și la proiecții.
COMUNA DUMBRĂVIȚA anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul "DEZVOLTAREA INFRASTRUCTURII DE TRANSPORT VERDE – PISTĂ DE BICICLETE ÎN COMUNA DUMBRĂVIȚA", propus a fi amplasat în comuna Dumbrăvița, pe străzile Nicolae Bălcescu, Tudor Vladimirescu, Franyo Zoltan, Praga, București, Dâmbovița, Ion Creangă, jud. Timiș, identificat prin CF-urile cu nr. 412512, nr. 412513, nr. 411775, nr. 411663, nr. 410213, nr. 407841
Centrul de Proiecte din Timișoara găzduiește, în perioada 6–22 februarie, expoziția personală a artistului vizual Florin Drăgoi, intitulată „Future Tribes – rituals and remnants from a reconstructed future / Triburi Viitoare – ritualuri și fragmente dintr-un viitor reconstruit”. Vernisajul va avea loc vineri, 6 februarie, de la ora 18:00, la parterul Centrului de Proiecte, pe strada Vasile Alecsandri nr. 1.
După revolta unor angajați de la Muzeul Satului Bănățean, președintele CJ Timiș Alfred Simonis reacționează criticând veniturile extrem de mici și rezistența la reformă apărută odată cu noua conducere.
2
Garderoba bărbătească modernă se bazează pe câteva piese-cheie care aduc echilibru între stil și funcționalitate.
Inteligența artificială începe să joace un rol tot mai important în oftalmologie, contribuind semnificativ la depistarea precoce a unor afecțiuni oculare grave, precum glaucomul, retinopatia diabetică sau degenerescența maculară. Medicii atrag atenția că diagnosticarea timpurie a acestor boli poate face diferența în evoluția și prognosticul pacienților.
1
Doar călătorii norocoși pătrund vreodată pe acoperișurile palatelor și clădirilor istorice din Viena, locuri aflate între cer și pământ, unde arhitecții și artiștii de altădată au ascuns simboluri secrete, mesaje pentru viitor și reprezentări ale jocurilor de putere. Aceste mistere sunt acum la îndemâna publicului timișorean prin expoziția „Zeii de împrumut ai Vienei. Martori împietriți”, semnată de renumita fotografă de teatru și artă Christine de Grancy.