Un brad din curtea unui imobil de pe bulevardul Constantin Brâncoveanu din Timișoara a dat bătăi de cap, duminică seara, pompierilor timișoreni. Din cauza unei săpături la rădăcină, copacul s-a înclinat și s-a proptit în cablurile electrice. Cel mai mare pericol îl prezenta țeava de gaz peste care stătea să cadă.
Clubul de Kendo Sam-Sho le-a amintit, duminică, timişorenilor, că în urmă cu exact un an, la 11 martie 2011, Japonia a fost lovită, fulgerător, de catastrofă. Urmărit de câteva sute de oameni care au înfruntat frigul şi ploaia, evenimentul Suburi pentru Japonia a început în faţa Operei din Timişoara, în sunet de taiko, la 14,46, ora înscrisă pe cadranele ceasurilor din Japonia în clipa când cutremurul de 9 grade pe scara Richter a zguduit coasta nord-estică niponă.
„Un pas mic pentru o zi, un pas mare pentru toată viaţa!”, acesta a fost sloganul sub care s-a desfăşurat în acest sfârşit de săptămână, la Centrul Regional de Afaceri, o nouă ediţie, cea cu numărul 7, al Salonului Mirilor. Una dintre cele mai vechi manifestări expoziţionale de profil de pe piaţa timişoreană, s-a bucurat şi de această dată de interes ridicat.
Săptămâna viitoare începe cu probleme în furnizarea apei calde și a încălzirii pentru locuitorii de pe mai multe străzi din Timișoara. Reprezentanții companiei locale Colterm anunță că trebuie să remedieze o avarie. Vedeți care vor fi străzile afectate.
Sezonul II din Campionatul Regional de Rally Sprint a pornit la drum în acest final de săptămână. Peste 50 de echipaje s-au aliniat la startul primelor două etape din competiţia rezervată amatorilor, locaţia fiind circuitul Wik Power din Arad.
Utile
Miercuri, 11 noiembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Miercuri puteți merge la expoziții și un spectacol de teatru.
România
Președintele Nicușor Dan a ieșit marți seară cu o declarație îndelung așteptată, explicând cum de nu a susținut formarea unui guvern PNL-USR fără PSD. El a spus că cele două partide nu aveau suficiente voturi în Parlament pentru a asigura o majoritate. Șeful statului a susținut că nici sprijinul său nu putea compensa diferența dintre scorul parlamentar al celor două formațiuni și pragul necesar pentru guvernare.
2
Mapamond
Producția de cacao din Coasta de Fildeș ar putea scădea cu până la 25% din cauza fenomenului El Niño
Producția de cacao din Coasta de Fildeș, cel mai mare producător mondial, ar putea scădea cu 21% până la 25% din cauza unui episod puternic al fenomenului meteorologic El Niño. Temperaturile ridicate și lipsa precipitațiilor ar putea afecta grav plantațiile, avertizează Administrația națională de meteorologie din această țară, într-un raport consultat de AFP.
Ştiri din Timiș
Peste 1.100 de elevi din șapte școli din Timișoara participă la activități prin care învață cum să consume mai responsabil, de unde provin alimentele și hainele pe care le folosesc și ce pot face pentru a reduce risipa. Programul „LA PAS - Educație pentru schimbare”, derulat de Asociația CRIES, a început în septembrie, iar până acum 1.112 elevi au luat parte la primele activități.
Ştiri din Timiș
Lucrările la complexul de pasaje Slavici–Polonă avansează în ritm bun și sunt înaintea graficului, susține viceprimarul cu atribuții de primar Ruben Lațcău. Pe șantier se lucrează la rampe, pasaje și fundații, iar un nou drum spre Parcul Industrial Freidorf a fost deja dat în exploatare.
2
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara a primit cinci oferte la licitația pentru modernizarea Școlii Gimnaziale nr. 1 din Fabric, proiect estimat la 2,4 milioane de euro. Investiția, rămasă fără finanțare prin PNRR, va fi continuată din alte surse, iar școala urmează să fie transformată într-una „verde inteligentă”, cu spații și dotări moderne.
1
Capitală Culturală
De la 1.500 de euro pornește licitația pentru o scrisoare pe care Mihai Viteazul ar fi fost bine s-o citească la vremea ei. În epistola scrisă în 1598, Sigismund Báthory, fost aliat al domnitorului Țării Românești, îi cere episcopului Alfonso Visconti o....„pilă” la însuși Papa. În aceeași licitație mai este scoasă la vânzare o monedă falsă de 1 Taler, cu efigia lui Báthory.