Organizaţia Studenţilor din Universitatea de Vest din Timişoara (OSUT) se află în plină campanie de recrutare! Cu un slogan inedit, „Fii şi tu supererou”, OSUT-iştii încearcă să atragă cât mai mulţi boboci, pentru a-i determina să se implice în problemele studenţeşti.
Utilizarea tot mai frecventă a medicamentelor psihostimulative în mediile universitare, ar putea determina supunerea studenţilor unor teste de depistare înaintea examenelor.
Taxele de şcolarizare la universităţile timişorene au crescut uşor de anul acesta, iar cei care nu au prins locuri în cămin mai trebuie să plătească şi chirie. Conform unui studiu realizat de Asociaţia Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România, un student român cheltuie în medie 1400 de lei pe lună, pentru a se întreţine pe perioada studiilor.
Deschiderea anului universitar a fost marcată şi la Universitatea Politehnica, prin manifestări organizate de fiecare facultate în parte. Studenţii de la Facultatea de Inginerie şi Management au avut parte de o surpriză din partea conducerii: clădirea în care îşi vor desfăşura activitatea a fost complet renovată.
Cele trei avocate care îl reprezintă pe Sergiu Florea, tânărul acuzat de crima din căminul de la Medicină, sunt în mare impas. Două dintre ele au fost concediate, deşi ele susţin că studentul a fost forţat să renunţe la serviciile lor, în urma presiunilor făcute de cea de-a treia apărătoare, Camelia Ţăranu.
România
România continuă să aibă cea mai mare rată a părăsirii timpurii a școlii din Uniunea Europeană, iar în unele regiuni situația chiar s-a agravat, arată o analiză a UNESCO, citată de Edupedu.ro. Potrivit Raportului Global de Monitorizare a Educației (GEM 2026), țara noastră a înregistrat în 2024 o rată de 16% a abandonului școlar timpuriu, mult peste media europeană de aproximativ 9%.
Capitală Culturală
Filarmonica Banatul Timișoara propune în luna aprilie concerte simfonice, recitaluri și proiecte dedicate publicului de toate vârstele. „Un moment de referință îl reprezintă participarea baritenorului american Michael Spyres, prezent pentru prima dată în România, într-un proiect dedicat creației verdiene”, eveniment completat de o serie de programe conexe, anunță instituția muzicală.
Ştiri din Timiș
Începând de luni, 30 martie, profesorul Marin Popescu a fost cooptat în echipa Ministerului Educației și Cercetării, urmând să ocupe funcția de consilier al ministrului pentru învățământul preuniversitar.
Ştiri din Timiș
Contribuabilii din Timișoara pot obține automat certificatele fiscale prin aplicația Atlas a Direcției Fiscale. Documentele sunt generate instant pentru credite, chirii, burse, procese, programe precum Rabla sau AFM și alte situații administrative.
Ştiri din Timiș
Lucrările de regenerare urbană din Piața Traian au început luni, 30 martie, cu prima etapă din cele șase prevăzute. Primele intervențiile vizează Piața Traian, dar urmează să se lucreze cât de curând și în Piața Romanilor, pe axa Dacilor – Ștefan cel Mare și în zona Sinagogii.
1
Ştiri din Timiș
Apel pentru Briana, o adolescentă din Timișoara. Fiecare ajutor înseamnă o șansă la o viață mai bună
O adolescentă de 15 ani din Timișoara are nevoie de sprijinul comunității pentru a continua lupta cu o afecțiune gravă. Briana suferă de tetrapareză spastică, iar fiecare zi din viața ei înseamnă efort, recuperare și speranță.
Ştiri din Timiș
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Timiș anunță că, în contextul sărbătorilor pascale, indemnizațiile de șomaj și primele vor fi virate înainte de 12 aprilie.