Ţânţarii nu ne-au dat pace în vara asta. Deşi s-a venit cu dezinsecţia (prin unele locuri mai mult, prin altele mai puţin), nu este destul. Primarii mai au o şansă, pot face dezinsecţia cu sprijinul Consiliului Judeţean Timiş. Sau pot aştepta toamna, care e după colţ – la 15 grade ţânţarul e inofensiv.
Mulţi timişoreni au reclamat faptul că nu pot ieşi seara afară din casă, din cauza ţânţarilor, vara aceasta. De ce în alţi ani n-au fost astfel de probleme, sau oricum nu s-au resimţit ca şi acum? Motivul este simplu şi îl recunosc oficial şi autorităţile locale. Nu s-a făcut dezinsecţie ca în alţi ani pentru că nu s-a finalizat încă noua licitaţie pentru desemnarea operatorului care să se ocupe de aceste lucrări. Prin mijloace aeriene s-a stropit contra ţânţarilor doar în urmă cu circa o săptămână şi atunci a intervenit Consiliul Judeţean Timiş, şi nu Primăria Timişoara.
După ce miile de timişoreni care au trecut, la sfârşitul săptămânii trecute, pe la Festivalul Acces Art, prin Parcul Botanic din centrul oraşului, au simţit pe pielea lor că odată cu venirea verii au apărut şi ţânţarii, care nu le-au dat pace, reprezentanţii primăriei au anunţat că, de miercuri, vor începe tratamentele pentru combaterea insectelor.
Începând de joi la Timişoara se intervine şi cu elicopterul pentru lucrări de dezinsecţie, în paralel cu intervenţiile la sol pentru combaterea muştelor şi a ţânţarilor. Iniţial operaţiunile cu mijloace aeriene erau programate să înceapă la finele lunii mai, dar reprezentanţii primăriei spun că nu s-a putut interveni din cauza vremii.
La Timişoara a început dezinsecţia joi seara. În primă fază s-a acţionat la sol pentru combaterea ţânţarilor, a muştelor, a gândacilor şi a altor insecte care s-au înmulţit de când a dat căldura, în mai multe cartiere ale oraşului, în general în parcuri, pe aliniamentele stradale de pe marile bulevarde şi pe scuaruri, urmând ca cel mai probabil la sfârşitul lunii să se intervină şi cu un elicopter.
Azi în Timișoara
Miercuri puteți merge la mai multe spectacole și la proiecții.
Ştiri din Timiș
COMUNA DUMBRĂVIȚA anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul "DEZVOLTAREA INFRASTRUCTURII DE TRANSPORT VERDE – PISTĂ DE BICICLETE ÎN COMUNA DUMBRĂVIȚA", propus a fi amplasat în comuna Dumbrăvița, pe străzile Nicolae Bălcescu, Tudor Vladimirescu, Franyo Zoltan, Praga, București, Dâmbovița, Ion Creangă, jud. Timiș, identificat prin CF-urile cu nr. 412512, nr. 412513, nr. 411775, nr. 411663, nr. 410213, nr. 407841
Capitală Culturală
Centrul de Proiecte din Timișoara găzduiește, în perioada 6–22 februarie, expoziția personală a artistului vizual Florin Drăgoi, intitulată „Future Tribes – rituals and remnants from a reconstructed future / Triburi Viitoare – ritualuri și fragmente dintr-un viitor reconstruit”. Vernisajul va avea loc vineri, 6 februarie, de la ora 18:00, la parterul Centrului de Proiecte, pe strada Vasile Alecsandri nr. 1.
Ştiri din Timiș
După revolta unor angajați de la Muzeul Satului Bănățean, președintele CJ Timiș Alfred Simonis reacționează criticând veniturile extrem de mici și rezistența la reformă apărută odată cu noua conducere.
2
Ştiri din Timiș
Garderoba bărbătească modernă se bazează pe câteva piese-cheie care aduc echilibru între stil și funcționalitate.
Sănătate
Inteligența artificială începe să joace un rol tot mai important în oftalmologie, contribuind semnificativ la depistarea precoce a unor afecțiuni oculare grave, precum glaucomul, retinopatia diabetică sau degenerescența maculară. Medicii atrag atenția că diagnosticarea timpurie a acestor boli poate face diferența în evoluția și prognosticul pacienților.
1
Capitală Culturală
Doar călătorii norocoși pătrund vreodată pe acoperișurile palatelor și clădirilor istorice din Viena, locuri aflate între cer și pământ, unde arhitecții și artiștii de altădată au ascuns simboluri secrete, mesaje pentru viitor și reprezentări ale jocurilor de putere. Aceste mistere sunt acum la îndemâna publicului timișorean prin expoziția „Zeii de împrumut ai Vienei. Martori împietriți”, semnată de renumita fotografă de teatru și artă Christine de Grancy.