Un tânăr pofticios s-a ales cu dosar penal după ce a furat dintr-un supermarket din Lugoj, județul Timiș... nouă ciocolate. Acesta a fost prins de agentul de pază, care a chemat jandarmii.
Un tânăr de 21 de ani a murit în urma unui accident rutier luni seara. Acesta a pierdut controlul volanului şi s-a izbit de un copac de pe marginea drumului în timp ce se deplasa cu autoturismul pe raza localităţii Peciu Nou, judeţul Timiş.
Au făcut carieră în business, ambii în domeniul tehnologiei informaţiei, iar ulterior au devenit vedete de televiziune în domeniul afacerilor. Vorbim despre Marius Ghenea şi Doug Richard. Cei doi au devenit cunoscuţi mai ales după participarea la emisiunile TV „Arena Leilor” şi „Dragon’s Den”, varianta englezească a deja apreciatei emisiuni de la TVR. Au încercat să ajute afaceriştii aflaţi la început de drum şi care au ales să-şi prezinte planul de afaceri în cadrul celor două emisiuni, iar acum vor să-i înveţe pe tinerii antreprenori cum să îşi crească afacerile şi cunoştinţele din domeniu în cadrul proiectului „School for Startups”.
Un tânăr de 21 de ani a murit, duminică seara, după ce a căzut de la etajul şapte al unui bloc in zona Circumvalaţiunii, din Timişoara. În apartament, în momentul incidentului, se aflau prietena şi părinţii lui.
Tânărul internat la Clinica I de Ortopedie a Spitalului Judeţean din Timisoara cu „picior de elefant” a suferit trei intervenţii chirurgicale, iar acum starea acestuia este mai bună. Medicii au înlăturat pe cale chirurgicală din volumul piciorului 4,5-5 kg de ţesut moale.
România
Criză, recesiune, sărăcie? Doar pentru cei mulți. Pe plan global, investițiile imobiliare de lux sunt în creștere, proprietățile de milioane se vând bine, iar România se înscrie în această tendință. Fostul pavilion de vânătoare al lui Nicolae Ceaușescu, cunoscut astăzi sub numele de Hadar Chalet, una dintre cele mai discrete proprietăți de lux din România, a fost vândut după ce a atras interesul mai multor investitori.
Capitală Culturală
O figurina ecvestră, veche de peste 2.500 de ani, ajunge până la noi nu doar ca artefact, ci și ca simbol al forței, echilibrului și direcției. Piesa, datată în secolul al VI-lea înainte de Hristos, provine din Ciprul arhaic și impresionează prin precizia și armonia formelor.
Sănătate
Programul Național de Transplant de Țesut Osos a fost reluat, la începutul lunii februarie, în cadrul Spitalului Județean „Pius Brînzeu” Timișoara. Prima intervenție a avut loc în data de 4 februarie, fiind coordonată de prof. dr. Jenel Marian Pătrașcu și realizată în Clinica II Ortopedie-Traumatologie.
Ştiri din Timiș
Peste 8 kilometri din drumul județean DJ 684, pe tronsonul dintre Coșava, Tomești și Luncanii de Jos, vor fi modernizați, după ce Consiliul Județean Timiș a aprobat valoarea totală a investiției. Momentan, drumul este afectat de degradări ale carosabilului, marcajelor, semnalizării și infrastructurii pentru scurgerea apei.
Turism
Festivalul gastronomic „Švarglijada” va avea loc în perioada 27–28 februarie, la Căminul Cultural din satul sârbesc Sân-Mihai (comuna Alibunar), la mai puțin de două ore de mers de Timișoara.
Ştiri din Timiș
Direcția de Asistență Socială Timișoara derulează proiectul european HEARTS pentru modernizarea serviciilor dedicate vârstnicilor. Primele dotări au ajuns la beneficiari: printre ele, două mașini de transport și 25 de paturi moderne, anunță primăria.
1
Ştiri din Timiș
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță deschiderea înscrierilor pentru cea de-a treia serie a cursului gratuit de Marketing Digital, organizat în cadrul proiectului ECOTECH – Integrarea competențelor ecologice și digitale pentru dezvoltare sustenabilă în Regiunea Vest și Regiunea Sud-Est.