Un timișorean a fost prin în flagrant, luni seara, de polițiștii Serviciului pentru Acţiuni Speciale, în timp ce dădea o spargere la o cameră de cămin din Complexul Studențesc. Oamenii legii au stabilit că bărbatul este recidivist și că în urmă cu doar câteva luni a fost eliberat condiționat.
Primăria Timișoara vrea să introducă o nouă taxă, pentru persoanele care dețin mai mult de două animale, un câine și o pisică, doi câini sau două pisici, dacă stau la bloc, respectiv mai mult de patru animale, doi câini și două pisici, dacă locuiesc la casă. Nu este vorba despre celebra taxă pe câine de 100 de lei pe care vor să o perceapă autoritățile locale, ci despre o taxă specială suplimentară, a explicat, marți, primarul Nicolae Robu.
Mansardarea unor blocuri din Timişoara se lasă cu cercetări penale la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Timiş. Mai precis, specialiştii instituţiei s-au sesizat de apariţia a 17 cărţi funciare care au fost generate, dar care nu există şi în sistem, toate legate de aceste mansardări, unele conţinând, se pare, şi documente false cu ştampila Primăriei Timişoara. Angajaţii implicaţi în aceste cazuri vor fi cercetaţi fie disciplinar, fie penal.
Deși nu funcționează la capacitatea maximă și în condiții optime, deponeul de la Ghizela poate fi mai mult decât atât. Consilierul județean Marcel Mihoc a propus, marți, realizarea unei strategii pentru întreaga regiune de colectare a deșeurilor.
Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple din cadrul Instituției Prefectului Județul Timiș inaugurează, marţi, un punct de lucru la Sânnicolau Mare. Noul birou va prelua cereri şi va elibera documente de călătorie.
România
PNL a decis sâmbătă să voteze învestirea Guvernului condus de Luca Niculescu, după o ședință a Biroului Politic Național în care au existat și opinii împotriva susținerii noului Executiv. Decizia a fost luată cu o largă majoritate, iar premierul desemnat are, matematic, numărul necesar de voturi pentru a trece de Parlament, potrivit HotNews.
Sănătate
Peste 150 de viitori părinți au vizitat, sâmbătă, 17 octombrie, Maternitatea Odobescu din Timișoara, în cadrul Zilei Porților Deschise. Evenimentul le-a oferit ocazia să vadă spațiile în care sunt îngrijiți nou-născuții și să afle informații despre serviciile medicale disponibile.
Ştiri din Timiș
O familie din comuna Nițchidorf, județul Timiș, are nevoie de sprijin pentru refacerea locuinței după ce un incendiu izbucnit joi seara, 15 octombrie, a distrus bunuri dintr-o anexă și a afectat acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 80 de metri pătrați. Primăria comunei a lansat un apel umanitar pentru strângerea de donații.
Mapamond
Francezii au ieșit din nou în stradă din cauza scumpirilor, a crizei costului vieții și a condițiilor proaste din școli. Sâmbătă, protestele au fost marcate de confruntări între manifestanți și forțele de ordine. Poliția a folosit gaze lacrimogene la Paris și Marsilia, iar Ministerul francez de Interne a anunțat 166 de arestări la nivel național, relatează CNN.
Mapamond
Papa Leon al XIV-lea va fi externat în cursul zilei de astăzi din Spitalul Gemelli din Roma, după operația de extirpare a unui nodul pulmonar canceros. Medicii au evaluat rezultatele analizelor și starea sa clinică și au stabilit că suveranul pontif poate părăsi spitalul, a anunțat Vaticanul.
Ştiri din Timiș
Fundația „Pentru Voi” organizează luni, 26 octombrie, Carnavalul Toamnei la centrele de zi „Orizonturi Noi” și „Ladislau Tacsi” din Timișoara. Evenimentul coincide cu împlinirea a 14 ani de la înființarea Centrului de zi „Orizonturi Noi”, care oferă servicii sociale adulților cu dizabilități intelectuale.
Cinema
Patru filme românești au fost incluse pe lista scurtă a Premiilor Europene de Film 2027, anunțată de Academia Europeană de Film. Este vorba despre „Fjord”, regizat de Cristian Mungiu, „Nu e locul tău aici”, de Florin Șerban, „Eu contez”, semnat de Alina Șerban, și „Jurnalul unei cameriste”, regizat de Radu Jude. Toate sunt incluse în categoria lungmetrajelor de ficțiune și se află în cursa pentru o posibilă nominalizare.
Ştiri din Timiș
Familie din Lovrin, rămasă fără casă în urma unui incendiu. Puteți ajuta cu donații pentru reparații
O familie din Lovrin a rămas fără locuință și bunuri în urma unui incendiu izbucnit joi dimineață, 15 octombrie, la casa în care locuia. Pentru a-i ajuta pe membrii familiei să își refacă locuința înainte de venirea iernii, Liceul Tehnologic „Romulus Paraschivoiu” din Lovrin a lansat un apel public pentru strângerea de donații.