O machetă topografică a teritoriului Carpaților în 3D, realizată din bețișoare de lemn, va fi vernisată, mâine, într-o fabrică timișoreană. Creația îi aparține lui David Bertizzolo, care s-a aflat într-o rezidență artistică vreme de o lună, în Timișoara.
Un pled și o carte: e tot ce-aveți nevoie ca să ieșiți ”la iarbă verde” cu autorul preferat, într-o formulă pe care nici măcar Legea picnicului nu o prevede. Biblioteca Județeană Timiș deschide sezonul de picnic urban de lectură, la Timișoara.
Polițiștii au pornit, joi dimineața, prin localurile din Timișoara, pe urmele elevilor chiulangii. Tinerii care vor fi găsiți că lipsesc nemotivat de la ore vor fi legitimați, iar rapoartele vor fi trimise Inspectoratului Școlar.
Organizația Eternul Miracol Materna Alinare organizează și anul acesta Ziua Părinților de Îngeri, dedicată memoriei copiilor care au murit în primii ani de viață. Evenimentul va fi marcat la Timișoara prin aprinderea de lumânări în memoria copiilor și vor înălța baloane la cer, ca ritual simbolic de despărțire.
O cisternă s-a răsturnat în noaptea de miercuri spre joi, între localitățile Lugoj și Coșteiu din județul Timiș. Accidentul s-a produs din cauza neatenției șoferului, care a intrat cu viteză prea mare în sensul giratoriu de la coborârea de pe centura Lugojului. Din fericire nu a fost nimeni rănit.
Ştiri din Timiș
Primul pas pentru deschiderea șantierului la Podul Solventul a fost făcut: Primăria Timișoara a predat amplasamentul, iar constructorul a început amenajarea punctului de lucru. Primele intervenții, inclusiv relocarea utilităților și pregătirea fundațiilor, sunt programate în această lună.
Mapamond
Cercetătorul belgian Francis Halzen a primit Premiul Nobel pentru Fizică 2026 pentru contribuția decisivă la construirea Observatorului de Neutrini IceCube și la descoperirea neutrinilor de înaltă energie proveniți din spațiul cosmic.
Ştiri din Timiș
Se împlinesc 80 de ani de la unul dintre momentele importante din istoria Catedralei Mitropolitane din Timișoara. În 6 octombrie 1946, monumentala catedrală din centrul orașului a fost târnosită în cadrul unei impresionante ceremonii religioase, la care a participat și Regele Mihai I al României.
Ştiri din Timiș
Antreprenori, lideri și profesioniști din regiune se întâlnesc joi, 8 octombrie 2026, la Congress Hall, în Iulius Mall Timișoara, la Game Changers – Conferința Regională RBL Banat. Evenimentul își propune să aducă în prim-plan companiile și oamenii care aleg să acționeze într-un context economic marcat de incertitudine, presiunea costurilor și transformări tehnologice accelerate.
Eveniment
Un bărbat de 38 de ani din Lugoj a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce și-ar fi agresat fosta concubină. Femeia a cerut ajutor la 112, iar polițiștii au intervenit și l-au reținut pe bărbat.
Mapamond
O operă de artă considerată unică în lume a fost furată în Franța. Este vorba despre „Apocalipsa”, o carte monumentală realizată de Joseph Forêt între 1958 și 1961, al cărei exemplar are o copertă din bronz, decorată cu aur, pietre prețioase și scoici, realizată de celebrul artist spaniol Salvador Dalí.
România
Luca Niculescu, premierul desemnat, a evidențiat marți importanța consensului politic în procesul de aderare a României la OCDE. El a subliniat că în ultimii patru ani au fost realizate peste 100 de reforme și a pledat pentru continuarea acestora în viitorul program de guvernare. Niculescu speră ca partidele să păstreze aceeași deschidere pentru dialog și colaborare.
4
Ştiri din Timiș
Lucrările la Podul Muncii din Timișoara intră în etapa montării tablierului metalic, după ce constructorul a accelerat ritmul și a lucrat inclusiv noaptea. Structura de peste 100 de tone va fi montată peste Bega în această săptămână.
1