Poliţiştii comunitari de la Secţia 2 din Timişoara, au primit în ultima perioadă sesizări cu privire la situaţia animalelor de companie, în special a câinilor lăsaţi nesupravegheaţi de stăpâni şi care reprezintă un pericol pentru trecători şi vecini.
Timisoara: Locuitorii din cartierul Ronaţ sunt invitaţi la o nouă întâlnire a Consiliului Consultativ de Cartier, unde vor putea dezbate problemele pe care le au împreună cu reprezentanţi ai Primăriei Timişoara.
Timis: Firmele şi autorităţile publice au supralicitat cei 23,89 milioane de euro acordaţi în cadrul domeniului major de intervenţie 5.2, „Crearea, dezvoltarea, modernizarea infrastructurii de turism pentru valorificarea resurselor naturale şi creşterea calităţii serviciilor turistice”, depăşind cu mai mult de 50% valoarea totală alocată.
Timisoara: O glumă proastă a pus în alertă echipa de pirotehnicieni de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Banat. Aceasta a fost solicitată să intervină pe bulevardul Sudului din Timişoara, joi dimineaţa, unde un om al străzii a afirmat că a descoperit o grenadă în timp ce căuta în gunoaie.
Poli Timisoara: Jucătorii se declară optimişti. Deşi toată conducerea, inclusiv antrenorul Ioan Ovidiu Sabău, anunţă că titlul e istorie, fotbaliştii susţin că vor da tot ce au şi vor încerca să câştige toate meciurile rămase.
Azi în Timișoara
Vineri puteți merge la mai multe spectacole și proiecții, dar și la petreceri.
România
Criză, recesiune, sărăcie? Doar pentru cei mulți. Pe plan global, investițiile imobiliare de lux sunt în creștere, proprietățile de milioane se vând bine, iar România se înscrie în această tendință. Fostul pavilion de vânătoare al lui Nicolae Ceaușescu, cunoscut astăzi sub numele de Hadar Chalet, una dintre cele mai discrete proprietăți de lux din România, a fost vândut după ce a atras interesul mai multor investitori.
Capitală Culturală
O figurina ecvestră, veche de peste 2.500 de ani, ajunge până la noi nu doar ca artefact, ci și ca simbol al forței, echilibrului și direcției. Piesa, datată în secolul al VI-lea înainte de Hristos, provine din Ciprul arhaic și impresionează prin precizia și armonia formelor.
Sănătate
Programul Național de Transplant de Țesut Osos a fost reluat, la începutul lunii februarie, în cadrul Spitalului Județean „Pius Brînzeu” Timișoara. Prima intervenție a avut loc în data de 4 februarie, fiind coordonată de prof. dr. Jenel Marian Pătrașcu și realizată în Clinica II Ortopedie-Traumatologie.
Ştiri din Timiș
Peste 8 kilometri din drumul județean DJ 684, pe tronsonul dintre Coșava, Tomești și Luncanii de Jos, vor fi modernizați, după ce Consiliul Județean Timiș a aprobat valoarea totală a investiției. Momentan, drumul este afectat de degradări ale carosabilului, marcajelor, semnalizării și infrastructurii pentru scurgerea apei.
Turism
Festivalul gastronomic „Švarglijada” va avea loc în perioada 27–28 februarie, la Căminul Cultural din satul sârbesc Sân-Mihai (comuna Alibunar), la mai puțin de două ore de mers de Timișoara.
Ştiri din Timiș
Direcția de Asistență Socială Timișoara derulează proiectul european HEARTS pentru modernizarea serviciilor dedicate vârstnicilor. Primele dotări au ajuns la beneficiari: printre ele, două mașini de transport și 25 de paturi moderne, anunță primăria.
1