ORADEA - Începând de luni, RER Ecologic Service va fi obligată nu doar să măture străzile orădene ci să demareze şi un program de spălare a lor.
„Nu avem apă, nu avem canalizare, curentul e
foarte slab, parcă stăm la lampă, pe strada
nu se poate intra şi nu avem nici trotuare, nu avem
nimic” – aşa arată o stradă,
Colonia Slavic, dintr-un cartier periferic al
Timişoarei, Plopiul, în anul 2009.
Cooperativa munca în zadar! Primăria a refuzat
să semneze recepţia mai multor lucrări de
reparaţii la drumuri executate de SC Nimb SA şi
de SC Drumuri Municipale SA, din subordinea consiliului
local, pentru că plombările făcute de
acestea... au dispărut în câteva zile. Au
reapărut craterele în asfalt, aşa că
vor reîncepe şi lucrările. 
În absenţa supravegherii, firmele din Arad
„uită” să refacă străzile
pe care au executat lucrări.
ORADEA - 15 străzi din Oradea aşteaptă să fie modernizate cu fonduri structurale europene. La finele săptămânii trecute Oradea a câştigat în detrimentul Bistriţei-Năsăud un proiect de infrastructură, ce urmează să fie finanţat prin fonduri europene - Programul Operaţional Regional (POR), axa prioritară nr. 2 „Îmbunătăţirea infrastructurii de transport regionale şi locale”.
Eveniment
Un bărbat de 51 de ani, aflat sub control judiciar și monitorizat prin brățară electronică, a fost găsit spânzurat într-o anexă a gării din Ciacova, după ce sistemul de supraveghere a alertat poliția că acesta nu mai răspunde la telefon.
Ştiri din Timiș
„De 11 ani avem grijă de seniori cu suflet, respect și căldură. Pentru noi, bătrânețea nu înseamnă sfârșit, ci o continuare frumoasă a vieții.”. Așa sună povestea frumoasă vândută de «Casa Ana». Realitatea pe care au descoperit-o autoritățile arată însă altceva.
Ştiri din Timiș
Filiala din Szeged a Institutului Cultural Român Budapesta găzduiește până în 15 februarie 2026, expoziție care aduce în prim-plan figura emblematică a sculptorului Ovidiu Maitec (1925-2007), născut la Arad, dar și moștenirea sa culturală, la o sută de ani de la naștere.
Ştiri din Timiș
În fiecare sâmbătă și duminică, între orele 14:00 și 18:00, igluul din curtea Muzeului Satului Bănățean se transformă într-un atelier plin de imaginație, unde copiii dau culoare globurilor, îngerașilor și decorațiunilor de sezon. La evenimentul organizat în cadrul Lights of the Village vor avea loc și concerte în weekend.
Ştiri din Timiș
Direcția de Asistență Socială Timișoara, cu sprijinul Primăriei Municipiului Timișoara, a deschis un Târg de Crăciun cu caracter social, dedicat întregii comunități. Târgul are loc în Piața Victoriei nr. 1/B, în spațiul fostei florării, și poate fi vizitat zilnic, între orele 13:00 și 21:00, până în data de 31 decembrie.
Ştiri din Timiș
Compatibilitatea se descoperă la prima întâlnire, așa că vino în 12-14 decembrie la Open Doors să vezi ce model BYD ți se potrivește.
Utile
Joi, 11 decembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.