Măsura obligativităţii introducerii anvelopelor de iarnă nu e bine digerată de şoferi. Chiar dacă intenţia ar fi una bună, proiectul lansat de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii se dovedeşte a fi prost făcut, în grabă şi cu multe lacune.
Unul dintre studenţii Facultăţilor de Jurnalism din Timişoara va putea beneficia în acest an de bursa „Mile Cărpenişan”, instituită în memoria regretatului jurnalist.
Ne mai desparte doar o săptămână de-a cincea ediţie a Festivalului Plai, un festival care a căpătat o poziţie importantă pe harta culturală a oraşului Timişoara. Evenimentul, născut din simpla dorinţă a unor tineri din oraş care au visat un astfel de festival şi l-au făcut să se întâmple 100% prin voluntariat, îi aduce anul acesta la Muzeul Satului Bănăţean pe Misia, Trilok Gurtu, DJ Vasile, Cristoph Pepe Auer şi Ara Dinkjian.
Echipierii formaţiei Poli Timişoara, obosiţi după jocurile dificile din ultima perioadă au primit o binemeritată pauză. Elevii lui Vladimir Petrovic au primit liber până joi, 2 septembrie.
CSS Bega Timişoara a reuşit să câştige o nouă medalie la baschet masculin, de această dată de bronz, la campionatele naţionale destinate grupelor mici de vârstă, mai precis la cea a sportivilor Under 14.
Azi în Timișoara
Miercuri puteți merge la mai multe spectacole și la proiecții.
Ştiri din Timiș
COMUNA DUMBRĂVIȚA anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul "DEZVOLTAREA INFRASTRUCTURII DE TRANSPORT VERDE – PISTĂ DE BICICLETE ÎN COMUNA DUMBRĂVIȚA", propus a fi amplasat în comuna Dumbrăvița, pe străzile Nicolae Bălcescu, Tudor Vladimirescu, Franyo Zoltan, Praga, București, Dâmbovița, Ion Creangă, jud. Timiș, identificat prin CF-urile cu nr. 412512, nr. 412513, nr. 411775, nr. 411663, nr. 410213, nr. 407841
Capitală Culturală
Centrul de Proiecte din Timișoara găzduiește, în perioada 6–22 februarie, expoziția personală a artistului vizual Florin Drăgoi, intitulată „Future Tribes – rituals and remnants from a reconstructed future / Triburi Viitoare – ritualuri și fragmente dintr-un viitor reconstruit”. Vernisajul va avea loc vineri, 6 februarie, de la ora 18:00, la parterul Centrului de Proiecte, pe strada Vasile Alecsandri nr. 1.
Ştiri din Timiș
După revolta unor angajați de la Muzeul Satului Bănățean, președintele CJ Timiș Alfred Simonis reacționează criticând veniturile extrem de mici și rezistența la reformă apărută odată cu noua conducere.
2
Ştiri din Timiș
Garderoba bărbătească modernă se bazează pe câteva piese-cheie care aduc echilibru între stil și funcționalitate.
Sănătate
Inteligența artificială începe să joace un rol tot mai important în oftalmologie, contribuind semnificativ la depistarea precoce a unor afecțiuni oculare grave, precum glaucomul, retinopatia diabetică sau degenerescența maculară. Medicii atrag atenția că diagnosticarea timpurie a acestor boli poate face diferența în evoluția și prognosticul pacienților.
1
Capitală Culturală
Doar călătorii norocoși pătrund vreodată pe acoperișurile palatelor și clădirilor istorice din Viena, locuri aflate între cer și pământ, unde arhitecții și artiștii de altădată au ascuns simboluri secrete, mesaje pentru viitor și reprezentări ale jocurilor de putere. Aceste mistere sunt acum la îndemâna publicului timișorean prin expoziția „Zeii de împrumut ai Vienei. Martori împietriți”, semnată de renumita fotografă de teatru și artă Christine de Grancy.