În vreme ce subiectul chiriilor pentru creaţia plastică în spaţiile primăriei încinge spiritele, iar UAP ameninţă să pună lacătul pe galeria Helios, artiştii continuă să ofere Timişoarei argumente preţioase pentru aspiraţiile ei la titlul de capitală culturală europeană, cu evenimente importante. Noima, una dintre cele mai valoroase grupări artistice din România, va avea la Timişoara două expoziţii, iar între vernisaje se va desfăşura un colocviu cu invitaţi de mare prestigiu.
Jandarmii de la gruparea mobilă au prins în flagrat trei persoane care au furat mai mai mulți metri de cablu din fosta fabrică de pălării din Timișoara. Cei trei s-au ales cu dosar penal și riscă să ajungă după gratii pentru furt calificat.
Jandarmii din Timiș au prins, luni dimineața, un bărbat care era dat în urmărire generală pentru furt calificat. Bărbatul a fost condamnat de Judecătoria Sânnicolau Mare la cinci ani de închisoare cu executare.
Consilierii județeni au spus „Da” pentru ca micuții elevi din Teremia Mică să ajungă la școală în condiții decente. Reamintim că www.tion.ro a prezentat recent situația unor copii nevoiți să meargă pe jos zeci de kilometri până la școală. CJT a îndreptat lucrurile.
Consilierii județeni au votat marți proiectul privind aprobarea atribuirii licențelor de traseu pentru servicii de transport public de persoane prin curse regulate speciale unor operatori de transport rutier. Șase firme și-au adjudecat licențele, dar un amendament reduce proiectul la o valabilitate de doar 3 luni.
Sănătate
Perioadele cu ploi și temperaturi ridicate creează condiții favorabile pentru dezvoltarea mucegaiurilor și răspândirea sporilor în aer, atât în exterior, cât și în locuințe. Specialiștii de la Asociația Română de Educație în Alergii (AREA) atrage atenția că persoanele alergice pot avea simptome respiratorii sau o agravare a astmului și recomandă măsuri pentru reducerea expunerii.
Eveniment
Sâmbătă dimineață, într-o interecție din Lugoj, o autospecială din cadrul Poliției Municipiului Lugoj s-a răsturnat în timp ce urmărea un autoturism al cărui șofer a făcut cale întorasă când i-a văzut pe oamenii legii.
1
Ştiri din Timiș
Ștrandul Municipal din Lugoj s-a redeschis astăzi, 25 iulie, la ora 10:00. Primarul Călin Dobra a anunțat că vizitatorii au din nou acces la bazinul mare, bazinul pentru copii și cele două bazine cu hidromasaj cu apă încălzită.
Ştiri din Timiș
Familia a cărei casă a fost distrusă în incendiul izbucnit vineri seara în Giroc are nevoie de sprijin pentru a putea lua totul de la capăt. Pe rețelele de socializare a fost lansată o campanie de strângere de fonduri pentru Gabriela și Florin Ciuciu, care au pierdut aproape tot în urma incendiului.
1
Ştiri din Timiș
După ce PNL Timiș a anunțat că îi propune pe Cristian Chivu și Dan Negru pentru titlul de Cetățean de Onoare al Timișoarei, omul de televiziune a transmis că nu își dorește o astfel de distincție dacă aceasta poate fi percepută drept o recompensă politică. Ulterior, președintele PNL Timișoara, Ionuț Gaiță, a anunțat că formațiunea încearcă să transforme inițiativa într-una susținută de timișoreni.
4
România
O nouă dronă care a pătruns neautorizat în spațiul aerian al României a fost doborâtă sâmbătă dimineață de un avion F-16 al Forțelor Aeriene Române, în apropiere de localitatea Sfântu Gheorghe, din Delta Dunării. Este al doilea incident de acest fel în mai puțin de 24 de ore.
2
Azi în Timișoara
Sâmbătă, 25 iulie, continuă Lavanda Fest în Piața Libertății, iar la Iulius Gardens are loc Caravana TIFF. Mai puteți merge la un recital de orgă și flaut, la film sau să participați la tururi ghidate.