Nu se știe încă data exactă când vor intra buldozerele pe Stadionul Dan Păltinișanu pentru a demola arena și a începe o nouă construcție. Deși un termen înaintat de conducerea Consiliului Județean Timiș era toamna anului 2019, se pare că acesta nu va fi respectat. Demolarea depinde de semnarea contractului de finanțare pentru noua arenă de 32.000 de locuri pe acest amplasament, construcție care va fi realizată de Compania Națională de Investiții (CNI).