tion.ro Web analytics

Agitație mare în Primăria Timișoara pentru îndeplinirea promisiunii electorale făcute de primarul Nicolae Robu în campania electorală din 2012. La ultima ședință de plen, consilierii locali au aprobat studiile de fezabilitate pentru construirea bazinelor de înot din Calea Șagului și Calea Buziașului. În cazul bazei sportive din Calea Buziașului, au uitat să pună pe portalul primăriei referatele. Iar acestui proiect îi mai lipsește ceva...
Studiul de fezabilitate pentru noul Pod Jiul care va fi construit peste Bega în prelungirea străzii cu același nume este gata și va ajunge în scurt timp în atenția consilierilor locali. După adoptarea lui se va trece la întocmirea proiectului tehnic și a detaliilor de execuție, iar primarul Robu vrea ca la începutul anului viitor să demareze licitația pentru execuție. Crede că în 2019 încep efectiv lucrările.
Aleşii locali ai Timişoarei au aprobat studiul de fezabilitate pentru pasajul rutier Piaţa Victoriei, reproiectarea infrastructurii de transport în centrul oraşului, cu reorganizarea circulaţiei în sens unic, şi amenajarea unei parcări subterane. Vorbim despre o investiţie totală estimată la peste 50 de milioane de euro, cu câteva zeci de milioane mai puţin din calculele primarului Robu. „Eu cred că în 2016 putem avea subpasaj auto funcțional prin Piața Victoriei”, anunţă Robu, după ce a durat peste un şi jumătate doar realizarea SF-ul.
Amendamente peste amendamente la votarea bugetului local al Timişoarei pe anul 2015, în şedinţa de consiliu local de vineri. Aleşii PSD, prin consilierul Dan Idolu, au cerut să se finanţeze cu peste 200.000 de euro realizarea unui studiu şi a unui proiect pentru un viitor aquapark în Timişoara. Primarul Nicolae Robu spune că nu este teren în oraş ca să facem ceva spectaculos şi vrea parc acvatic în parteneriat cu Dudeştii Noi, care are deja un proiect făcut, în această comună. După lungi discuţii s-a decis să se facă totuşi un studiu, pentru care s-au prevăzut 100.000 de lei.

Dialoguri Sănătoase

Beneficiile exercițiilor fizice pentru varice – de ce mișcarea este esențială pentru sănătatea venelor?
Varicele nu sunt doar o problemă estetică, ele fac parte dintr-o afecțiune mai amplă, numită boală venoasă cronică, care poate evolua în timp dacă nu este gestionată corect. Deși tratamentele medicale și chirurgicale au un rol important, exercițiile fizice reprezintă baza prevenției și a controlului pe termen lung.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 3 februarie
Marți, 3 februarie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 3 februarie 2026, în Timișoara?
Marți puteți merge la expoziții sau la un spectacol.

România

România pregătește securitatea pentru Neptun Deep și infrastructura din Marea Neagră
Consilierul economic al președintelui Nicușor Dan anunță că România va dispune de capacități avansate de detectare în Marea Neagră până în 2027 pentru a-și proteja proiectul offshore de gaze, precum și alte infrastructuri. 1

Capitală Culturală

Dragoste, destin și zbor, în concertele Filarmonicii Banatul
Un concert coral pe muzică de Brahms, un concert de flaut și o simfonie românească sunt propunerile Filarmonicii Banatul pentru auditoriul său în prima parte a lunii februarie 2026. Cele două concerte ale acestei săptămâni se desfășoară ub titlurile Dragoste și destin, respectiv Flight & Form.

Capitală Culturală

Pistol balcanic cu cremene, vechi de peste două secole, exponatul lunii februarie la Muzeul Național al Banatului
Muzeul Național al Banatului aduce în prim-plan, în luna februarie, o piesă de o valoare istorică și simbolică deosebită: un pistol balcanic cu cremene de tip Peć, datat din prima jumătate a secolului al XIX-lea. Obiectul, păstrat în colecțiile muzeului, este o expresie elocventă a întâlnirii dintre meșteșugul local și universul tehnic și simbolic al lumii militare otomane din Balcani.

Cinema

Râsete și întâlniri cu vedetele: comedia „În pielea mea” ajunge la Timișoara și Arad
Caravana comediei „În pielea mea” debutează pe 3 februarie cu proiecții speciale la Arad și Timișoara, în prezența regizorului Paul Decu și a actorilor Ioana State, George Tănase, Azaleea Necula și Alexandra Răduță. Filmul, o comedie despre un schimb de roluri între patru cupluri pe durata unui weekend, va intra în cinematografe din 10 februarie.

Ştiri din Timiș

VIDEO. Explicațiile DGASPC după tragedia de la Cenei: de ce era nevoie de un centru pentru minori la Săcălaz
Tragedia care a zguduit recent comunitatea din Cenei, unde un băiat de 15 ani a fost ucis de trei colegi de școală, a stârnit îngrijorare profundă în rândul autorităților și al părinților din județul Timiș. În acest context tensionat, primarul comunei Săcălaz, Dumitru Boboi, a anunțat măsuri concrete pentru prevenirea violenței în rândul minorilor și pentru creșterea siguranței în comunitate. 1

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici