Timişoara ar putea fi sărbătorită de două ori pe an, pe 3 august şi pe 20 decembrie, dacă membrii consiliului local vor aproba un proiect propus de executivul primăriei.
Timis: O grijă mai puţin pentru mămicile din judeţ. Direcţia de Sănătate Publică Timiş a anunţat că a primit un număr de 9.000 de doze de vaccin BCG - vaccin antituberculos. Întreaga cantitate reprezintă o donaţie făcută de către Ministerul Sănătăţii din Ungaria, la iniţiativa autorităţilor din localitatea maghiară Bekescsaba.
Poli Timisoara: Visează cupele europene. Antrenorul echipei Oţelul Galaţi, Dorinel Munteanu, a anunţat ieri, că deplasarea la Timişoara, în vederea susţinerii partidei cu Poli Timisoara, nu va fi o deplasare turistică.
Adoptarea Legii Lustraţiei a intrat în linie dreaptă odată cu aprobarea acesteia, cu largă majoritate, de către comsiile Juridică şi pentru Drepturile Omului din Camera Deputaţilor. Cel puţin asta susţin membrii Societăţii Timişoara, artizanii acestui proiect legislativ, care susţin că se aşteaptă ca la votul în plenul Camerei Deputaţilor, care va avea loc cel târziu pe 20 mai, Legea Lustraţiei să fie susţinută inclusiv de parlamentarii PSD.
Melomanii din Timisoara sunt invitaţi la un concert inedit, care va avea loc pe 4 mai, în clubul Setup Venue. Pe scenă vor urca trupele Secret Chiefs 3 şi Fat 32, precum şi cunoscutul toboşar Ches Smith.
Azi în Timișoara
Vineri puteți merge la mai multe spectacole și proiecții, dar și la petreceri.
România
Criză, recesiune, sărăcie? Doar pentru cei mulți. Pe plan global, investițiile imobiliare de lux sunt în creștere, proprietățile de milioane se vând bine, iar România se înscrie în această tendință. Fostul pavilion de vânătoare al lui Nicolae Ceaușescu, cunoscut astăzi sub numele de Hadar Chalet, una dintre cele mai discrete proprietăți de lux din România, a fost vândut după ce a atras interesul mai multor investitori.
Capitală Culturală
O figurina ecvestră, veche de peste 2.500 de ani, ajunge până la noi nu doar ca artefact, ci și ca simbol al forței, echilibrului și direcției. Piesa, datată în secolul al VI-lea înainte de Hristos, provine din Ciprul arhaic și impresionează prin precizia și armonia formelor.
Sănătate
Programul Național de Transplant de Țesut Osos a fost reluat, la începutul lunii februarie, în cadrul Spitalului Județean „Pius Brînzeu” Timișoara. Prima intervenție a avut loc în data de 4 februarie, fiind coordonată de prof. dr. Jenel Marian Pătrașcu și realizată în Clinica II Ortopedie-Traumatologie.
Ştiri din Timiș
Peste 8 kilometri din drumul județean DJ 684, pe tronsonul dintre Coșava, Tomești și Luncanii de Jos, vor fi modernizați, după ce Consiliul Județean Timiș a aprobat valoarea totală a investiției. Momentan, drumul este afectat de degradări ale carosabilului, marcajelor, semnalizării și infrastructurii pentru scurgerea apei.
Turism
Festivalul gastronomic „Švarglijada” va avea loc în perioada 27–28 februarie, la Căminul Cultural din satul sârbesc Sân-Mihai (comuna Alibunar), la mai puțin de două ore de mers de Timișoara.
Ştiri din Timiș
Direcția de Asistență Socială Timișoara derulează proiectul european HEARTS pentru modernizarea serviciilor dedicate vârstnicilor. Primele dotări au ajuns la beneficiari: printre ele, două mașini de transport și 25 de paturi moderne, anunță primăria.
1