Vineri noaptea, clubul Madness a fost gazda unui Models Party, în cadrul căruia amatorii de distracţie au avut parte de momente speciale, puse la cale de organizatorii evenimentului, printre care s-a numărat şi o prezentare de lenjerie intimă.
Recitalul celor de la Viţa de Vie susţinut vineri seara în Scottish Pub a generat o înghesuială straşnică în clubul din Piaţa Unirii, iar publicul care a cântat alături de Adi Despot şi gaşca sa a reuşit să creeze o atmosferă incendiară la faţa locului.
Printre numeroase reduceri la magazinele de haine sau pantofi, demisolul Iulius Mall găzduieşte în acest sfârşit de săptămână o nouă ediţie, cea cu numărul zece, a Expo Bio. Vizitatorii expoziției pot cumpăra ciocolată ca la mama acasă, miere de albine, pită de casă, murături, tincturi medicale şi tot felul de produse de igienă, care mai de care mai naturale şi mai bio.
Principalul acţionar al celor de la Politehnica Timişoara continuă războiul pentru Laszlo Sepsi. Pe pagina oficială a clubului a fost publicat un nou set de documente prin care alb-violeţii îşi susţin punctul de vedere. Actele prezentate de avocaţi reprezintă doar motivarea oferită de aceştia pentru acceptarea apelului la TAS şi în niciun caz sentinţa tribunalului. Citiţi ataşate documentele prezentate de club şi traducerea în limba română a acestora, de asemenea aparţinând celor de la Poli.
Sentinta in cazul celor doi medici stomatologi din Timişoara acuzaţi de o tânâră de malpraxis s-a amânat. Partea vătămată a cerut amânarea sentinţei din cauză că medicul care a realizat expertiza nu a dat nişte răspunsuri clare.
Ştiri din Timiș
Dominic Fritz pierde, pentru moment, o primă bătălie în instanță după încheierea mandatului de primar al Timișoarei. Tribunalul Timiș i-a respins cererea de suspendare a ordinului prefectului prin care și-a pierdut mandatul, însă se va pronunța luni asupra solicitării de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene în aceeași speță.
Turism
Budapesta se pregătește să intre în atmosfera sărbătorilor de iarnă. De vineri, 13 noiembrie, capitala Ungariei își deschide porțile pentru vizitatorii a două dintre cele mai cunoscute târguri de Crăciun din Europa, organizate în Piața Szent István, în fața Bazilicii Sfântul Ștefan, și în Piața Vörösmarty. Cu decorațiuni spectaculoase, produse artizanale, preparate tradiționale și spectacole de lumini, cele două evenimente pot deveni o destinație atractivă pentru românii care își doresc un city-break în apropierea sărbătorilor.
Eveniment
Un bărbat de 90 de ani a dispărut din Babșa, județul Timiș, în noaptea de 15 spre 16 octombrie. Acesta suferă de demență și încă este căutat de familie și autorități.
Ştiri din Timiș
Pasarela Îndrăgostiților din Timișoara prinde contur, după ce vechea structură a fost demolată. Constructorul lucrează acum la fundația noii pasarele, forarea piloților fiind finalizată, iar următoarele etape sunt armarea și betonarea.
Sănătate
Peste 2.500 de pacienți din regiunea transfrontalieră România–Serbia au beneficiat de servicii de screening, diagnostic și tratament pentru afecțiuni hepatice și tumori cutanate, în cadrul proiectului HEPASKIN, derulat de Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara și Spitalul General „Đorđe Joanović” din Zrenjanin. Proiectul, cofinanțat de Uniunea Europeană, a urmărit îmbunătățirea accesului la servicii medicale specializate în cele două țări.
Ştiri din Timiș
La șase luni de la începerea lucrărilor, Varianta de Ocolire Timișoara Vest a ajuns la un stadiu fizic de execuție de 30%. Șantierul avansează pe mai multe fronturi, iar lucrările la poduri și pasaje au intrat într-o etapă importantă, potrivit DRDP Timișoara.
2
Ştiri din Timiș
Copiii sunt invitați să petreacă un altfel de Crăciun la Muzeul Cinegetic și Silvic Charlottenburg, unde magia sărbătorilor se va îmbina cu activități educative despre natură, păduri și protecția mediului. Moș Crăciun și Doamna Crăciun vor reveni la muzeu în zilele de 14, 15 și 16 decembrie, pregătiți să le citească celor mici scrisorile și să răspundă curiozităților lor.
Ştiri din Timiș
SaluT caută din nou furnizor pentru trei autoutilitare de deszăpezire, după ce prima licitație, lansată în septembrie, nu a atras nicio ofertă pentru vehicule. Compania municipală a majorat acum bugetul alocat la 1,7 milioane de lei, fără TVA.
1